Datorită tonelor de inteligență emoțională înmagazinate în produsul cultural-comercial prezentat de Austria, aș spune eu, fără pretenții de deținător al vreunui adevăr absolut. Oamenii aleg și votează emoțional, mai ales când e vorba despre muzică; iar emoțiile consumatorilor (aici, oamenii care votează) sunt întotdeauna manipulate prin inteligența emoțională înmagazinată în produsul pe care ei îl privesc, preferă, cumpără, votează etc.
În opinia mea, Eurovision e mult mai mult decât ”incorectitudine”, ”imoralitate”, ”ideologie”, ”idioțenie” cum tot citim și auzim de ani. Etichetele negative sunt clișee la îndemână, utile ca să ne depășim frustrările și să facem economie de energie nervoasă: când nu se votează potrivit gusturilor noastre și partizanatelor noastre, e… ideologie, incorectitudine, imoralitate, ignoranță, nu-i așa? Sigur că și eu am dorit să câștige Ovi și Paula. Iar potrivit gusturilor mele muzicale, ar fi meritat un loc mult mai bun. Dar sunt conștientă că gusturile mele sunt, ca ale oricui, marcate de subiectivism, iar dorința mea ca ei să câștige vine din nevoile mele identitare (subiective) și din atașamentul meu (subiectiv) la grupul național din care fac parte.
Mărturisesc că și pe mine mă încearcă o strângere de… nu, nu de inimă, inima mi-e foarte deschisă… mă încearcă o strângere în creier (obișnuințe de gândire și alegeri morale) când văd homosexuali care își arată foarte evident homosexualitatea și transsexuali care transformă o alegere personală într-o problemă socială mai acută decât sărăcia, insuficiența banilor pentru educație și sănătate, ori criminalitatea; femeia cu barbă m-a șocat și pe mine și continuă să-mi provoace, când o privesc, emoții și gânduri foarte amestecate. Dar, atâta vreme cât un om nu spune și nu face nimic care să altereze semnificativ viața sau drepturile legitime ale unui alt om, mă străduiesc să nu-i judec pe alții; rostul meu în viață e să-i ajut pe oameni să-și găsească drumul, nu să judec, nici să convertesc la drumul pe care eu l-am ales – pentru simplul motiv că nu fac parte dintre aceia care pretind că Dumnezeu le-ar fi făcut favoarea să-i așeze pe singurul drum care îi place Lui; eu merg pe un drum ales de mine și sper să-I fie și Lui pe plac, însă nu am, niciun muritor cu mintea sănătoasă și în funcțiune nu poate avea, certitudini absolute în această privință.
În opinia mea, Eurovision e comunicare prin muzică + spectacol = emoție. Matematică simplă, influență psiho-socială complexă. Câștigă nu piesa cea mai bună după criterii estetice (întotdeauna relative, variate, schimbătoare – de ce tot uită unii asta?!), nici ideologia dominantă, political correctness (ar fi prea simplu), ci piesa + spectacolul care generează pachetul de emoții cel mai puternic în numărul cel mai mare de oameni dispuși să pună mâna pe telefon și să cheltuiască niște bani ca să voteze. Analiza realizată de un expert în politici și relații internaționale, Dr. Alan Renwick, arată că produsul Austriei a câștigat datorită votului popular; juriile alcătuite din experți l-au apreciat mai puțin decât a făcut-o publicul larg.
Teoretic, nu pot exclude posibilitatea ca numărul homosexualilor și al apropiaților lor dispuși să pună mâna pe telefon și să cheltuiască niște bani ca să voteze să fi fost mai mare decât al celor care trăiesc potrivit sexului primit de la Mama Natură sau de la Dumnezeu. Marginalitatea unui grup conduce adesea la o solidaritate mai mare în interiorul grupului și la solidarizarea cu grupul a multor persoane din afara lui.
Însă am și o altă ipoteză, mai ușor de probat: sunt tone de inteligență emoțională în spatele produsului austriac din 2014; tocmai această inteligență emoțională încorporată a putut stimula solidarizarea.
Mai întâi, prima impresie: un con de lumină, o aură, care leagă viguros omul de stele și parcă îl trag către ele (transsexualitatea e considerată în afara normalității lăsate de Dumnezeu, însă punerea în scenă sugerează legătura omului cu divinitatea); un corp frumos, puternic, pus bine în evidență (într-o lume în care frumusețea corporală a devenit o valoare centrală, efectul psihologic e garantat); culori deschise și nicio lunecare către vulgar; apoi, un șoc vizual și curiozitate (”ce-o fi, bărbat sau femeie?”); imagine memorabilă (nu poți s-o ignori, nici s-o uiți, chiar dacă vrei). Emoții amestecate în cel care privește și intensitate foarte mare a emoției dominante; la primul impact, nu are importanță dacă emoția dominantă e pozitivă sau negativă; importante sunt existența unui ”pachet” emoțional adecvat și intensitatea emoțiilor.
Apoi, intensitatea emoției e transferată către polul pozitiv prin mijloace clasice:
Temele cele mai sigure în versuri și linia muzicală: vulnerabilitate/suferință + apelul la înțelegerea/generozitatea celuilalt + speranță. Aceleași care ne fac să le dăm bani, mâncare și haine cerșetorilor, deși nu suntem de acord cu cerșetoria; care ne fac să mergem cu daruri și ajutoare în căminele de copii și bătrâni, deși suntem conștienți că nu schimbăm esența problemei; care ne fac să le acordăm ajutor semenilor aflați în impas sau pe care îi percepem ca victime, chiar dacă suntem scandalizați de păcatele lor (beau, fumează, nu muncesc etc.)…
Metaforele cele mai populare în Europa: renașterea și zborul înalt.
Combinație vizuală și auditivă a resurselor umane cele mai prețuite la femei și bărbați: frumusețea feminină (da, priviți și fiți onești, e frumoasă!) + vigoarea, puterea masculină (da, barba e un simbol al puterii masculine!). Vocea însăși, fără a fi excepțională pentru muzică, după auzul meu de non-specialist, e o combinație a acestor resurse.
Asta e, ne place sau nu, dincolo de ideologii și de o solidaritate explicabilă geopolitic (vecinii și cei care au avut cândva o istorie comună se susțin între ei), a câștigat inteligența emoțională folosită cel mai bine!
Eurovision e showbiz, nu un concurs pur meritocratic, iar în acest tip de business din zilele noastre inteligența emoțională atașată produsului sau procesului de vânzare-livrare asigură succesul mai bine decât orice alt ingredient. Mulți par să aibă nevoie de o baie de realitate sau de un exercițiu de gândire mai complexă și onestitate: ce este, ce poate fi, 100% meritocratic în lumea reală? Dacă vorbim despre ideologie, ideologice cu adevărat sunt tocmai așteptările noastre, iluziile noastre cu privire la o societate 100% meritocratică. Haideți să rămânem conștienți că meritocrația e întotdeauna relativă (dependentă de valori instituite conjunctural ca valori și, de aceea, schimbătoare), doar un ideal către care tindem fără a-l putea atinge vreodată. Altfel, nu ne aflăm prea departe de utopiile comuniste, le-am înlocuit doar cu o utopie capitalistă… iar sociologul din mine observă această înlocuire nu doar în comentariile noastre cu privire la Eurovision…
Pe Elisabeta o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
