Într-o iarnă, l-am cunoscut pe Wilson Bentley. De atunci, iernile mele sunt prinse în poezie. Când i-am văzut însă prima dată numele, m-am gândit că este omul cu maşinile, dar Wilson nu a avut de-a face cu motoarele, ci cu… fulgii de nea. L-aş numi un poet al fotografiei, fiind primul care a surprins în imagini aceste mici cristale de gheaţă şi a reuşit cu atâta graţie încât abia după aproape o sută de ani s-au mai încumetat și alţii să facă asta. Cu mijloacele tehnologiei vremurilor noastre şi cu avantajul de a arăta imediat lumii fotografiile.
Wilson, la lucru
Născut în 9 februarie, în urmă cu 149 de ani, adolescentul Wilson a început să fie atras de cleştarul zăpezii şi tot ce aştepta an de an era prima ninsoare. Un prăfuit microscop dăruit de mama lui l-a ajutat să vadă mai mult decât putea să desluşească doar cu ochiul liber. După încercări, experimente, a reuşit să prindă pe hârtia fotografică forma unui fulg de nea înainte de a se topi. S-a întâmplat asta, a notat el, în ziua de 15 ianuarie 1885. Şi a povestit:
“Privind la microscop, am descoperit că fulgii de nea erau micuţe miracole de frumuseţe. Şi mi s-a părut un păcat că această frumuseţe nu putea să fie văzută şi apreciată de toată lumea. Fiecare cristal era o capodoperă de forme care nu se repetau niciodată. Când fulgul de nea se topeşte, această unicitate a formei lui se pierde pentru totdeauna. Mă gândeam, atâta frumuseţe dispare fără ca măcar să fie păstrată într-o imagine.”
Imaginea unui fulg de nea realizată de Wilson Bentley
Pentru ca lumea să vadă aceste flori de gheaţă, cum le-a numit, a donat din filmele originale unor muzee. Fotografiile lui – vreme de 47 de ani a făcut peste 5000 (de fapt, 5381!) -, au fost publicate în reviste şi a înfierbântat imaginaţia multora. National Geographic, Nature sau Popular Science au fost câteva din cele mai cunoscute reviste care au prezentat imagini cu fulgi de nea văzuţi aşa cum nimeni nu i-a mai privit până atunci.
În 1931, a lucrat alături de un fizician la realizarea unei monografii ilustrate, “Snow Crystals”. Cartea a fost tipărită la puţin timp înainte de moartea lui Wilson, în decembrie 1931, şi se mai editează şi astăzi.
Ca nişte diamante
Un fizician din zilele noastre, fascinat şi el de structura fulgilor de nea, spunea că tehnicile folosite de Bentley sunt, în esenţă, la fel ca cele de azi. Câţiva fotografi contemporani cu noi i-au călcat pe urme în aventura asta a fulgilor de nea. Imaginile lor, răspândite pe reţele sociale, impresionează. Eu îl aleg însă întotdeauna pe Wilson. Nu doar că multe din teoriile lui, ca observator al naturii, au fost mult mai târziu dovedite. Chiar dacă oamenii de ştiinţă, de fapt cei mai mulţi, nu l-au luat în serios. Fiindcă Wilson Alwyn “Snowflake” Bentley povestea cu entuziasm şi emoţie, ceea ce nu se cuvine să facă un om de ştiinţă. Nici nu a avut pretenţii de om de ştiinţă. A fost doar un fotograf care a privit altfel în jurul lui, acolo, la ferma lui de lângă orăşelul Jericho, Vermont, unde a trăit toată viaţa.
Primul care ne-a arătat miracolul frumuseţii dintr-un fulg de nea şi la imaginile lui ca un poem mă gândesc ori de câte ori fulgi de nea mi se aşază tăcuţi în palmă.
Citiţi şi
Iubirilor mele, bărbaților ce împreună au format bărbatul perfect
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
