Fiul verişoarei mele – să-i spunem V. – este olimpic. La matematică, fizică şi astronomie. Unul dintre acei olimpici care, o dată pe an, face din românul blazat şi sictirit un exaltat feroce pe facebook, punându-l în postura de a-şi încorda pe wall sentimentul patriotic într-o exclamaţie vecină cu isteria: “Să ne mândrim cu ei ! Fii român adevărat şi dă share!”
După care patriotismul e băgat lejer la relanti şi el revine satisfăcut la placiditatea de toate zilele şi la share-uitul obişnuitelor filmuleţe haioase şi al citatelor inspiraţionale de mare angajament motivaţional. Sau la postatul pozelor de prin cluburi sau mai ştiu eu de unde.
Şi o ţine aşa până la anu’. Sau până la o nouă performanţă românească. Când redevine patriot pur-sânge. Câteva secunde.
V. nu share-uieşte poze cu olimpici. Pentru că nu are cont de facebook. În schimb, ascultă muzică clasică şi citeşte science-fiction. A terminat deja seria “Harry Potter”, “Stăpânul inelelor” şi “Dune”. A fost de două ori premiat de către Principesa Margareta a României în cadrul concursului de literatură organizat de Casa Regală. Prima oară, în clasa a cincea. A publicat şi o carte de povestiri.
La finalul clasei a opta a primit o bursă la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Acum este în clasa a noua şi e printre puţinii care nu plăteşte taxa la acel liceu. Cu condiţia, fireşte, să facă performanţă.
Şi face.
Ceilalţi elevi, care nu sunt obligaţi să facă performanţă, ci doar să absolve liceul, sunt obligaţi să plătească nişte bani. Mulţi bani. Aş merge până acolo încât aş scrie chiar “foarte mulţi bani”.
Treaba lor.
Treaba mea a fost să îl scot pe V. într-o zi la film. Mătuşă-mea era disperată că nu prea iese deloc în oraş în timpul săptămânii, aşa că, acum două luni, într-o după amiază, după ce-am plecat de la serviciu, l-am luat de la cămin şi am mers la mall, să vedem “Robocop”.
La întoarcere, în maşină, l-am întrebat despre şcoală. Dacă îi plăcea ce studia. Da, îi plăceau şi matematica şi fizica, dar parcă mai mult fizica. Era ca şi convins că va urma o universitate din afară. Din State, mai exact. L-am întrebat dacă avea prietenă. A roşit. Nu avea. Colegii din liceu cum erau? Erau ok. Adică? A mai zis atât: mulţi dintre ei, când îi întâlnea la chioşc, scoteau hârtia de 500 RON să-şi cumpere nişte snacksuri. Aha, am replicat eu matur. Aha… Aha… Aha…
Dar, am adăugat eu într-un final, numai ca să pun capăt acestui “Aha” prostesc, tu nu ai întâlnit la liceul tău şmecher nici un elev ai cărui părinţi să apară la televizor?
Şi am rămas surprins să aflu că fiica lui Minune Adişor studiază tot la Liceul Internaţional de Informatică. Cică era o fată liniştită, fără fiţe, chiar drăguţă.
Bun, şi… ce-i cu asta? Vă veţi întreba
Păi, de vreo două zile, constat că mass-media tot urlă despre fiica lu’ ăsta c-ar fi dispărut, apoi că s-a măritat sau urmează s-o facă. Nu am înţeles prea bine şi nici nu mă interesează.
Mă întreb, însă, pe cine interesează, dacă presa şi televiziunile simt nevoia să aloce o grămadă de spaţiu acestui eveniment? Să fie oare pasionaţi de această ştire aceiaşi care fac ca toţi dracii că tu nu eşti român adevărat ca ei şi nu dai share olimpicilor de matematică când iau nu ştiu câte medalii de aur? Să fie oare aceiaşi care, bucuroşi că Simona Halep, o româncă de-a noastră, a ajuns în finala turneului de la Madrid, o laudă pe contul ei cu urări de tipul “Îţ-i ţinem pumnii în continoare Simo” sau cu “Ansanatosire grabnica”, după ce s-a retras din turneul de la Roma? Să fie oare aceiaşi care, auzind că în România se citeşte cel mai puţin din Uniunea Europeană pe cap de locuitor, se apucă să posteze de zece ori mai multe citate de Dostoievski, Paler şi Puric Dan?
Nu ştiu io d-astea!!!
Astăzi l-am sunat pe V. din nou. Îi promisesem că, dacă va lua un premiu la naţionala de fizică, vom merge iar la film şi voiam să aflu ce film preferă. Dar, înainte de asta, curiozitatea mea a vrut să se documenteze niţel despre domnişoara Minune, colega lui de liceu. Habar nu avea. Hai, măi, i-am zis, chiar nu ştii nimic? Ce să ştie, m-a întrebat.
Păi, m-am lamentat eu ca un român adevărat, în priză cu toate noutăţile mondene, tu nu ştii că…?
Însă imediat mi-am amintit că el nu e un român adevărat. Doar a zis că va pleca să studieze în State. Şi cine ştie dacă se va mai întoarce…
Aşa că nu am mai insistat.
L-am întrebat la ce film vrea să mergem. Se pare că vom vedea “Uimitorul Om-Păianjen 2”. Lunea viitoare, după ce dă un alt test la fizică.
Citiţi şi
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
