Cu parfum de legende japoneze, înveşmântată în nuanţe de roz, înflorită toamna, anotimpul inimii mele, mă cheamă ca pe floarea ce împodobeşte gheişele enigmatice şi delicate.
Mă cheamă ca pe o floare, dar nu sunt.
Sunt o femeie obişnuită, cu rele şi bune, cu râs şi plâns, cu iubire şi nenoroc, aşa ca toate fetele transformate în flori, fiecare după povestea ei:
Narcisa, căutându-şi sora…
Violeta, împletind cununi albastre aşteptându-şi prinţul ….
Lăcrămioara, ca lacrimile fratelui nemângâiat de pierderea ei…
Rosa, Crina, Codruţa…
Mă cheamă ca pe o floare, dar nu arăt ca ea.
Şi nici nu trebuie.
Îmi este de ajuns o zi pe an să răsar dimineaţa, să simt soarele cu degete ghiduşe la fereastra mea, să fiu răsfăţată la umbra celor mai puternici de lângă mine şi să adorm, seara, legănată de şoaptele iubitului şi argintată de atingerea lunii.
Mă cheamă ca pe floare şi mă simt ca ea.
La mulţi ani tuturor florilor!
Florii frumoase să primiţi în dar şi să dăruiţi, la rândul vostru, mai departe!
Citiţi şi
Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
