când a apărut, numai copiii l-au băgat în seamă,
îl urmăreau cum povesteşte, dar şi ei s-au plictisit repede,
jocurile pe internet erau mai interesante,
au scos limba la el,
“şi de la second-hand, avea să se îmbrace mai bine”,
s-a auzit
la palatul patriarhiei era să fie călcat de jeepul
arhiepiscopiei tomisului,
şoferul sutanat al maşinii a coborât
şi i-a tras una după ceafă,
“nefericitule, nu eşti atent”, spumega în barbă.
arhiepiscopul i-a făcut semn şoferului să înceteze,
arhiepiscopul cu aur la gât ca la nunţile ţigăneşti, zâmbitor.
încerca să vorbească de tatăl lui, de una, de alta,
repeta ierusalim, betleem,
nu se ştie cum a intrat şi la patriarhul daniel,
a primit o cafea şi patriarhul
i-a zis că e pe fugă între întâlniri,
că mântuieşte neamul cu o catedrală,
cu televiziuni şi ziare,
îi suna mobilul tot timpul,
“vezi că sunt chiar ocupat, străine.
n-am timp de poveşti, chiar.
tu poate ai tot timpul din lume.
vrei bani? n-avem.”,
patriarhul şi-a mai examinat manichiura şi a plecat
iar în curte ajuns i-au spus hăbăuc,
fără studii
şi au râs îndelung preoţii,
i-au dat coate, başca e şi evreu,
poliţistul chemat i-a cerut actele stânjenit,
poliţistul s-a potrivit să aibă ochii ca ai lui,
n-avea chef de completat procese-verbale,
să nu uite să-i cumpere nevestei tampax, gândea,
l-a luat deoparte,
l-a întrebat de foame
şi i-a întins un senvici făcut de acasă,
s-a lăudat cu copiii lui, doi băieţi şi o fetiţă,
“ai bani de metrou? uite nişte mărunţis”, a mai zis,
apoi l-a lăsat în doaga lui să-şi caute tatăl,
i s-a părut prea trist, prea sărac cu duhul.
Din volumul „Rugăciuni nerușinate&alte chestii”.
Citiţi şi
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.