A coborât din Yaris-ul roșu din fața mea. E mică. Tunsă scurt. Grizonantă. Mai târziu aveam să aflu că are puțin peste cincizeci. E împlinită, cum zicea bunica. Sau mâncată, cum zice Ionuț. În fiecare ureche are câte trei cercei aurii. Mai târziu aveam să aflu că sunt de aur. Ca și converșii. Pe care, aveam să aflu mai târziu, îi are de la fata ei. Care fată nu are voie în club. Că sunt mulți nebuni și ea e a zecea.
Cică se duce să vadă dacă au roți de iarnă din care are ea nevoie și dacă nu-i mut și ei mașina cât timp e plecată. În cazul în care coada înaintează.
– Nicio problemă.
– Pari un băiat cumsecade. Nu o să fugi cu două mașini. Zâmbește.
Mai târziu aveam să aflu că implantul l-a făcut la clinica de peste drum. Au doctori buni. Ea are și diabet și cu toate astea n-a avut probleme.
Îmi spune că are ambreaj cu taci și e automată. Dar în același timp crede că mă descurc. Și că Yaris-ul nu e Accord. A avut cinci Accorduri din nouăjdoi pâna anul trecut.
Până la urmă îmi dă cheile și pleacă.
Revine după zece minute.
– N-aveau decât Dunlop sau ol sizon. Am luat ol sizon.
A copilărit pe Dudești. Cu evreii. Câți au mai rămas după șaijpatru. Atunci când era mică, era și mai mică. Din cauza asta era mascota cartierului. Și toată lumea o plăcea. O luau și în casă. Așa a învățat pian. În casa unor grofi de pe Popa Farcaș, cu fetele lor. A făcut Liceul Dante. Ăla cu infernul. A călătorit mult. A avut terasă în Mamaia. S-a judecat cu Mazăre. E greu să te lupți cu el. Are evreii în spate. A făcut mulți bani și și-a luat aur. La patruj’ de ani s-a reîntâlnit cu primul ei iubit din adolescență. Au o fată. Împreună.
– Uite, converșii ăștia îi am de la ea.
Acum nu mai stă în Dudești. Dar tot aici e cel mai frumos. Unde e acum vulcanizarea era o măcelarie. La Bibi. Unde sunt blocurile astea noi era Fabrica 7 Noiembrie. În locul chinezescului nu mai știe ce era.
– Și mai jos, e o școală frumoasă și veche. De pe la o mie nouă sute. Acolo am învățat eu școala primară.
– O știu. Și mama a învățat acolo o perioadă.
– Ei, ce coincidență. Câți ani are?
– E născută în cinzeci și opt, zic repede ca să nu calculez.
– Auoleo! Și ea la fel. Cum o cheamă? Numele de familie?
– Radu. După care mă prind. Atunci o chema Preduț.
– Auoleo! Justina! Libertatea! Eu sunt Coca Ștefania! Cocuța! Colega ei de bancă! Stătea pe Popa Farcaș! Mergeam la balet. Mai știi când s-a suit pe acoperișul scolii? Sincer, nu mai știu.
– Nimic nu e întâmplător Alexandru. Să știi de la mine asta! Uite, de exemplu, anul trecut am avut un accident…
sursa foto: aici
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Sfaturile unei mame pentru fiul ei căsătorit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
