Kussum A. să fi avut vreo 55 de ani atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară, în sala profesorală a departamentului unde aveam să predau, în India. Fără, îndoială, existau câteva indicii că în tinerețe fusese o frumusețe răvășitoare numai că, odată cu trecerea anilor, trăsăturile feței ei, deși separat aveau o oarece armonie, împreună se îmbinau într-un întreg de o banalitate înfiorătoare. Respira superficialitate prin toți porii. Era suficient să o vezi de departe ca să ai strania senzație că te afli în prezența unei femei fără feminitate, a unui corp care se mișcă mecanic, în virtutea inerției. N-o ajuta foarte tare nici vocea. Și nici măcar ochii. Era atât de inexpresivă și ștearsă, încât puteai intui de la bun început că singurul ei vis, singura ei dorință era aceea de a conduce. În peregrinările mele de bugetar, am văzut adesea prototipul acesta de șef; ei sunt căutați în sistemul public pentru lipsa lor de coloană vertebrală, pentru grețoasa lor supușenie, pentru că în vocabularul lor limitat există doar „nu” pentru relația cu subalternii și numai „da”, atunci când e vorba de superiori.
Kussum preda franceză, însă nu credea în nimic. În cei patru ani pe care i-am petrecut predând la Delhi`University, nu am auzit-o vreodată exprimând o idee, oricare ar fi fost aceea. Era birocratul perfect. Se temea să-și pună semnătura pe hârtiile oficiale, nu lua niciodată decizii, amâna întotdeauna. Aveam să constat toate acestea în anii în care, previzibil, a devenit Șefa Catedrei. Șefia de catedră în Universtatea la care predam era rotativă. Cu alte cuvinte, dacă aveai vârsta potrivită, era inevitabil să devii șef. Iar Kussum, în ciuda tuturor celorlalte defecte, avea vârsta potrivită.
Pe Kussum, dacă o salutai cu un „good morning” cât se poate de politicos, primeai în schimb de la ea un „not now”, articulat furios, printre dinți. Pentru mine, a rămas până astăzi cea mai superficială femeie cu care am avut de a face. Era natural înclinată spre intrigi. Însă, spre imensa fericire a tuturor celor care lucram cu ea, era, în același timp, atât de lipsită de inteligență, încât intrigile ei nu puteau fi altceva decât mici răutăți. La cât potențial machiavelic avea, cu o inteligență pe măsură, ar fi fost o armă letală. Machiavelismul, însă, are și el nevoie de o minte capabilă să imagineze și să anticipeze, să prevină și să provoace, or, Kussum nu avea nici imaginația necesară și nici o ascuțime a minții care i-ar fi permis să-și desfășoare tendințele manipulatoare.
Nu de puține ori, în timpul nesfârșitelor ședințe de catedră, încercam să mi-o imaginez ca femeie. Ce-ai fi putut vorbi cu ea la masă, spre exemplu, ce-ar fi făcut după ce ar fi ieșit de la duș sau în timpul momentelor de intimitate, când ar fi trebuit să intri în contact direct cu acel corp, atunci când ar fi trebuit, poate, s-o privești în ochi sau s-o atingi?! Prin ce anume accidente biografice trebuie să treacă o femeie pentru a ajunge așa?! Sari-urile ei albe, asortate unor pantofi cu tocuri relativ înalte, pe care, în mod evident nu știa să meargă, de vreme ce, văzând-o de la depărtare, aveai câteodată senzația că se destramă, eșarfele ei înfășurate în jurul gâtului, cu marginile care atârnau în dezordine pe spate, părul ei ușor imobil, care încremenea adesea în aceeași poziție, de parcă s-ar fi încăpățânat să urmeze slugarnic, fără voință proprie, mișcările capului, toate acestea mă deprimau teribil, de fiecare dată când trebuia să-i suport prezența pentru mai mult de treizeci de minute.
Evident, noi, oamenii suntem construiți să avem simpatii și antipatii inexplicabile. Poate, în definitiv, Kussum nu era chiar așa. În apărarea mea, însă, trebuie să spun că nu sunt singurul care i-ar putea face un astfel de portret. Tot ceea ce știu cu siguranță e că întâlnirile cu ea mi-au declanșat întotdeauna severe crize de mizantropie. Ceea ce, însă, m-a enervat mereu a fost că, văzând-o pe Kussum, evitam ulterior, pentru câteva ore, întâlnirea cu orice altă femeie. Lipsa ei de feminitate avea o enormă forță de contaminare, trezea în mine urme de misoginism despre a căror existență habar nu aveam.
PS: Asemănarea cu persoane și situații reale nu va fi recunoscută public de autorul acestui text, nici în ruptul capului!
Citiţi şi
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Țara în care nu te poți compromite
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
