Am împărțit aceeași farfurie. Ți-am luat cartea de pe piept când adormeai citind. Stingeam veioza, închideam ochii și-mi aduceam tâmpla lângă umărul tău. Apoi adormeam. M-ai așteptat în prag, m-ai întrebat cum mi-a fost ziua. Te-am îmbrățișat strâns la curbele când înclinai motorul atât de tare că eu țipam în cască. Mi-ai mângâiat mâna în timp ce mângâiam blana cățelului nostru. Am strâns împreună cioburile primei căni cu flori pe care o primiserăm de casă nouă. Am întins rufele împreună, ne-am spălat pantalonii de noroi cot la cot, dând săpunul din mână în mână. Am stors un urs de pluș, eu boțindu-l cu picioarele, tu cu mâinile. Am râs de-atâtea ori, seri, dimineți, ore de ceai, ore de beznă, ore întregi. Am pedalat unul lângă altul până ne claxonau mașinile, căci bicicliștii nu au două benzi. Dar noi aveam lucruri de povestit. Am împărțit cel mai iute ardei și-am lăcrimat amândoi deasupra lui. Am pierdut trenuri, am găsit luminișuri, ne-am scăldat în iazuri, am urcat munți, am rupt papuci, am pătat rochițe, am mâncat pateu cu biscuiți într-o parcare. Am lipit afișe cu patru mâini când Tic a plecat. Am plâns amândoi în mijlocul străzii, frunte în frunte. Am ars prima noastră friptură, am rupt prima demisie, am semnat prima carte. Am udat singura floare pe care o avem în casă, am șters împreună apa ce-am făcut-o pe jos. Am împărțit o pereche de șosete. Ți-am bandajat capul, iar tu mi-am bandajat coatele și genunchii.
Am inventat povești și-am zâmbit către toți gură-cască. Tu îmi încheiai rochiile, eu puneam bateria aparatului la încărcat. Eu făceam ceai pentru drum, tu umflai roțile bicicletelor. Am dormit împreună în cort, pe podele, pe bănci de tren, pe o singură saltea, pe un singur scaun. Am strigat prin tunele, ne-am vorbit în șoaptă în case străine, ne-am luat unul altuia apărarea. Tu-mi făceai focul în sobă, eu îți curățam portocale. Ne-am certat și ne-am împăcat. Am făcut focul în pădure, am făcut oameni de zăpadă cu picioarele în sus, am aruncat pietre în lacuri și-am coborât văi lungi în viteză. Am sărit garduri și-am furat mere și porumb. Ne-am rătăcit în câmp noaptea. Mi-ai încălzit picioarele, ți-am așezat părul ciufulit. Eu îți făceam ceaiul prea dulce ori prea amar, tu puneai mereu prea mult piper. Ne-am consolat unul pe altul, am făcut mișto unul de altul. Ne-am îmbărbătat de atâtea ori. Ne-am încălzit în serile de iarnă și ne-am bătut cu apă în zilele de vară. Am mâncat cireșe cocoțați pe aceeași scară. Ne-am fugărit și ne-am așteptat unul pe altul. Am împărțit zile și nopți. Am împărțit tot.
E doar așa, un inventar, să nu uit. Nu trebuie să treacă o duzină de ani ca să-l fac. Nu trebuie să fie o aniversare ca să-mi amintesc. Nu trebuie să moară unul din noi. E doar pentru că zi de zi, noi doi ne avem doar unul pe altul. Aproape-aproape. Cu totul.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
