Sunt situaţii pe care le poţi trăi doar în ţara asta. Situaţii care te lasă fără cuvinte. Sunt oameni atât de plini de ură, atât de invidioşi, atât de prefăcuţi încât îţi vine să-ţi uiţi toate jurămintele şi să-i laşi să crape în rahatul în care trăiesc. Dacă se poate numi viaţă ceea ce duc ei. Exemple sunt peste tot în jurul nostru. Ce te faci însă atunci când aceste scursori devin majoritate şi încep să-ţi dicteze comportametul? Ce poţi face tu, om cu bun simţ, într-o societate de alienaţi şi semianalfabeţi, dar plini de drepturi şi de ajutoare sociale? Ce te faci tu, om cu o anumită inteligenţă, când vezi că ţi-e imposibil să convieţuieşti cu asistaţii, cu reduşii, cu manelarii, cu interlopii, cu clanurile de aşa numiţi afacerişti? Cum să te fereşti de prostie când tocmai prostimea are drept de vot şi şi-l exercită fără discernământ ori de câte ori se mai dau nişte găleţi, nişte mici, nişte sărmăluţe, nişte alte pomeni?
Ce speranţe să mai ai? Cum priveşti tu viitorul tău şi al copiilor tăi? Ce planuri mai ai tu de a prinde vârsta pensionării când ritmul de viaţă, lipsurile, stresul şi multe altele te îngroapă de tânăr? Cu ce ai greşit tu, om care munceşte în mod corect, să fii îndatorat până-n gât pe la bănci? Ţi-ai grevat salariul, şi aşa mizer, de rate multiple, tocmai pentru a trăi decent. Adică să ai o casă, o maşină, un televizor, un aragaz, un calculator, un telefon, o maşină de spălat şi alte chestii normale. De ce tot timpul trebuie să privim la alţii, peste gard, în afara ţării, pentru a vedea cum se trăieşte civilizat? Aud tot mai des că de vină sunt cei care ne conduc. Total greşit. Ăştia nu au nicio vină că au prostit un popor care pune botul la vrăjeală şi care nu reacţionează nici măcar atunci când li se taie orice, de la salarii până la curent. Au conducătorii vreo vină că noi ne lăsăm sodomizaţi zilnic? Au ei vreo vină că noi acceptăm mocirla fără să facem nimic? Au ei vreo vină că nu există opinie publică? Au ei vreo vină că noi am ales să nu contăm?
Ne bucurăm de răul altuia. Trecem impasibili pe lângă un semen de al nostru care nu are ce mânca, poate din vina lui, poate nu, dar hrănim javre pe la scările de bloc şi cultivăm mizeria, nesiguranţa, „românismul”. Şi dacă ne întreabă cineva, noi suntem creştini cu frica lui Dumnezeu, că, deh, mergem în fiecare Duminică la biserică şi pişăm ochii pe acolo, rugându-ne pentru sănătate.
Creştem copiii între două clickuri ori pe facebook, ori la rahatul nostru de serviciu. Creştem copiii între două piţipoance sau între doi amanţi. Creştem copiii între două vizite la coafor sau la sală. Creştem copiii cu tablete şi iphoane, că, deh, e mai uşor aşa decât să stăm să le citim o poveste. Cresc copiii cu bunicii, aceşti bătrâni minunaţi care au construit România asta de care ne batem noi joc acum. Cresc copiii fără ca noi să ştim ce fac ei cu adevărat. Cresc copiii fără ca noi să ştim ce probleme au, ce tentaţii, ce riscuri, ce anturaje. Cresc copiii după cum bate vântul. Cresc copiii care vor perpetua starea asta de lucruri. Cresc copiii crezând că li se cuvine orice fără muncă, pentru că nu ştiu ce e aia muncă. Cresc copiii care pică bacul cu doi, în cazul în care mămica sau tăticul nu a reuşit să dea şpagă pentu a afla subiectele. Cresc copiii ăştia care nu ştiu să citească o carte. Cresc copiii ăştia care umflă procentele delincvenţei juvenile. Cresc copiii ăştia care umblă ca stafiile pe drumuri, cu căştile pe urechi, total absenţi la ce se întâmplă în jurul lor. Nici de maşini nu se feresc, că nu le aud. Că le urlă muzica în urechi. Şi ce dacă cresc? Vor ajunge şi ei sclavi într-o ţară care nu produce nimic în afară de ados comercial. Vor ajunge şi ei pacienţi şi vor crăpa cu zile în spitale jegoase, pline de doctori suprasolicitaţi, puţini, obosiţi şi de cele mai multe ori nepăsători. Vor învăţa şi ei să dea şpagă dacă vor să fie băgaţi în seamă. Vor creşte. Da! Şi ce? Vor schimba ceva? În rău, poate. În bine, nici vorbă. Asta pentru că scara lor de valori e schilodită de când sunt mici. Văd în jur că reuşita în viaţă o reprezintă silicoanele, felaţiile, prostituţia cu moşnegi libidinoşi dar plini de bani, scandalurile, hoţia, evaziunea fiscală, eludarea legii, ţepele. Astea reprezintă „românismul”. Şi ne mai mirăm că suntem mujicii Europei.
Sunt copii care îşi încep viaţa sexuală foarte devreme, eventual în grup, că, deh, aşa e modern. Cum vor creşte ăştia? Te mai miri că atunci când ajung mari ei se comportă ca gorilele? Te mai miri că atunci când ajung cine ştie ce şefi şi angajează o femeie, încearcă din prima zi să-i bage limba-n gură sau îi spun să se întoarcă să vadă ce fund frumos are? Fiţi sincere, dragi cititoare, câte dintre voi nu aţi fost hărţuite pe la serviciu dar, nah, pentru că aveţi rate şi depindeţi de salariu aţi tăcut mâlc?
Şi stai să te întrebi ce educaţie să faci copilului tău. Stai şi te întrebi dacă e corect ceea ce-l înveţi. Stai şi îţi imaginezi cum o va lua el prin gură, dacă nu are calităţile obligatorii pentru a supravieţui în societatea asta: perversitate, minciună, hoţie, vrăjeală, nesimţire, într-un cuvant „românism”.
Puneţi naibii „românismul” în DEX! Haideţi să ne asumăm cuvântul ăsta pe care-l cultivăm zi de zi şi-i îmbogăţim sensurile. Suntem victimele indiferenţei noastre. Arătaţi-le copiilor doar mocirla. Se vor obişnui mai uşor cu ea. Şi încercaţi un răspuns credibil atunci când vă vor întreba de ce pentru alţii cerul e albastru.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
