Când o carte aprinde lumina

6 February 2014

MiraDespre doctorul Deepak Chopra am aflat de la emisunea Dr. Oz. Bună emisiune, minunate informaţii pentru cei care vor să audă. Dar divaghez. Să revin la dr. Chopra. Omul şi-a povestit viaţa – care e fabuloasă – în cărţi şi a împărtăşit o parte din evenimente şi la tv. Iar ca să recunoşti ca doctor, ca mentor şi mai ales ca deschizător de drumuri pe calea a ceea ce în limba engleză poartă numele ”wellness” că ai intrat în depresie severă este cu adevărat măsura onestităţii personale. E greu de admis eşecul personal şi când eşti un ilustru necunoscut. Când eşti cunoscut, recunoaşterea a unei astfel de erori personale e aproape o sinucidere mediatică. Însă ţine de coloana vertebrală a fiecăruia dacă e în stare să-şi asume greşelile şi să treacă peste ele, devenind mai bun.

Doctorul Chopra a făcut-o. Şi pe lângă cărţile despre starea de bine de care avem nevoie pentru a trăi a scris şi cartea la care vreau eu să mă refer azi. Al treilea Iisus. O carte pe care am primit-o cadou de Crăciun dar pe care abia acum m-am învrednicit să o deschid, mea culpa. Însă, tot răul spre bine, fiindcă azi am avut cu adevărat nevoie de această carte care să îmi deschidă ochii asupra unei greşeli în care persist de prea multă vreme.

Chopra

O carte despre Mântuitorul creştin scrisă de un hindus. Şi nu orice hindus, ci unul dintre copiii de la miezul nopţii ai Indiei. Imaginea noii Indii, oamenii care au adus o naţiune deja măreaţă la un modernism încă mai mare. Care au reuşit să găsească echilibrul între tradiţia multimilenară şi această lume unde deşi oamenii pot fi în permanenţă conectaţi cu oriunde în lume suntem din ce în ce mai izolaţi.

Subiectul e fascinant. Iar modul în care e pus e tulburător. Fiindcă nu vorbeşte nici despre rabinul Iisus care a bătut cărările Israelului, nici despre Iisusul pe care-l vedem predicând şi pătimind pe zidurile bisericilor sau în icoane. Vorbeşte despre Iisus cel viu, contemporan cu fiecare om care a trăit de când romanii l-au săltat de pe crucea ruşinii în Lumina cea fără de început şi sfârşit.

Nevorbind despre niciuna dintre aceste ipostaze recunosc, m-a descumpănit. În paranteză fie spus, în rarele ocazii în care se referă la ele mi-a dovedit că le ştie mult mai bine decât mine care cică am primit cunoştinţele odată cu laptele matern. Căci românul s-a născut ortodox iar ortodoxia e centrul autorecunoaşterii noastre a sinelui. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam la ceea ce am citit. Să ascult un hindus despre Iisus e cam ca şi cum aş încerca eu să-l comentez pe Mahomed. În teorie. Considerând că vreodată aş cunoaşte măcar 10% teologie islamică faţă de câtă teologie creştină cunoaşte dr. Chopra. Mi se pare meritoriu faptul că ia fenomenul Iisus ca pe un punct de referinţă al evoluţiei umane. Nu încearcă să demonstreze că Iisus n-a existat. Nu încearcă să demonstreze apropierea dintre ceea ce a propovăduit Iisus şi înţelepciunea vedică şi cea budhistă. Încearcă să înţeleagă ce tradiţia îi atribuie lui Iisus că a spus prin prisma cunoştinţelor sale despre înţelepciunea hindusă.

Iar rezultatul e surprinzător. Eu, cititoare avidă, am simţit nevoia să fac pauză de rumegat după numai 90 de pagini.

Omul nu dă răspunsuri. Pune însă întrebări şi e la latitudinea celui care citeşte dacă să îşi răspundă sau nu. Eşti liber să treci peste întrebările explicite şi cele implicite. Dar dacă te opreşti, o zi sau o secundă, poţi să afli lucruri despre tine pe care nu le bănuiai măcar.



Citiţi şi

Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)

Burnout în dormitor?

Când știi că ai nevoie de o schimbare în viața ta

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro