Prima atestare documentară a prostituţiei îşi are obârşia în Pompeiul antic. În Evul Mediu “breasla”a fost aspru criticată de biserică, Inchiziţia arzând pe rug târfele bolnave de sifilis. Şi totuşi “meseria” a prosperat transmiţându-se, din generaţie în generaţie, până în zilele noastre. Oricât ar părea de ciudat şi aici este nevoie de o şcoală: Academia Trotuarului.
Gina este curvă de la douăzeci de ani. Acum are treizeci şi şase. După un mariaj, nereuşit, din care s-a ales cu o fetiţă, a părăsit vechiul târg al Focşaniului şi a venit în Capitală. De la Gara de Nord până pe trotuarul din faţa lacto-barului Marna nu sunt decât trei, patru paşi. Aici a ucenicit Gina cu maestre celebre: Geta Aragaz, Tanţi Lighean, Miţa Portjartier şi încă câteva luate în evidenţă de fosta miliţie, brigada moravuri. Lor le-a ciordit meseria, facându-se că o învţă. În şaisprezece ani de meserie a făcut pe jos mii de kilometri. Ar fi putut face înconjurul lumii. Gina s-a mulţumit cu trotuarul, terebilismele nu ţin de foame. În fiecare seară, după ora 22 îşi începe mersul sacadat între Buzeşti şi Piaţa Matache, când pe un trotuar, când pe altul, neapărat pe sub felinare, la lumină. Mărşăluieşte aşa până la ziuă, când pleacă muncitorii la schimbul I.
Nu mai e frumoasă Gina, faţa i s-a buhăit, a făcut guşă, ţâţele îi atârnă până la buric, pe şolduri şuncile tremură ca o piftie prost închegată. Oamenii locului s-au învăţat cu ea, face parte din peisaj. Unora le e milă, când o văd iarnă-vară, ploaie-vânt, îmbrăcată numai în maiou şi o fustă soioasă, scurtă, de piele. Unii se opresc, o întreabă ce face, îi dau un corn, o “Eugenie”, o duşcă de cafea caldă. Alţii o privesc pofticios şi pleacă înjurând rău, printre dinţi. Abia mai au bani de pâine, de unde să mai dea la femei?!
Acum o lună a lipsit două-trei zile, bolind după un avort provocat cu andreaua. Nea Gicu, vânzătorul de ziare, a căutat-o prin toate spitalele. Îi lipsea. Lui şi străzii. Pe mine m-a cunoscut la un stop. Oprisem la culoarea roşie şi Gina a venit să îmi ceară voie să se încălzească puţin în maşină. Am tras pe dreapta, am cumpărat ţigări, votcă şi cafea la dozator, ascultând o poveste colorată cu tristeţe şi adevăr. Ştia că sunt “presar”, a văzut ecusonul din parbriz, dar a povestit tot, cu acel curaj fantastic pe care ţi-l dau disperarea şi sentimentul că nimic nu mai ai de pierdut.
“Sunt amărăşteancă, barosane, vai steaua mea. Când fac rost de combinaţii (client sigur contactat din vreme) o duc mai bine, îmi dă mâna să refuz o scurtă (sex oral) pentru care mi se dă 50 de lei, în loc de 70, cât cer eu, da’ când am foamea în gât o fac şi pe 20. Nu e nici o scofală să lucrezi cu pescălău (peşte), dacă ai sânge în tine te descurci şi singură, că el ia şaizeci la sută şi stă ca belferul, când e nasoleală fuge primul şi tu te arzi pe patruzeci la sută de plezneşte maţu’ în tine. Pescălăi mai tari sunt Cordică, Popoloi, Migdale şi peştoaica de la Scala, Cristina. Asta e fantastică, vere, are rusoaice, unguroaice, tot ce vrea viaţa ta, le ţine pitite pe la ea p-acasă şi le scoate doar seara la produs. Majoritatea fetelor sunt bolnave, dacă clientul nu vrea să pună prezervativ nu poţi să i-l tragi tu cu de-a sila, te culci cu el că de-aia te-a plătit. Le e frică la fete de SIDA de fac pe ele, da’ merg înainte că viaţa e scumpă, trebuie să-ţi iei şi tu o ţoală ca lumea, un ruj, un chilot mai şucar, o ţigară bună, că n-o să fiu damă de oraş şi să fumez mahoarce de la prietenii chinezi. Chestia aia cu doamna Mona şi cu bordelul de pe strada Toamnei – o vrajă să prindă fraierii. În şaişpe ani de meserie n-am auzit decât de una Ileana care a avut bordel, tot aşa pentru ştăbărime, pe Calea Victoriei. Am lucrat şi eu acolo o vreme, veneau numai babalâci de la partid, abia se ţineau pe picioare, da’ de, se simţeau armăsari. Eu dacă o fac, o fac pentru fii-mea, să nu-i lipsească nimic. Meserie am învăţat de la Miţa Portjartier, e un clenci şi aici, să ştii cum să dai din fund, cum să încălzeşti un bărbat, nu să stai ca vaca, că omul a venit la meseriaşă, nu la nevastă. Acu’ te-am pupat că mă ţii din productivitatea muncii vorba lu’ ăla micu şi împuşcatu’”.
Pleacă. Paşii îi sună cunoscut, sacadat, pe urmele tocite tot de paşii ei în muştiucul trotuarului. Stâng, drept, stâng, înainte, marş! Stai, pe loc repaus! Nu, Gina nu cunoaşte comanda asta, deşi şi ea este un fel de soldat din batalionul păsărilor de noapte. Comenzile lor sunt altele: culcat, sus, jos, pe la spate. Viaţa lor se măsoară în nopţi de amor tarifat şi uneori în doze duble de penicilină.
Citiţi şi
Iubito, de Crăciun mă duc la curve!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
