Ești grăbit. Mereu. Alergi după secunde, dar ele rămân în urma ta, privindu-ți graba. Le-ai pierdut. De ți-ar așeza cineva o oglindă-n față, ai fi speriat de lipsa de zâmbet, de cenușiul privirii tale. Te pierzi în mulțime, cu pași grăbiți, de parcă asta ți-ar fi menirea. Ia să-ți pun o piedică! Ups!
Acum mă auzi? Sunt eu, în fine, sunt tot tu, dar copil. Nu-ți mai văita julitura, că asta-i cea mai mică problemă a ta în acest moment. Nici nu ai idee cum te-a depășit un atac de inimă, și asta doar pentru că te-am oprit la timp. Și acum să-ți amintesc promisiunea pe care mi-ai făcut-o, demult, în seara în care m-ai rugat să-ți dau voie să crești. Mai ții minte? Te îndrăgostiseşi în acea zi, pentru prima oară. Entuziasmul îți învăluia ființa în mătăsuri de simțuri și în acel moment hainele copilăriei s-au pierdut în timpurile amintirilor cu păpuși și mașinuțe. Apoi, frenezia de acasă, când te-ai aruncat în așternuturile ce încă mai purtau amprenta copilului ce le părăsise în acea dimineață. Și îți strângeai lumea la piept, ca să-i șoptești creșterea ta și abandonul în inocenta sărutare.
Clatini din cap a pagubă. Nu a mea, a ta! Ai spus așa: „Promit să nu uit niciodată de mine copil, să-mi las timp să visez, să adorm pe curcubeu, să mulțumesc pentru ceea ce am, să nu alerg după ceea ce nu-mi servește sufletului, să cânt, să râd, să iubesc simplu, dincolo de posesii și așteptări.”. Ce privire tâmpă ai! M-ai uitat în ultima îmbrățișare conștientă, în ultimul vis, în ultimul sărut îndrăgostit, în ultimul minut în care ți-ai amintit că ai suflet.
Îți mai amintești ultimul tău vis? Te uiți ca bezmeticul prin încăperea aia lipsită de lumină de-i zice minte. Ia să-ți mai fac un pustiu de bine și să-ți deschid ferestrele. Lumina amintirilor. Te cam orbește, dar te vei obișnui din nou cu ea. Îți cauți visul? Mă faci să râd. Nu-i pe biroul unde-ți ai afacerile. E în colțul ăla, prăfuit, sub toate celelalte. Sunt toate ale tale. Neîmplinite. Sufocate de rațiunea adultă, ce te tot guvernează de-o vreme. Lungă vreme, la fel de lungă-i ca ziua fără noapte, deși, în cazul tău, ar merge mai bine invers, ca noaptea făr’ de ziuă. E un praf pe visele tale, praf greu de uitare, căci te-ai uitat adult și plin de griji, reale au ba, că nu există relevanță-n suflet. Ia un vis din grămada aia și șterge-l, dar cu băgare de seamă, să nu te asfixieze.
De ce plângi? Știu! E dorința aceea de a-ți îmbrățișa în fiecare seară copiii și de a-i înveli cu un sărut de noapte bună. Te-ai oprit din a face asta, ca să le dai ce e mai bun pe lume. Și făcând asta, le-ai luat din viață ceea ce le trebuia mai mult și mai mult, pe tine.
Mai ia un vis. Ah! Este despre sărutul acela, mereu altul, cași cum ai săruta pentru întâia oară, mereu. Mda! Acum săruți din vârful buzelor, de la ușă, că ești prea grăbit să prinzi nimicul din urmă.
Hai! Îndrăznește! Uite și visul în care construiai castele din cuvinte, vă ploua pe amândoi, dar erai fericit. FERICIT! Îti doreai o căsuță care să vă păstreze îmbrățișați, mereu. Acum, ai multe camere, nici măcar nu intri în toate, dar nu-i timp pentru îmbrățișare.
Te las acum, omule. A venit salvarea. Stai liniștit, este doar un atac de panică. Doar așa am reușit să te fac să îți amintești de tine. Acum știu că mă vezi. Sunt tu. Tu copil, tu visător, tu în orice-i sentiment cald. Am și o veste bună. E totul la îndemâna ta. Visează și trăiește-ți visul.
Îţi cauţi visul?
este acolo-n colţ!
sub celelalte…
ale tale-s toate,
neîmplinite şi triste,
stau adunate în grămadă,
să-şi ţină de urât.
plângi?
era şi timpul
să-ţi speli ochii,
să scuturi praful nepăsării
şi să-nţelegi
că meriţi să-ţi trăieşti
visarea
şi nu doar să visezi.
Pe Monica o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Da, dragostea este un accident!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
