Dezamăgirea mă transformă într-o idioată completă, care nu mai e bună de nimic, care nu mai simte niciun chef de viaţă, care refuză să vadă lucrurile bune sau soarele care cântă. Dezamăgirea îmi stârneşte cele mai oscilante stări, de la furie, angoasă, revoltă, ură şi până la auto-compătimire, melancolie, depresie… Este clar că am nevoie de psihoterapie…
Când sunt dezamăgită, fie că este vorba de mutilarea sufletului, de călcarea în picioare a speranţelor, de neînfruntarea adevărului, de jocuri “politice”, de batjocorirea viselor sau de trădarea încrederii, dezamăgirea asta pare să îmi spintece toată fiinţa, ca un satâr care despică un trup de actor figurant într-un film horror. Şi îmi lasă gâtlejul înecat ca de o bucată de gutuie, ochii fără cristalin, vocea fără sunet şi mâinile istovite ca după o corvoadă neîntreruptă.
Şi atunci îmi vine să mă leg la ochi, să mă întorc cu sufletul la zid şi să strig: “Pluton, foc!”.
Pentru că ceea ce mă face pe mine să îmi ies din albia firescului de toate zilele, nu este fapta, cuvântul sau lipsa de acţiune a celui sau a celei care mă dezamăgeşte, ci prostia imensă pe care o simt revărsată în fiecare ungher al cărnii mele. Da, prostie se cheamă asta. Incomensurabilă imbecilitate. Nemaivăzută idioţenie. Pentru că eu sunt cea care îşi creează aşteptări, care vede lucruri care nu există, care exacerbează propriile trăiri cu dorul inconştient de a le tatua şi celorlalţi, eu sunt ‘a mai netoată dintre toate făpturile lumii… Eu sunt cea care îşi urcă cu de-a sila sufletul în liftul care ajunge la etajul 60 în 20 de secunde şi crede că din turnul acela o să vadă mereu numai curcubee. Şi tot eu mă împing cu vâna unui arc în credinţa că oamenii îşi slobozesc prin vorbe un picuţ din eul lor cel niciodată înşelător.
Şi în clipele astea în capul meu atât de îngust se vâră cele mai deşarte întrebări, cele mai josnice dojeniri, cele mai teatrale exagerări, cele mai definitive sentinţe. Toate adresate doar mie, de parcă la un tribunal absurd, “eu” cea dezamăgită o acuză pe “ea” cea credulă, cu scopul clar de a-i obţine o condamnare defintivă. Şi tot atunci încep să îmi ţes în minte tot felul de scenarii, de parcă o cotire spre stânga, o vorbă răstită la 14:03 sau un zâmbet ştrengăresc într-un colţ de parc ar fi putut să evite reîntâlnirea cu Măria Sa, Dezamăgirea.
Doar eu sunt de vină. Că sunt clipe ale vieţii care mi se par rumenite pe paginile gălbui ale unei cărţi cu romanţioase povestiri. Că există înfiorări care îmi paralizează de încântare orice gând şui care ar putea să strice magia lui “acum”. Că simt cum de pe creştetul creierului se ridică pâcla cenuşie a tristeţii ori de câte ori văd în cineva voinţa de a-şi făuri propria cale. Că străpung ochii celor de lângă mine cu obsesia de a-i dezbrăca de cămaşa de zale cu care şi-au împrejmuit sufletul purtat pe când erau copii. Că îmi simt inima purtată de un zmeu până pe cel mai ascuţit vârf de nor, atunci când citesc în gesturile cuiva încrederea fără saţiu pe care mi-o poartă. Că mai cred că în fiecare om există o magie pe care o înveţi numai dacă îi iubeşti “tu-ul” din spatele cortinei, fie el dezmăţat, ezitant, hain sau milos, erudit ori neînfricat. Că indiferent de câte ori am primit povaţa de a trăi cu mintea şi nu cu inima, am ignorat-o. Şi fiecare nouă întâlnire cu Dezamăgirea m-a făcut să îmi jur că niciodată nu îmi voi dezgropa stâlpii gardului cu sârmă ghimpată pe care trebuie să îl port că să mă feresc de Ea…
La ce folos? Ştiu foarte bine că sunt prizonieră pe veci în închisoarea propriei nevolnicii… şi că trebuie să încetez să mă lamentez şi să mă victimizez… totul şi nimic nu e pierdut încă… după fiecare întâlnire cu Dezamăgirea se naşte în mine un vulcan de pasiune pentru viaţă, pentru culoare, cânt, gust şi miros, pentru ai mei şi ai noştri, pentru tot ce mă aduce iar aici: dulcea mireasmă a trăitului “pe viu”.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
