În zona orașului Torino, dacă ieși din casă cu umbrelă și impermeabil într-o zi însorită, este foarte posibil să fii întrebat, pe un ton ușor ironic: «Unde ai plecat, la Oropa[1]?». Destinație ideală pentru cine dorește să îmbine momentele de reflecție și pace interioară cu aprofundarea culturală, Oropa constituie cadrul unic și necontaminat în care este situat cel mai important Sanctuar Marian din Europa închinat Madonei Negre[2] ; și, într-adevăr, la înălțimea celor 1200 de metri, Sanctuarul din Oropa este adesea bătut de vânturi, frig și ploi, chiar și în perioada lunilor estivale.
Tradiția stabilește originea Sanctuarului în secolul al IV-lea, când Sf. Eusebiu[3] ar fi adus în Italia, din Orient, trei statui de culoare neagră ale Sfintei Fecioare Maria (statui venerate încă la Oropa, la Crea – ambele situate în Piemont – și în Catedrala din Cagliari). Se spune că statuia de la Oropa ar fi fost descoperită de episcop sub ruinele Ierusalimului și că ar fi fost scuptată de Sfântul Evanghelist Luca. Odată ajunsă în teritoriul ce-i este închinat, a fost ascunsă într-o firidă a stâncii eratice ce azi se găsește în spatele Bisericii Vechi. Lângă această stâncă fu ridicată ulterior o capelă – Cappella del Roc – care s-a transformat abia la sfâșitul secolului al XVI-lea – când fluxul de pelerini crescuse considerabil – în biserică, Bazilica Veche. Ulterior, edificiul va fi ampliat și restructurat, opera de restructurare fiind dispusă de episcopul de Vercelli, Giovanni Stefano Ferrero, puternic susținut de curtea de Savoia, care din secolul al XVI-lea până în secolul a XVIII-lea a finanțat și sprijinit neîntrerupt șantierul din Oropa.
Dezvoltarea Sanctuarului a cunoscut diverse transformări până să atingă dimensiunile monumentale pe care le are azi, evoluând de la un loc de trecere – punct de referință fundamental pentru călătorii ce veneau de la est către Valea Aostei – la destinație pentru pelerinii animați de o puternică devoțiune.
Maiestuosul complex este fructul desenelor unor mari arhitecți: Arduzzi, Gallo, Beltramo, Juvarra, Guarini, Galletti, Bonota au contribuit la proiectarea și realizarea ansamblului de edificii ce se extinde între jumătatea secolului al XVII-lea și al XVIII-lea. De la schitul primitiv până la impunătoarea Bazilică Superioară (sau Nouă), creșterea arhitectonică a fost grandioasă. Articulat pe trei terase tip piață, complexul este susținut de două importante puncte de referință: Bazilica Veche, realizată la începutul secolului al XVII-lea și Bazilica Nouă (Superioară). Structura este completată în mod armonios de edificii monumentale, curți interioare și o scară impunătoare ce duce la așa-zisa Poartă Regală.
Biserica Madonei Negre
Inima spirituală a Sanctuarului, Bazilica Veche a fost ridicată în secolul al XVII-lea în semn de mulțumire către Preacurata după încetarea epidemiei de ciumă ce lovise această regiune în 1599. În 1620, la terminarea lucrărilor, se ținu prima dintre solemnele încoronări [4] ce au scandat, secol de secol, istoria Sanctuarului. Fațada, proiectată de către arhitectul Francesco Conti, căreia venaturile verzui ale pietrei de Oropa îi conferă o eleganță simplă, e înnobilată de impunătoarea poartă monumentală, mai închisă la culoare și împodobită cu stema dinastiei de Savoia. Pe arhitrava portalului se zărește inscripția «O quam beatus, o Beata, quem viderint oculi tui» («O, Preafericită Fecioară, cu adevărat fericit e cel asupra căruia se pogoară ochii tăi!»), salut cu care este întâmpinat, începând din primele decenii ale secolului al XVII-lea, pelerinul ce, ajuns la destinație, pășește pragul Bisericii Vechi.
Partea stângă a Bazilicii Vechi se înalță pe așa-zisa «stânca lui Eusebiu», vizibilă și din interior, grație unei deschizături în peretele bisericii. Tradiția atribuie acestei stânci puteri taumatologice, în special în ceea ce privește fertilitatea. În trecut multe pelerine atingeau această piatră cu speranța de a fi binecuvântate cu o odraslă ce întârzia să sosească.
Biserica este constituită din trei părți – după planul bazilicilor romane – și în spatele altarulului, într-o capelă susținută de coloane de marmură neagră bogat decorată – Capela lui Eusebiu, edificată în secolul al IX-lea – este păstrată prețioasa statuie a Madonei Nere. Sculptată în lemn de zâmbru[5], statuia măsoara 1,32 metri și o înfățișează pe Maica Domnului în picioare, cu Pruncul pe brațul stâng. Statuia a fost datată ca fiind realizată în secolul al XIII-lea, înlocuind, deci, statuia originală adusă de Sf. Eusebiu. În capelă se pot observa încă fragmente de fresce, opere ale unui pictor anonim de pe la 1300, cunoscut ca Maestrul de la Oropa: Încoronarea Maicii Domnului, Maica Domnului cu Pruncul la sân, Buna Vestire, Nașterea Domnului.
În Biserica Veche se poate admira o pânză de Bernardino Luini[6] – Cina cea de taină –, iar în Tezaur este păstrată Sfânta Familie cu sfinți de Gaudenzio Ferrari[7].
Bazilica Superioară
Odată urcată scara impunătoare ce se prăvălește abrupt către Piața Sacră, privirea se deschide larg asupra Bazilicii Superioare, construcție de dimensiuni impresionante ce marchează un perfect raport de armonie cu crestele înalte ce domină întreaga zonă, creând totuși, în același timp, un ușor constrast cu dimensiunile reduse ale Bisericii Vechi. Începând din secolul al XVIII-lea, din cauza numărului mare de pelerini ce veneau să se roage în acest lăcaș, se face simțită necesitatea construirii unui nou loc de cult mai spațios, moment în care începe deja să se discute noul proiect. Către sfârșitul secolului la XVIII-lea fu ales proiectul arhitectului Ognazio Amedeo Galletti (1726 – 1791) – ce fusese elaborat cu un secol înainte – și fu dispusă devierea torentului Oropa, pentru a se putea dispune de spațiul necesar. Piatra de temelie fu pusă în 1885, dar lucrările avansară cu mare dificultate, în special în timpul celor două conflicte mondiale.
Turla, ce se înalță până la mai mult de 80 de metri deasupra solului, încoronează impunătoarea construcție ce a fost sfințită abia în anul 1960. Trei mari porți monumentale din bronz, precedate de un pronaos de dimensiuni generoase, istorisesc povestea Sanctuarului de la originile eusebiene până la ridicarea Bazilicii Noi, către care deschid accesul. Impunătoarea sală ce întâmpină vizitatorii se prezintă sub forma unui amplu spațiu octogonal dominat de cupola susținută de coloane foarte înalte, între care se oferă privirii șase capele închinate vieții Sfintei Fecioare.
Arhiva istorică a Sanctuarului
Istoria Sanctuarului este evocată și de ansamblul de mărturii documentare și iconografice păstrate în bogata arhivă pe care acesta o găzduiește, de o semnificativă relevanță culturală. Aici sunt adunate documente produse între secolele al XIV-lea și al XX-lea, mai mult de 100 de metri liniari de hârtii vechi și peste 30. 000 de imagini ce documentează existența acestui lăcaș atât din punct de vedere spiritual, cât și din punct de vedere administrativ, economic și social, un univers articulat și complex al cărui patrimoniu de cunoștințe are încă multe aspecte de explorat.
De semnalat neapărat Biblioteca Sanctuarului, ce a luat naștere în secolul al XVII-lea cu volumele religioase folosite și lăsate apoi Sanctuarului de către preoții ce au slujit aici. Biblioteca găzduiește câteva incunabule și numeroase texte cu caracter religios de pe la 1600 – 1700, printre care Biblia Poliglotă tipărită la Nürnberg în 1657, ce conține Sfintele Scripturi traduse în șapte limbi vechi, de la ebraică la persană. Biblioteca se va îmbogăți ulterior, în secolul al VIII-lea, grație cavalerului Gaspare Galeani d’Agliano, care donează Sanctuarului întreaga sa colecție, ce cuprindea peste 5.000 de exemplare, cărți de interes umanistic și științific, printre care cele zece volume ale De Architectura lui Vetruviu (o ediție venețiană din 1567), Archontolia cosmica de G. L. Gothofredi (editată la Francoforte în 1649) și Fisica dei corpi ponderabili de Amedeo Avogadro (ediția din 1841). În prezent, Biblioteca Sanctuarului numără mai mult de 15.000 de volume.
Expoziții permanente
Sălile laterale și cripta Bazilicii Superioare găzduiesc o impresionantă colecție de machete reprezentând nașterea lui Hristos. Excepțională sinteză de artă și credință, expoziția numără circa cincizeci de machete ce înfățișează nașterea Domnului, provenind din diverse zone ale lumii: de la austerele compoziții de lemn sculptat în Germania la culorile exotice ale celor peruane, de la rafinatele statuete realizate în cristal de Boemia la personaje africane realizate cu frunze de banan. Zămislite din împletirea spiritului popular cu puternica tradiție culturală, aceste originale reprezentări – de mare sugestie etnografică – ale unuia dintre cele mai importante mistere creștine, sunt o mărturie vie de credință ce a învins orice graniță de timp și spațiu.
Tot în sălile laterale poate fi admirată o sugestivă expoziție de diorame[8], având ca subiect viața lui Iisus, realizată de frații Castells din Barcelona și de Alberto Finizio din Roma.
Tezaurul și Apartamentul regal al Familiei de Savoia
Tezaurul păstrează, în cadrul celor patru săli, obiecte prețioase, veșminte bisericești și dovezi scrise ce evocă istoria Sanctuarului. Primele două săli găzduiesc, alături de piese arheologice datând din secolul al II-lea î.C. descoperite la Oropa, câteva dintre cele mai importante mărturii istorico-artistice ale complexului, printre care icoana de altar pe lemn realizată de Bernardino Lanino[9] ce o înfățișează pe Sfânta Fecioară cu Pruncul și patru sfinți. În a treia sală sunt expuse veșmintele liturgice cele mai de preț din garderoba lăcașului de cult: patrafirul din velur albastru – realizat, se spune, din mantia Preafericitului Amedeo IX, duce de Savoia (1435 – 1472); alte patrafire din brocart și damasc ce datează din secolele XVII – XIX. În cea de-a patra sală, alături de coroane, cupe, obiecte prețioase de rit bisericesc, sunt expuse bijuteriile ce au împodobit statuia Madonei Negre cu ocazia ceremoniilor de încoronare oficiate în fiecare secol începând din 1620.
Legăturile dintre casa regală de Savoia și Sanctuarul din Oropa sunt foarte vechi, astfel că din secolul al XVII-lea familia regală va avea la dispoziție un apartament; cel care se poate vizita astăzi, la care se accede din interiorul muzeului, datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind folosit pentru întâia dată de regele Sardiniei, Carol Emanuel III și de Victor Amadeus III. S-au mai oprit în acest apartament cu ocazia vizitelor la Sanctuar regele Umberto I (în 1880), regina Margareta (între 1906 și 1923), viitorul rege Umberto II (în 1926).
În aproprierea Sanctuarului se poate vizita și Muntele Sacru al Oropei, un complex contituit din 19 capele situate în afara zidurilor Sanctuarului ce, în 2003, a fost declarat Patrimoniu Unesco.
După o zi petrecută printre ziduri silențioase îmbibate de istorie și spiritualitate, odată lăsat în urmă surprinzătorul complex bisericesc, drumul ce duce către autostradă te inundă într-o simfonie de culori: colinele etalează tapițerii florale de o vivacitate picturală, iar casele, curțile, fiecare arbust, fiecare tufă de hortensii par așezate de o invizibilă mână măiastră, după simetrii ascunse și armonii nevăzute. Daca veți alege strada largă – provincială, echivalentul drumului nostru județean – atunci aveți șansa de a savura această sărbătoare a ochilor pentru o scurtă bucată de timp, căci veți ajunge la destinație mult prea repede. Dacă, însă, grație unei inspirații neașteptate, veți opta pentru serpentinele abrupte ce se descolăcesc de pe Muntele Oropa, atunci vă veți bucura pe îndelete de drumul ce se așterne ca o punte între Sanctuarul din Oropa și haoticul cotidian, drum copleșit de verdele proaspăt al frasinilor și mângâiat de răsuflarea norilor ce par gata de a-ți coborî pe umeri din moment în moment.
[1] Mică aşezare din regiunea italiană Piemont.
[2 ]În Italia, ca şi în alte ţări ale continentului european, se întâlnesc frecvent imagini ale Madonei Negre (icoane sau statui ale Sfintei Fecioare reprezentată cu chipul brun). De altfel, Madonele Negre se numără printre imaginile cele mai sacre ale bisericii catolice şi sunt găzduite în unele dintre sanctuarele şi catedralele cele mai importante din Europa. Se consideră că semnificaţiile acestor imagini sunt profunde şi complexe, precedente religiei creştine şi cultului marian, Madona Neagră fiind corelată începuturilor creştinismului şi asimilării cultelor păgâne, în special cel al Marii Mame (Magna Mater). În Europa există cca 400 – 500 de Madone Negre. În misticismul creştin, întunericul sau negrul pot simboliza şi misterele ascunse mulţimii.
[3] Sfântul Eusebiu (283? – 371), primul episcop de Vercelli.
[4] Ritualul încoronării imaginilor sacre, în special a celor ce o înfăţişează pe Maica Domnului în diverse ipostaze, ia naştere în secolul al XVII-lea şi, cu încuviinţarea Vaticanului, era slujit în mod solemn, cu liturghii speciale. Sfânta Maria Mare din Roma şi Madona Neagră din Oropa au fost primele reprezentări sfinte încoronate canonic. Începând din secolul al XIX-lea, ritualul se extinde în întreaga Biserică, ajungând să fie practicat şi în Pontificatul Roman cu sfinte icoane pentru care credincioşii nutreau o deosebită devoţiune.
5] Pinus cembra. Conifer cu tulpină înaltă şi frunze acciculare reunite câte cinci, cu seminţe lungi, comestibile. Lemnul acestui arbore este foarte rezistent, de calitate superioară, fiind folosit în sculptură.
[6] Bernardino Luini (cca 1481 – 1532), pictor italian de şcoală lombardă şi încadrat grupului discipolilor lui Leonardo. (Reuniţi sub acest nume sunt pictorii care au adoptat, într-un fel sau în altul, stilul lui Leonardo da Vinci, în ale căror opere se disting elemente-cheie ca: umbrele, lumina difuză, frumuseţea melancolică a personajelor, ambiguitatea chipurilor etc.).
[7] Gaudenzio Ferrari (cca 1480 – 1546), pictor şi sculptor renascentist italian.
[8] Termenul derivă din limba greacă, de la „dià” (prin) şi „hòrama” (vedere) – „prin care se vede” – indicând o scenă (piesaj, colţ de natură, personaje surprinse într-un anumit moment) transpusă tridimensional şi care poate fi văzută printr-un ecran de sticlă
[9] Bernardino Lanino (1512 – 1583), pictor italian, elev al lui Gerolamo Giovenone şi puternic influenţat de Gaudenzio Ferrari.
Citiţi şi
Un roadtrip cu mult soare pe Coasta de Azur
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
