Nu o mai văzusem de pe vremea în care umezeala stăruitoare a unei toamne își lăsase ploile ca pe niște frânghii nesfârșite în jurul culorilor.
Cînd te întîlnesc, îmi spune, gândurile mele sfredelesc lemnul amintirilor; prin orificiul circular văd atunci creierul ca pe un sac de nervuri elastice, în care oamenii trecutului comun se mișcă prinși unii de ceilalți ca gâzele în pânza unui păianjen. Nu știu despre destin nimic, în afara faptului că suntem ca niște fire prin care curentul vieții ne dirijează înspre necunoscut și, în lumina scurtcircuitului, cînd sufletele noastre se ating, putem vedea următoarea destinație. Ce avem a cunoaște stă scris într-un volum pe care-l putem, uneori, doar împreună deschide. De aceea te caut, de aceea te vreau. Cînd sunt cu tine perdeaua de fum artificială a lumii se dizolvă în lumina ochilor tăi; și încep să înțeleg sensuri… Dragostea, acest continent reîmpreunat din insulele singurătăților noastre. Aici, doar aici respir porția mea de oxigen obligatorie. Nu știu dacă e la toată lumea așa, însă inima mea are plămîni din construcție. Nu te da mare, ești doar un instrument. Oamenilor fericiți cu adevărat le place singurătatea. În aceeași măsură în care le este necesară.
Stă liniștită și caldă în fața mea. Îmi arată, de fapt, cum să-mi deschid inima și să las fluidele fierbinți ale adorației mele să i se așeze la picioare. Un exercițiu indispensabil de transfigurare, cum îi place să spună. Pe urmă mă întreabă tot felul de lucruri. Ce ai văzut tu, astăzi, în jurul ochilor tăi? Ce mai știi?
Știu că mulți văd în computer inamicul gîndirii. Eu însă mulțumesc proniei divine pentru această idee minunată. Computerul și numerele de circ cu animale, acestea sunt două dintre lucrurile lumii ce dau contur gîndurilor mele. Pentru că văd mințile ca pe niște hard-diskuri pe care se imprimă, fără voia proprietarilor, fel de fel de programe. Idei, atitudini… Gîndul este un fel de locomotivă a sufletului. Există fel de fel de mecanici și fel de fel de destinații. Mecanicii au devenit, cu vremea, experți în crearea sistemelor-gând de operare. Puhoaie de oameni se revarsă ciclic, în direcții precis determinate de către relațiile logice stabilite de programatori. Văd magazine mereu pline, oameni înghesuiți fără sens în cutiile lor de chibrituri comune, în ciuda imensităților din jur nepopulate. Văd nenumărate direcții artificiale în care locomotivele gîndului îi trag și împing cu febrilitate pe bieții purtători de suflete moarte. Războaie. Degete invizibile modelînd plastilina convingerilor. Numere de dresaj și programe. Un fel de curgere dirijată de ființe-biți, în interiorul unor construcții sociale de valori artificiale. Ba chiar întoarse pe dos. Cum evadăm? Poate doar privirile sincere în oglinzile pure ale conștiinței ne-ar putea ajuta. Conștiințe acum adormite. Ținute în somn artificial dinadins…
Nu apare niciodată cînd mă aștept să o întîlnesc. Cel mai bine se simte dacă nu o întreb nimic despre revederile noastre.
Mintea mea rupe tot felul de chestii din gîndurile tale, zice. Am nevoie, din cînd în cînd, să vorbim. Să ne spunem cuvintele acestea sticloase, vorba lui Nichita, ca niște dălți ce despart / fluviul rece de delta fierbinte / ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Te caut când simt melancolia scorojind pereții arterelor mele. Sau când, ca acum, nu pot dezlega o enigmă. Mi-ai zis tu, cândva, dacă mai ții mine, că pe tine cel mai mult la o femeie te face ferice când o vezi fericită cu tine. Mai știi? Ei, gândul acesta mi-a ocupat consistent mintea. Am meditat o grămadă pe tema asta și încă nu îmi dau seama unde sfârșește nevoia de a te împăuna ca mascul irezistibil, expresie a unui eu în deficit, și unde începe iubirea de celălalt. Granița aceasta dintre lumea egocentrismului masculin, nevoie a unei imagini-proptea de sine, și acea evadare din lumea egotică înspre celălalt, mi-a blocat gândirea. Am devenit o călătoare într-unul din trenurile despre care vorbeai. Pentru că atunci cînd nu înțelegi ceva despre viață, curgerea, adică spontaneitatea se întrerupe. Și intri în mecanism.
Nu știu aceasta, nu știu să îți răspund. Poate iubirea…
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
