08.00 am. Sunt pe balconul garsonierei mele, în halatul alb, cu papucii pufoși roz. Vântul nu mai bate așa de tare, copacii parcă ascultă ce gândesc eu. Iau laptopul și-ncep să scriu…
… Dacă unul dintre voi are o sută de oi și pierde una, își va lăsa cele nouăzeci și nouă de oi pe câmp pentru a se duce după aceea care s-a pierdut, și nu se va întoarce până ce n-o va găsi? (Luca, 15-4)
Trăiesc ca toți ceilalti oameni și semăn cu ei.
Merg, cu pas hotărât și rânduiesc toate cele ale vieții cu gesturi precise, ca și cum acesta ar fi rostul meu pe pământ.
Muncesc și dau adesea semne de înțelepciune pe care cei din jur le admiră.
Spun numai adevărul, ca și cum aș purta mereu, nu propria-mi amprentă, ci liniile pe care apăsarea mea le-ar fi înscris pe coperta Cărții Sfinte.
Și totuși, e ceva ce rămâne mereu nerostit, neînțeles.
Sunt un om ca toți oamenii.
Ies des cu prietenii mei și râdem împreună, dar râsul nu îmi aduce bucurie. Alunec ostenită în somn seară de seară, dar somnul nu-mi aduce odihna.
Făptuiesc cu grijă tot ce este trecut pe agendă, cu minuțiozitate de ceasornic.
Iar rânduiala vieții mele nu-mi aduce multumire.
Și-atunci, mă tot gândesc că oamenii curajoși sunt cei care mor pe câmpul de luptă, zbătându-se pentru cauza lor. Și astfel, sunt aproape convinsă că greșesc de multe ori, când prea nu știu să-mi apăr… inima…
Mă aflu la vârsta când necunoscutele ar trebui să își găsească soluția și gradului meu de orientare să i se aplice o formulă exactă, știută de mintea și de inima mea, însă… sunt atât de multe lucruri care mă contrariază în lumea în care trăiesc, încât obișnuiesc să mă declar obosită pentru luptă.
Mă întorc astăzi la silaba dintâi a lui o-bosită, îmi așez pălăria cu grijă și lupt în continuare doar pentru că inspir aerul speranței. Și astfel devin o-dihnită.
Sunt prea curioasă de luptele viitoare. Sunt prea curioasă de ceea ce-mi rezervă destinul meu. Nu-ndrăznesc să opresc planeta Speranței. Nu-ndrăznesc să vreau să cobor.
Și chiar dacă n-am jucat șah niciodată, știu regulile. Voi sacrifica pionii toți pentru a-i apăra pe regină, pe rege. Pentru ca lupta mea toată să îmi aducă bucurie.
Îmi așez pălăria cu grijă și lupt în continuare. Oamenii curajoși sunt cei care mor pe câmpul de luptă.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.