Nu știu dacă mamele își vor iubi mai mult bebelușii după ce vor citi acest articol ori dacă cele care n-au făcut-o vor înțelege că lipsa afecțiunii și a tandreței manifeste le-a încetinit dezvoltarea creierului. Dar am simțit nevoia să mai spun o dată, și cu argumentul cercetărilor, că de dragostea mamelor depinde viața emoțională de mai târziu a copiilor lor. Și că strigătul unui adult către părinții lumii – “Părinți, nu ne mai faceți dacă nu ne iubiți!” – n-ar mai trebui să se audă vreodată…
Chiar dacă n-am fi citit studii științifice despre importanța comportamentului matern asupra dezvoltării personalității copilului, intuiam, nu-i așa?, legătura fie și numai din zicala “așchia nu sare departe de tăietor”. Care nu s-a referit niciodată la asemănările fizice. Dar că există o legătură între comportamentul matern și dezvoltarea creierului nu aveam de unde ști până nu s-au făcut studii relevante. Și da, doar uitându-ne la fotografia de mai jos, fără alte explicații, înțelegem dintr-o privire că între “normal” și “neglijență extremă” este o diferență uluitoare în termeni de mărime a creierului unui copil de 3 ani. Decalaj care se păstrează, din păcate…
Ce importanță are mărimea creierului? Să vedem: “copiii cu creier mai mare vor fi mai inteligenți, vor comunica mai ușor, vor fi mai empatici. Cei cu un creier mai mic au șanse mari să devină adulți incapabili să se descurce în viață, cu predispoziții spre boli psihice și criminalitate”.
Esențial par a fi primii doi ani de viață, exact perioada în care mama și copilul se învață unul cu/pe altul și construiesc împreună o nouă viață, spune prof. Allan Schore, de la UCLA, SUA. Este adevărat că numeroase aspecte ale funcționarii creierului, inclusiv inteligența, țin de structura genetică, dar dacă creierul nu ține pasul cu vârsta, genele cică nu se pot manifesta, sunt inhibate și e posibil să nu se mai reactiveze tot restul vieții. Studiile au mai arătat o realitate dureroasă: statistic, mamele care își neglijează copiii sunt, în general, persoane care la rândul lor au fost neglijate în copilăria mică. Aceste mame, nevinovate altfel, au ele însele creierul insuficient dezvoltat și asta învinge instictul natural de a-ți ocroti și iubi puiul. Iar dintr-un astfel de cerc vicios nu se poate ieși fără consiliere psihologică.
Am mai citit și că un alt grup de cercetatori de la University School of Medecine din St. Louis, SUA, au urmărit din aceeași perspectivă evoluția unui lot de copii până la vârsta de 13 ani, iar concluziile, publicate în revista online Proceedings of the National Academy of Sciences Early Edition, susțin aceeași realitate: există o legătură clară între grija maternă și dezvoltarea hipocampusului, acea parte a creierului implicată în comportamentul emoțional, în reglarea autonomă, dar mai ales în formarea memoriei, precum și o legătură între mărimea creierului și capacitatea de a învăța. Vă puteți imagina acum și singure cam ce fel de adulți au devenit “subiecții” care nu au avut parte de dragostea unei mame…
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
