Mi-a spus că o să mă cheme Otilia de acum înainte. Da, acea Otilia plină de enigme a lui Călinescu. Cu siguranță nu asupra enigmelor reflectase el când adusese vorba de asta, că altfel toate avem micile sau marile nostre mistere.
Pe loc mi-a fugit mintea la o Otilia care trezea oricui dorința de a o stăpâni, dar pe care nimeni nu reușea s-o stăpânească cu adevărat, la o Otilia ca la un caz nefericit, ca mine, cu toată deruta mea, cu stările contradictorii, cu tot râsu-plânsu’. M-am gândit la o Otilia care se plictisea prea repede și am început să mă vait curând că aș vrea să nu mă mai plictisesc nici eu, dar nu pot, că eu mă plictisesc repede oriunde.
Și apoi am trecut direct la promisiuni că o să mă străduiesc mai mult și apoi la mustrări că deviam deja și nici rost n-avea. Că eu, cu cât m-aș fi străduit mai tare, cu atât mai rău m-ar fi lovit în față. Fix ca un bumerang. Zdranc direct în frunte ca să doară bine, bine.
Urmărind cu degetul pe carte – … exuberantă și reflexivă, cultă, nebunatică, serioasă, furtunoasă, meditativă, muzicantă – îmi zic Călinescu a zis fix despre mine. Eu cred că m-am mai născut o dată.
Și uite așa, de îndată ce mi-a zis Otilia, am luat la rând toate motivele care m-ar fi pus față în față cu nonconformista eroină. Și m-am dus cu gândul în altă parte, la prezența ei memorabilă, la farmecul inefabil, la amestecul de copilărie și maturitate, de capriciu și devotament, de inconștiență și luciditate.
Mă flatam degeaba, desigur, că el știa despre Otilia numai că umblă cu bărbați în vârstă și că e o destrăbălată.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
