Mihai m-a întrebat ieri cum aș schimba eu învățământul românesc dacă aș avea forța și autoritatea să o fac. Pentru că mi-a dat impresia de democrație și că părerea mea contează, am început să îi spun câteva din schimbările pe care eu le am în cap, dar, nu după multă vreme, m-a oprit: „E clar! Nu aș vrea să fii tu Ministrul Învățământului! Nu sunt pregătit pentru o asemenea schimbare!”
Acum, pentru că mi s-a luat așa de repede dreptul la opinie, voi continua să îmi spun aici păsul (deoarece știu sigur că Mihai e printre cititorii mei!). Le voi enumera mai jos, dar nu neapărat într-o ordine a importanței. Importante sunt toate împreună!
Eu aș porni de la definirea clară a rezultatelor așteptate ale învățării. Ele sunt, în mod obligatoriu, de trei categorii: cunoștințe, deprinderi și atitudini. Dar aș gândi așa: ce informații este obligatoriu să acumuleze, ce trebuie să știe să facă la final și în ce direcție trebuie formată atitudinea. Însă, foarte important din punctul meu de vedere, nu i-aș întreba numai pe profesori, pentru că ei vor exacerba importanța transferului de cunoștințe în detrimentul celorlalte! Ci i-aș invita pe angajatori, pe părinți, pe profesorii universitari, pe reprezentanți ai socității civile. Ei îmi vor aduce balanța corectă. Ce remarc acum este că se merge enorm de mult pe transfer de cunoștințe, iar, la final, nimeni nu știe să facă nimic!
În clasa a XII a am participat la Olimpiada Națională de Geografie, iar la întoarcere am primit din partea liceului ca premiu un braț de manuale aduse din Franța ca ajutoare (era anul 1990). Spre imensa mea surprindere, am văzut că în cartea de chimie de clasa a XI-a, un elev francez avea scrisă o singură reacție chimică și aceasta era: Acid + Bază -> Sare + Apă. Nici măcar nu dădeau o formulă de acid sau de bază. Explicația: în timp vei uita formulele substanțelor chimice, dar poate te vei arde cu un acid sau cu o bază. Ce e fundamental să știi atunci? Cum să neutralizezi acea substanță! Peste un acid pui o bază și invers! Și spuneau doar că amoniacul este o bază, fără să îi dea formula (NH3) și că toți avem o bază în casă pentru situații de urgență (chit că ce am eu în casă este bicarbonat de sodiu!)! Manualele sunt prea stufoase, îi îndepărtează complet pe elevi și, dacă nu au înțeles sau nu au învățat ceva, tot restul informației se prăbușește.
Aș întroduce obligativitatea after-school-ului, cu plata corespunzătoare a profesorilor, eventual cu angajarea unora noi. Am remarcat că, în special în mediul urban, tot mai mulți copii sunt unici la părinți și, în contextul în care nu își găsesc parteneri de joacă, stau tot mai mult pe Internet. Cum ies de la școală ei deschid calculatorul și se izolează într-o lume a lor. Dacă ar sta la școală, aș organiza activități la paritate: un exercițiu individual, un exercițiu de echipă. I-aș învăța să relaționeze, să lucreze în echipă. Inclusiv rezolvarea unei probleme aș da-o unui grup de patru copii și i-aș determina pe ei să discute și să caute soluția.
Nu aș pune niciun fel de notă sau calificativ în clasele primare. I-aș lăsa să învețe să se exprime și să comunice, le-aș stimula creativitatea, găsirea soluțiilor originale, i-aș încuraja să se descopere pe ei și aș avea timp să văd în ce direcție pot excela. Abia apoi i-aș orienta spre ce le place și ar face cu pasiune. Nu toți trebuie să știe la fel de multă matematică, română, chimie, fizică etc. Aș stabili traiectorii de discipline fundamentale pe care aș pune accentul, dar le-aș lăsa pe celelalte la un nivel mult mai jos. Dacă îți propui ca un copil să exceleze la tot, vei crea rebuturi pe bandă!
Aș crea zile dedicate unor profesii și aș aduce profesioniști în fața lor. Așa ar avea posibilitatea să compare, să facă mici experimente, să își deschidă noi orizonturi.
Aș rupe o oră pe săptămână din orele de literatură română și aș dedica-o literaturii universale. Eu aș începe încă din clasa I. Nu voi înțelege niciodată etnocentrismul în literatură! Noi pentru ce creăm? Copiii noștri vor fi închiși numai între granițele acestei țări? Oare ei nu vor circula liber în toată lumea? Prin literatură poți descoperi o țară sau un popor. Necunoscând nimic din moștenirea altor popoare, copiii noștri devin handicapați cultural, un soi de analfabeți ai secolului al XXI-lea. Consider că ce făceau în 5 ore de limbă română pot face și în patru și, să îmi fie iertat, dar nu rareori văd că nici măcar să scrie corect nu știu!
Aș rupe o oră de la matematică și aș face o oră obligatorie de cultură generală. Încă din clasa I! Aș stabili care ar fi domeniile mari de cultură generală și le-aș dedica fiecăruia câte un spațiu. Dar nu aș invita, de exemplu, profesorul de istorie să îmi vorbească despre istorie, ci pe cel de matematică, să zicem! Pe cel de istorie l-aș repartiza astronomiei, de exemplu. Un profesor de profil ar face totul prea tehnic și prea stufos. Celălalt ar veni cu Știați că…. Nu ar avea de predat un semestru, ci maximum două ore! Schimbarea ar fi wow de ambele părți!
Aș face din ora de educație civică ceva mult mai serios, cu proiecte și cu dezbateri, în care aș implica și părinții.
Aș face o oră pe lună de Educație culinară și am găti împreună câte ceva. Aș mai face ore de parenting, cu proiecte de tipul cum se crește un copil sau fii părinte pentru o zi. Nu mai vorbesc despre orele de educație sexuală – pe care le văd obligatorii la liceu!
Aș transforma ora de Educație Tehnologică în oră de Lucru manual sau Practică, așa cum făceam noi cândva. Eu am învățat și să cos sau să împletesc, dar și să pilesc, să dau găuri, să vopsesc, să bat cuie etc.
Aș crește importanța sportului și aș crea adevărate baze sportive pe lângă școli. Aș include obligatoriu cursuri de înot, aș insista ca fiecare copil să practice un sport de performanță sau măcar să facă dans, zumba sau orice alte năzdrăvănii! Tot mai mulți copii sunt supraponderali și diabetici. Oare de ce?!
Aș implica mai mult părinții și aș organiza ieșiri împreună copii-părinți la acțiuni de ecologizare, de plantare de copaci, de cunoaștere a orașului etc.
Mă opresc aici, dar nu pentru că nu aș mai avea idei. Mă văd cum clatin singură din cap a neputință… Dragul meu Mihai, nu doar tu nu ești pregătit pentru schimbare… În primul rând noi, ăștia care vă decidem vouă soarta de peste 20 de ani, noi nu suntem pregătiți! Îmi cer iertare de la tine și de la toți copiii țării pentru neputința generației mele!
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.