E post, știu, nu se fac nunți, nu se mănâncă de frupt și nu se vorbește de rău. Dar despre bucurii pe care ne pregătim să le facem altora se poate vorbi, că-i de bine, nu? Am o prietenă care fuge de vreo 15 ani de măritiș ca de necuratu’, ca să zic așa. N-a avut fata asta nicio fantezie legată de rochia de mireasă, de nuntă, de mersul la primărie și la altar. A refuzat atâția pretendenți că ar putea face geloase cohorte de femei necerute. Încă, să nu fim rele. Și cu toată bătaia la cap la care a fost supusă de mamă, bunică (nu mai trăiește coana mare, boieroaică adevărată), mătuși, verișoare la casa lor de-acum și cu copii, draga de Gioconda nu s-a lăsat convinsă și pace. Că nu e genul. Nu intru în amănuntele motivelor ei de până acum, cert e că schimbarea cea mult așteptată, de alții, s-a produs. De vreo jumătate de an. Deci, Gioconda se mărită imediat ce se dă dezlegare, vrea și la biserică, și, apoi, și trei copii. Trei.
Și uite-așa am ajuns să mă gândesc serios la ce-aș putea să-i iau unei femei care, pe lângă că a moștenit toate minunățiile, nu și-a cumpărat niciodată decât puțin și din ce-i mai bun. Că era vorba de un ruj sau o pudră, o cremă sau un parfum, o haină sau ceva pentru casă, a așteptat, a adunat și-apoi și-a luat. Așa a fost crescută, să nu cumpere fleacuri. În baia ei n-ai să vezi 17 feluri de cosmetice. Port fardul ei încape de ani de zile aceleași necesare de calitate cărora le este fidelă și execelent ambasador de brand. Dulapul ei este metaforic verde de la ever gren-urile unul și unul. Îți poate părea exagerată, dar n-ai încotro și-i dai dreptate când o vezi cum se îmbracă. La pantofi a scăpat un pic frâiele, dar nimeni nu-i perfect.
Dar să revin la principiul “puțin și bun”, uitat de toți cei care nu suntem milionari în bani serioși. Aveam și noi o vorbă de bun simț, dar am aruncat-o repede la coș, că prea suna a coate-goale: sunt prea sărac ca să-mi cumpăr lucruri ieftine. Ei, bine, aici e începutul “ștaifului”. Și asta nu se poate învăța decât acasă și mai apoi la școală. Utopie curată, nu-i așa?, în plin consumerism sălbatic.
Florentine Turquoise by Wedgwood
Și acum să mă întorc la Gioconda noastră cea înțeleaptă. De la ea am învățat că oricât ai fi de supărat, un mic ritual, băutul ceaiului ori al cafelei, chiar dacă-i început cu mintea în altă parte și sufletul zob, te-dună și te lipește. Că atunci când ții în mână o ceașcă și o farfuriuță mai fragile decât vei fi tu vreodată, te simți mai puternică. Că, oricât de puțină ai avea ori vrea să pui în farfurie, mâncarea împrumută fără dobândă savoare dacă porțelanul are o poveste. Că orice-ai bea, mai bun e dintr-un pahar care te face să sorbi câte puțin doar ca să-l atingi mai des. Că o masă aranjată cu dichis nu e un moft, ci terapie. Că frumosul te face cumpătat și recunoscător.
Snowflake Wishes by Waterford
Ar fi trebui să-mi fie ușor să-i cumpăr ceva știind-o atât de bine. Doar că, așa cum am aflat fiecare mai devrem sau mai târziu în viață, ce-i mai bun nu e și cel mai ieftin. Sigur că prietenia nu se măsoară cu cardul, dar ce i-ar plăcea, și i s-ar potrivi, și ar folosi cu drag, e greu de cumpărat de una singură. Așa încât le-am convocat la o întâlnire de lucru la ea acasă pe cele cinci prietene, am “forțat-o” să se uite pe un site , să-și aleagă ce-i place și, cu un drum, să-și deschidă și lista de căsătorie. Prin urmare, Gioconda noastră își va aminti de noi toate de câte ori va bea ori mânca ceva “puțin și bun” din ceea ce-i vom face cadou de nuntă. Pentru că încă nu știm de va fi serviciul de masă ori paharele… 🙂
Citiţi şi
Restaurant nunta perfect: 3 criterii pentru alegerea locului perfect
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
