Unii îi spun “Marea Tăcere”. Eu îi spun, pur şi simplu, tăcerea înţelepciunii. Este tăcerea aceea de solitudine şi de comunicare absolută. Nu este o tăcere trista. Este acea clipă în care vorbele sunt inutile. Clipa în care te izolezi de orice zgomot al lumii pentru a-ţi aduna puterile şi a desluşi adevărurile universale.
Clipa în care ai creat un univers perfect: de linişte şi calm, de acceptare şi convingere de sine. Linişte… orice fâşâit o poate destrăma, dar nimic nu-ţi poate rupe deciziile luate.
Nu este o tăcere tristă. Nici veselă. Pur şi simplu ESTE. Momentul rezoluţiilor, al dialogului cu tine, al exprimării fizice şi subtile. Este momentul în care fibrele comunică tot. Este reechilibrarea şi momentul de repaos vital al oricărei creaturi. Nu este o tăcere scurtă, dar este esenţială. Este refuzul de a vorbi. Este dorinţa de-a fi lăsat în pace, să te pregăteşti pentru viitor.
Este o tăcere dulce-amăruie, de rememorare şi regret. Regretul, însă, fi-va trecător…
Singura regulă a tăcerii este să accepţi acţiunile (ne)îndeplinite şi să treci mai departe. Nu trebuie sa regreţi, ci să detectezi sursa acestui sentiment şi s-o cauterizezi.
Singura capcană: să-ţi pierzi minţile.
Singurul câştig: să te regăseşti.
Ba nu… Nu este singurul câştig.
“Marea Tăcere” îşi are secretele ei. Magia ei. Trăieşte-o şi tu şi vei înţelege cât de uşoară este vindecarea.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
