Dimineața începe întotdeauna devreme, el nu se poate abține să nu trântească ușa de la birou. Mai târziu, va trânti ușa de la scara blocului. Cinci etaje se vor trezi, urându-i orice, mai puțin de bine. Va trânti portiera care se va închide cu greu, chinuită după ani încărcați de același tratament. Va trânti și ușa biroului, iar toți colegii vor tresări. Nu se pot obișnui. Nu ai cum să te obișnuiești vreodată cu bărbatul-uragan.
Femeia-furtună se trezește un pic mai târziu, dar va trânti ceștile de cafea inclusiv în weekend și-atunci îl va trezi și pe el. Nu le sparge niciodată, doar le trântește, parcă știe când se oprească sau când să își încetinească mișcarea pentru că impactul să rezulte doar sub formă de zgomot, nu și în chip de cioburi.
Cosmeticele ei, răvășite pe raftul din baie, au un glas al lor. Sticluțele de ojă se ciocnesc în permanență una de cealaltă și sporovăiesc mai ceva ca la o întâlnire cu cafele, într-o duminică. Cutiile cu farduri nu mai au capace, n-au fost la fel de rezistente asediului zilnic precum ceștile, așa că zac acum într-un amestec de nuanțe și trec zilnic printr-un ritual în care li se suflă peste suprafața sfărâmicioasă.
O să scape ceva din mână. Gresia rece pe care ea își sprijină tălpile goale o știe. Așteaptă momentul, poate că azi va scăpa din nou peria sau poate oglinda mică în care își pensează sprâncenele, poate rujul, poate sticluța de parfum. Într-o dimineață a plâns când a scăpat sticluța de parfum și ea s-a spart. A plâns și, multă vreme, nimic n-a mai sunat a zgomot pe gresie fiindcă ea nu-și mai ciocnea sticluțele de ojă, nu mai sufla peste cutiile de pudră și nici nu-și mai scotea rimelul din geantă. Intra cu ochii plini de somn, își răcorea fața cu apa rece și ieșea uitând de toată panoplia ei de femeie.
S-a bucurat când a început să audă din nou uși trântite și portiere închise cu zgomot, s-a bucurat când tot blocul știa că el pleacă la serviciu. S-a bucurat când ea pășea din nou desculță și își scăpa din mână oglinjoara.
Parfumul fusese înlocuit, de ceva vreme, cu un altul. În fiecare dimineață, aceleași pocnete, trosnituri și sunete ascuțite sau dezordonate, toate prevestind cioburi, cioburi care nu apăreau însă niciodată.
Femeia-furtună și bărbatul-uragan ies trântind ușile, într-un limbaj comun, într-un cântec numai al lor, compus din obișnuințe pe care cinci etaje întregi le detestă, dar pe care ei le iubesc, surzi la partea lor ascuțită și atenți la semnificații.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.