Nu-mi mai pot aduce aminte cu exactitate momentul în care am întâlnit-o pe C. S. pentru prima oară. Se poate să fi fost la cantina universității ori la vreunul dintre evenimentele organizate de Ambasada Portugaliei în sudul Delhi-ului. Oricum ar fi fost, cert e că o cunoșteam… înainte de a o cunoaște. Era studenta lui S., învăța portugheză, limbă pe care, din câte am aflat, o vorbea fluent. S. îmi vorbise adesea despre ea, așa că, atunci când am văzut-o, știam destul de multe despre dezamăgirile ei sentimentale, despre șocul pe care îl trăise la întoarcerea în India, țara ei natală, după câțiva ani petrecuți în Portugalia, despre ușoara aroganță cu care evita întâlnirile intime cu bărbații indieni, cei pe care îi considera vulgari, lipsiți de subtilitate și, mai ales (capital păcat!), deloc experimentați în arta amorului carnal. În legătură cu această din urmă chestiune, știam până și detalii grafice, unele dintre ele, trebuie să admit, destul de exotice.
Pentru mine, e problematic să mă întâlnesc cu o femeie despre care știu deja atât de multe; o privesc altfel. Problematic și amuzant. La prima noastră întâlnire, C.S. era, evident, formală; încerca să îmi vorbească despre cărți, în vreme ce mie îmi venea destul de greu să o ascult. Purta o ținută office și îmi povestea ceva despre mare ei pasiune pentru poezia lui Pessoa. Vorbea mult, cu o anume voluptate de a se auzi vorbind pe care o au persoanele preocupate de a demonstra neapărat ceva. Cămașa ei albă, desfăcută la primii trei nasturi, se deplasa ușor de la stânga la dreapta, în funcție de modul în care își mișca mâinile, cu gesturi largi. Mă interesa atunci ce crede ea despre Pessoa în aceeași măsură în care eram preocupat de motivul pentru care balena albă a ajuns specie pe cale de dispariție. Așteptam calm să termine ce avea de spus în speranța că, la un moment dat, se va simți destul de confortabil încât să-mi vorbească și despre lucrurile care mă interesau cu adevărat. Avea 30 de ani, iar o femeie care nu e căsătorită până la această vârstă are de înfruntat, în India, prejudecăți dintre cele mai agresive, cu atât mai mult cu cât, călătorind în Europa, C.S. era considerată coruptă de societatea decadentă a bătrânului continent. Din păcate, cina s-a terminat înainte ca ea să-și fi terminat plictisitoarea perorație despre Pessoa. Totuși, la finalul ei, era destul de relaxată pentru a-i smulge promisiunea unor viitoare întâlniri.
După suficient de multe, după ore nesfârșite în care răbdarea mi-a fost pusă la încercare, după zeci și zeci de minute în care am pretins a fi interesat de viziunile ei bucolice asupra poeziei, de infantilele ei discursuri despre sensibilitate, C.S. mi-a vorbit și despre ea. Înainte de a ajunge în Portugalia, își imagina că sexul este un soi de datorie căreia trebuie să i se supună pentru că, nu-i așa, asta e firea lucrurilor! Acolo, la margine de Europă, întâlnise un bărbat care-i plăcea așa cum nu îi mai plăcuse vreodată un bărbat. Acolo își descoperise ușoarele înclinații către masochism. Le-a privit pentru început cu îngrijorare; a văzut, inițial, în dorințele ei, impulsuri anormale, nefirești. Pentru că, însă, acolo, în Lisabona, ele nu erau nimic mai mult decât simple preferințe sexuale, pentru că acolo nimeni nu se gândea s-o judece sau să-i refuze excentricitățile inofensive, nu s-a mai gândit la asta. Câțiva ani a experimentat ceea ce, pe când se afla în India, nici măcar nu se gândise că ar fi posibil, fără ca asta s-o transforme, așa cum se gândise la început, într-un monstru. Dimpotrivă; era mai calmă, mai jovială, viața ei socială avea ceva din relaxarea și naturalețea pe care și le dorise dintotdeauna.
Întoarsă în India, C.S. s-a văzut nevoită să se revină la sexul ca datorie, consumat în încăperi întunecate, unde luminile se stingeau înainte ca ea să fi apucat să-și așeze sacoul office pe spătarul scaunului, cu bărbați care o priveau ca pe o prostituată de fiecare dată când, plictisită și enervată de monotonia aceea repetabilă, încerca să aibă o cât de mică inițiativă. Cunoscând ceea ce cunoscuse, CS.. nu se mai mulțumea cu ceea ce putea avea. Înaintea fiecărei nopți pe care avea s-o petreacă în compania unui bărbat indian, trăia aceeași dilemă. Fie își juca docil rolul de ingenuă, de corp căruia nu-i era îngăduit să se miște în afară de ceea ce permitea statutul ei de femeie ingenuă, complăcându-se astfel într-o monotonie care nu-i producea plăcere, fie încerca să-și trăiască fanteziile europene, având, mai apoi, de înfruntat privirile dezaprobatoare ale bărbatului. C.S avea acum nevoie atât de un soț, cât și de un amant. Față de primul ar fi jucat farsa ingenuității, cel de-al doilea i-ar fi oferit iluzia că se află încă în Lisabona, că era stăpâna propriului ei corp, că-l putea folosi în așa cum dorea, că putea oferi și putea cere fără a fi judecată.
Nu știu ce s-a mai întâmplat cu C.S. Cel mai probabil, se află încă în Delhi, unde, la sfârșit de săptămână, în ținuta ei office, continuă să peroreze la nesfârșit despre poezia lui Pessoa, unor ascultători care-o lasă, politicos, să vorbească, prefăcându-se interesați.
sursa foto – aici
Citiţi şi
Citiţi şi
Am cunoscut-o pe cea mai nefericită femeie fericită
Nu te culca cu el doar din plictiseală!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
