Dacă ne-am fi întâlnit în Berlin, acolo unde M.B locuia, cu siguranță am fi trecut unul pe lângă celălalt, ignorându-ne reciproc. Pe străzile capitalei germane, am avut ocazia să constat că femei ca ea făceau parte din peisaj. M-am simțit atunci, în Berlin, extrem de norocos că am întâlnit-o în New Delhi, acolo unde amândoi eram condamnați să vorbim unul cu celălalt, pentru simplul motiv că în India aveam mult mai multe în comun decât am fi avut oriunde altundeva în Europa. M.B este înaltă, ușor complexată de bustul ei, pe care l-ar fi vrut ceva mai impresionant, însă ceea ce o face de la bun început obiectul admirației oricărui bărbat (indian și nu numai) sunt ochii. Are ochi de hasky siberian; când se enervează, ei capătă o strălucire metalică. O privesc și, în ciuda celor 50 de grade la umbră, simt în ei frigul unei mari glaciațiuni. Accentul german, pe care îl păstrează intact atunci când vorbește engleză, adăugat unui orgoliu de femeie bavareză (e extrem de mândră de originile ei!), o transformă, în timp ce vorbește, într-o făptură enigmatică. M.B are inepuizabile resurse de naivitate. O pot contraria atât de ușor, încât, la un moment dat, practic exercițiul acesta doar pentru a o vedea roșind. Tenul ei, ireal de alb, se înroșește în doar câteva secunde, începând cu fruntea, continuând cu obrajii și gâtul lung, niciodată suficient acoperit de eșarfele pe care le poartă. În același timp, ochii se îngustează, căpătând strălucirea unei lame de cuțit peste care s-a așezat, vreme de o secundă, o rază de lumină. Hasky-ul siberian iese la iveală. M.B doarme alături de o pisica de pluș, cu mustăți impresionante.
Are de petrecut în India un an și, ca atâtea alte femei înaintea ei, ca atâtea alte femei după ea, își dorește o experiență de neuitat cu un indian. Nu e greu de obținut. Îi înțeleg fantezia; zeci de mii de pagini de literatură, alte câteva mii de pelicule despre India și exotismul ei bântuie Europa de la un capăt la celălalt, în așa fel încât, atunci când ajungi aici, încerci cu disperare să găsești ceea ce ți-ai imaginat dintotdeauna despre țara Kamasutrei și a Mahabharatei. Cu cât realitatea e mai dezamăgitoare, cu atât imaginația completează, compensează și întregește. M.B nu mai este prezența oarecare de pe străzile din Berlin; a devenit brusc femeia după care, în New Delhi, se întorc capete. Silueta ei înaltă, mersul ei de felină, temperamental, nu pot trece neobservate pe bulevardele aglomerate ale Indiei. În M.B se redeșteaptă acum o obsesie feminină veche de când lumea: vrea să fie iubită pentru ceea ce este, nu pentru cum arată. Își închipuie că privirile care se opresc asupra ei nu sunt, pur și simplu, expresia dorinței de a o vedea goală; crede că, în sfârșit, cineva o apreciază pentru cum gândește, pentru ceea ce este ea dincolo de culoare pielii, dincolo de forme. Presimt deja în această formă de autoiluzionare lacrimile de mai târziu. Pe măsură ce ea își depășește complexele, pe măsură ce începe să se simtă din ce în ce mai bine în propria-i piele, pe măsură ce devine din ce în ce mai sigură pe ea însăși, M.B urcă, treaptă cu treaptă, o scară de pe care se va prăbuși. Cu cât mai târziu, cu atât mai rău. Pisica ei de pluș va fi martora unei dezamăgiri de proporții, ochii ei de hasky siberian sunt aproape de momentul în care abia de vor mai fi vizibili din spatele lizierei de lacrimi care-i va acoperi. M.B încă nu știe asta. E fericită. Își probează sari-urile, eșarfele, își asortează pantofii cu poșeta…
Inevitabilul se produce. Stă acum pe canapeaua din livingul meu și povestește. Îl întâlnise pe S. la o petrecere în sud. Era un bărbat bogat, fermecător care, evident, îi acorda atenție. La finalul petrecerii, după ce el o nu-și dezlipise ochii de la ea, făcând-o să se simtă importantă, au urcat împreună în Toyota lui albă. S. conducea cu o dexteritate impresionantă în haosul de pe străzile Delhi-ului iar ea îi privea mâinile, atât de ferm așezate pe volan, și se simțea fericită în sari-ul ei albastru. Era ușor emoționată, motiv pentru care vorbea mult. S. zâmbea (avea un zâmbet alb, strălucitor) ascultând-o. În luxurianta lui casă, M.B aproape că se pierdea. Au ajuns în pat și totul s-a petrecut repede, atât de repede, încât ea nu mai ține minte decât momentul în care stătea întinsă, în pat, cu ochii ațintiți în plafon, privind către ventilatorul uriaș care se învârtea cu un abia auzit zgomot. Următorul lucru de care își aduce aminte cu exactitate e momentul în care, de undeva, s-a prăbușit peste ea o pătură mare, roșie. M.B stătea goală pe pat, așteptând îmbrățișarea de după. Nu știa ce să spună, totul se petrecuse prea repede, însă era convinsă că S. va găsi ceva de spus. Vor fuma o țigară, vor bea un chai indian și apoi vor povesti până dimineață. Din când în când, se vor opri din povestit și o vor lua de la capăt, de data aceasta lent, fără grabă, rostogolindu-se împreună dintr-o parte în alta a patului. În loc de toate acestea, se trezise acoperită cu pătura aceea roșie. S. era deja așezat la birou. O întreabă dacă are bani de taxi. Dacă nu, îi va da el.
Acum, M.B fumează din țigările mele Classic, privind în gol, sorbind absentă din cafeaua pe care i-o așezasem în față. Își șterge ochii, folosind eșarfa roz pe care și-o cumpărase pe vremea când era convinsă că e irezistibilă. Ochii ei de hasky siberian vor privi diseară către pisica de pluș. Sunt convins că va dormi goală, că nu se va mai acoperi o vreme, că va tresări un timp de fiecare dată când frigul din cameră o va sili să-și acopere corpul cu o pătură care, în mintea ei, va fi întotdeauna roșie.
Citiţi şi
Am cunoscut-o pe cea mai nefericită femeie fericită
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
