Se caută Mădălina!

20 March 2014

liliana angheluțăE din Braşov!

Ne-am întâlnit într-un tren oarecare, într-o zi oarecare!

În drum spre dragi.

Ea venea din Olanda.

Eu… din Italia.

Nu sunt îndreptăţită să spun povestea ei întreagă.

Spun doar că la 11 ani, după o negură teribilă, a intrat sub ocrotirea unui centru de copii, împreună cu sora ei.

Ce bucurie pe ea în prima zi!

A intrat, a văzut că acolo e apă şi lumină şi şi-a spus:

– Aici trebuie doar să-nvăţ! În rest, le am pe toate!

Şi a învăţat Mădălina!

Numai de 10!

Madalina

Trecând peste comentariile colegilor, peste umilinţe de tot felul.

De curând a terminat universitatea, lucrează ca asistent social.

Face parte dintre voluntarii care se ocupă de centrele de copii.

Încearcă să le explice din experienţa proprie că… se poate! Că trebuie să zboare chiar dacă au aripi jumulite!

Mădălina e un nufăr!

De ce-o caut?!

Pentru că mi-e dragă şi nu am avut timp să-i spun!

Eram într-un tren oarecare, într-o zi oarecare!



Citiţi şi

Soacră-mea

Alegeri de înger

Am uitat…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Gyongyosi Eszter / 22 March 2014 9:09

    Buna ziua doamna draga!
    Va scriu pentru ca am citit articolul de pe blog-ul dumneavoastra si pentru o cunosc pe Madalina. E prietena mea cea mai buna. Mi-a povestit despre intalnirea cu dumneavoastra din tren asa ca i-am trimis un e-mail cu link-ul blog-ului dumneavoastra cu anuntul

    Reply
  2. Roman Delia Maria / 22 March 2014 0:13

    Ea este Madalina pe care o cautati?
    https://m.facebook.com/madalina.focaru?refid=13

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro