Emoţii, gânduri, vise, trăiri, speranţe, sentimente, dorinţă, răzbunare, căutari neîncetate, aşteptari nelimitate… toate alcătuiesc… Une Femme. Cred că nu e nimic mai complicat, dar şi frumos, pe lumea asta… Dacă încă te îndoieşti, atunci…
priveşte adânc în tine şi vei găsi resurse nebănuite
îndrăgosteşte-te, femeile sunt cele mai frumoase atunci când iubesc
ai grijă de tine şi de corpul tău
fă sport, te modelează
crează-ţi un program de relaxare şi răsfăţ măcar o dată pe săptămână
îmbracă-te aşa cum simţi şi nu uita că mai puţin înseamnă mai mult
nu te ascunde după zorzoane şi bijoux-uri
cele mai frumoase bijuterii: piele de catifea, păr strălucitor, corp armonios şi o minte ascuţită
fii informată, învaţă şi studiază permanent, niciodată nu e suficient, asta te va ajuta să ai perspective, să evoluezi în viaţă şi în carieră
citeşte cărţi şi nu reviste
nu-ţi pierde feminitatea, nu confunda rolurile, există lucruri care sunt destinate doar bărbaţilor, nu încerca să schimbi istoria pentru că vei părea doar o feministă extremistă
cultivă-ţi mintea şi sufletul, iubeşte-l pe Balzac
fii (pre)ocupată, fă lucruri care-ţi plac, găseşte-ţi hobby-uri creative
nu confunda demnitatea cu orgoliul, linia de demarcaţie e aproape invizibilă
cere-ţi iertare cu sinceritate dacă ai greşit, chiar dacă ţi-e greu să recunoşti
nu-ţi pierde optimismul şi încrederea în tine, sunt cele mai importante atu-uri
fii stăpână şi sigură pe situaţie, chiar dacă în interior te prăbuşeşti, orice prăpastie are un fund, nu vei cădea la infinit
plângi, dacă asta simţi, dar să nu te vadă El şi nici ceilalţi, lacrimile nu mai impresionează demult un bărbat
nu-ţi fixa limite, îţi pui singură piedică
nu-i lăsa pe ceilalţi să-ţi strivească visele, lor le lipseşte curajul de a spera, tu urmează-ţi calea
fă un bine, vizitează un orfelinat, te va copleşi, dar când vei ieşi de acolo, vei realiza cât de norocoasă eşti, cumpără de mâncare unui cerşetor, poate e prima dată când faci un lucru cu adevărat bun
fii seducătoare, irezistibilă, magnetică prin atitudine, bărbaţii te vor adula, femeile te vor invidia de moarte!
nu-ţi suna prietenii doar când ai nevoie de ajutor, arată-le că te gândeşti la ei şi în restul timpului
fii cuceritoare, dar lasă-i impresia că el te-a cucerit, bărbaţii pot fi uneori primitiv de orgolioşi
joacă-te cu mintea celorlalţi, dar nu întrece măsura, e cel mai bun exerciţiu pentru a deveni un fin psiholog
fă dragoste, nu sex! şi mai ales, dacă simţi, nu doar pentru că vrea el! sexul e o armă irezistibilă, fără îndoială, dar nu va ţine prea mult un bărbat lângă tine, dacă nu există şi altceva!
nu afişa permanent o disponibilitate maximă, oricât de mult l-ai iubi; ne place ciocolata, dar dacă e prea multă nu-i mai simţim gustul
există secrete care sunt doar ale tale şi aşa trebuie să rămână!
bucură-te de compania oamenilor deosebiţi pe care-i întâlneşti
socializează, ieşi în lume, conversează, străluceşte
să nu fii geloasă sau invidioasă pe celelalte femei, nici măcar pe cele care ţi-au furat iubitul, asta e tot ce pot face! tu ar trebui să fii deja departe…
învaţă limbi străine, vei fi răsplătită când vei vedea cât de bine te poţi descurca într-o ţară necunoscută, nu te rezuma doar la un nivel de bază, aprofundează!
există cărţi care pot fi gustate şi simţite doar în limba autorului, merită să încerci
doreşte-ţi imposibilul, pentru că posibilul e atât de limitat
învaţă să spui nu, dar cu tact
învaţă să-ţi înfrângi înfrângerile, nu poţi câştiga tot timpul, altfel n-ai mai simţi gustul victoriei
nu-ţi fie teama să iubeşti, chiar dacă vei suferi
foloseşte-ţi intuiţia, dacă simţi că ceva nu e în regulă, de cele mai multe ori aşa şi este
nu-ţi ascunde personalitatea… multiplă (toţi o avem), ci mai degrabă joacă-te cu ea, fii în fiecare zi alta, dar nu uita să fii TU!
uneori şi tăcerea poate fi o calitate
învaţă să joci pocker, vei recunoaşte mai uşor trişorii din jurul tău
învaţă să găteşti, culinăritul e o artă
du-te singură la cumpărături, bărbaţii îşi pierd răbdarea
totul e relativ, pe parcursul vieţii singurul punct de referinţă eşti tu, restul e… praf de stele
construieşte-ţi independenţa financiară, astfel nu vei putea fi “cumpărată”
rezervă-ţi dreptul de a alege şi nu ceda presiunilor
călătoreşte, îţi va colora sufletul
iubeşte-ţi copilul, dar nu-l sufoca, sustine-l, dar nu-i impune să facă ceea ce tu nu ai reuşit, acordă-i libertate şi încredere, sprijină-l în ceea ce-şi doreşte, chiar dac tu nu eşti de acord, dacă va greşi îţi va aprecia mai mult sfaturile pe viitor
parfumul e un accesoriu de neînlocuit, asezonează-ţi personalitatea
nu încerca să pari niciodată ceea ce nu eşti, altfel devii ridicolă
iartă-i pe cei care te-au trădat – nu merită să pierzi timp cu explicaţii, dar nu-i uita niciodată
nu te irosi în relaţii ocazionale şi de complezenţă, te erodează inutil
să nu-ţi fie teamă de nimeni şi nimic!
fortifică-te psihic, nu dramatiza din orice
încearcă să ai propriile păreri şi convingeri
plimbă-te şi uită de tine, natura îţi reîncarcă bateriile
fă lucruri inedite, îţi vei aduce aminte cu plăcere
nu te lega foarte tare de oameni şi locuri, vei suferi mai puţin dacă într-o zi locul tău nu va mai fi acolo
învaţă să fii iubită, amantă, mamă, prietenă şi soţie, e un exerciţiu de fiecare zi, nu există pauză! nu e simplu, nici uşor, dar merită!
nu uita că frumuseţea ţine de atitudine, e o stare de spirit! eşti aşa cum te simţi! simte-te frumoasă… şi apoi priveşte-te în oglindă! n-am dreptate?
…be a woman!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.