Îndreptar pasional

21 May 2014

Ana BartonAia mică a avut şi ea un iubit. Să tot fie vreo juma’ de an de când sunt împreună, dacă nu mai mult. O să-i zic Adam, că e primul iubit oficial. Protoiubitul. Cu un cap mai scund, timid când nu se simţea abandonat, cu propensiuni către diminutivări drăgăstoase. Ea mă ţinea la curent atât cu deliciile lui comportamentale, cât şi cu evoluţia relaţiei. Zilnic. Mie mi s-a părut de la început că e vorba despre un cuplu italian. Ruperi, zbateri, tumult. Viaţă de oameni mari la vârste mici.

Păi, cum să fie, mami? Ne vedem dimineaţa, el nu are curaj să mă salute de la 8.00, mă aşez în bancă şi sunt atentă la doamna. El se tot uită la mine în timpul orei. Până mă enervează. E, cum îl văd. Ce întrebare pui şi tu. Şi eu mă uit la el cu coada ochiului. Of, mami! În prima pauză, vine la banca mea şi stă. Se uită la mine şi nu zice nimic. Eu mă prefac că am uitat picul în ghiozdan, caut, nu găsesc, mă uit şi-n bancă. Până pleacă. Apoi mă joc cu fetele. Băieţii, între ei. El zâmbeşte la mine tot timpul şi în ora următoare iar se uită. În pauza de la 10.00, mă duc la el şi-l cert. Tu de ce te uiţi la mine, dacă n-ai nimic să-mi spui? Şi el îmi spune că sunt frumoasă. Şi am, aşa, nişte emoţii… Pe urmă ne alergăm prin clasă şi în ultima pauză ne plimbăm ţinându-ne de mână.

holding hands

Drept e că în ultima vreme am auzit cam des că relaţia scârţâie. De cel puţin două ori pe săptămână îşi promitea că a doua zi se desparte de el. Nu m-am amestecat. Iubirea lor. Ţie nu-ţi pasă, mami? E, sigur că da, însă nu e frumos să te manifeşti în cuplurile altora. Alaltăieri primesc un telefon, spre după-amiază. Vocea, sigură de sine şi împăcată.

Să ştii că am noroc şi-n divorţ! L-am făcut în toate felurile, ne-am bătut şi i-am spus că nu mai vreau să-l văd niciodată. Apoi ne-am despărţit. Ne-am dus la judecător şi gata. Acum sunt liberă.

Treaba cu libertatea stă cam aşa. Ea mai are, de ceva vreme, un pretendent. Băiat deştept, că a trimis-o pe soră-sa în recunoaştere, la împrietenire. I-a fost simplu să se ataşeze şi el, aşa, ca din întâmplare. Ochi dulci, râs puternic, limbaj elevat, gesturi elegante. Ce să mai, un gentleman. Să-i spunem Artur.

Ea, proaspăt divorţată şi fără umbră de lacrimi pe obraz, îmi zice tot la telefonul de alaltăieri că poate a venit momentul pentru Artur. Cine sunt eu, să mă amestec? Am ajuns acasă târziu şi am întrebat-o cum a decurs şedinţa de seducţie. Mami, Artur e curajos. M-a luat de mână de faţă cu toţi copiii şi ne-am plimbat în cerc. Ei râdeau, nouă nu ne păsa.

Dar mi-am adus aminte de despărţirea antemeridiană şi mi s-a făcut poftă de detalii. M-am aşezat în pat, să-mi fie mai clar.

Ţi-am spus o dată. Ne-am făcut în toate felurile întâi. Adică eu, el nu zicea nimic. Lăsase capul în jos. Ziceai că suferă, mami. Şi ce anume i-ai spus? A, nu pot, mi-e ruşine de tine, chiar nu pot. Încearcă totuşi, trebuie să fi fost ceva foarte urât. Nu pot de faţă cu tine să repet. Te rog. Bine, da’ să nu te superi foarte rău. Vedem. Tu zi. Eu îi spuneam că m-am săturat să se tot uite la mine în ore şi să nu zică nimic, el s-a înroşit şi s-a aşezat în bancă, eu m-am enervat, el a ridicat capul şi a deschis gura. Era foarte roşu la faţă. A vrut să vină spre mine şi m-am speriat. Cum adică să vină el spre mine?! Şi ce-ai făcut?

S-a uitat la mine cu cei mai curaţi şi încrezători ochi, şi-a scuturat părul ăla care însoreşte orice loc, s-a înfipt cu picioarele în covor şi-a zis cu sete: L-am înjurat. Cum i-ai zis? Bulangiule! Şi pe urmă ne-am luat de păr.

Asta a fost prea mult. Şi m-am alienat brusc. Am întrebat-o de unde ştie cuvântul ăla şi ce înseamnă. Aşa îşi spun băieţii între ei când se ceartă şi se uită urât unu’ la altu’. Ce înseamnă bulangiule, mami?

I-am explicat. Nu i-a plăcut. S-a fâstâcit şi i-a părut rău de Adam. Apoi şi-a adus aminte că are un alt iubit. Proaspăt. Ieri, abia aştepta să iasă la joacă să-l vadă. Frenezie, nu glumă. Dar a intrat cu apăsare pe uşă, şi-a aruncat cheile cu năduf şi mi-a spus sec: Gata şi cu el. M-a dezamăgit. De ce? I-a făcut alteia un compliment de faţă cu mine. Vezi? Nu susţine. Mâine anulez divorţul.

Fragment din volumul Prospect de femeie.



Citiţi şi

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea

Ziua în care am divorțat de mama

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Alina / 21 May 2014 13:50

    Delicios!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro