Blue Jasmine – Woody Allen şi lupta de clase…

21 January 2014

“Money is better than poverty, if only for financial reasons.” (Woody Allen)

Da, Blue Jasmine: un Woody Allen de zile mari, despre cum bogații escrochează, fură de la săraci, ca să trăiască ei bine și amoral, și cum sunt în stare de cele mai șarmante turpitudini manierate ca pe deasupra să te facă să te și simți vinovat cand te jecmănesc.

Un mesaj deloc subtil, dar transmis eficace, printr-un scenariu simplu și eterat – chiar caricatural pe alocuri – și purtat de o actriță fenomenală: Cate Blanchett. În ultimii ani evitasem ritualul filmului anual al lui Woody Allen… De la Celebrity (1998, Kenneth Branagh, Leonardo DiCaprio, Winona Ryder, Charlize Theron etc…), de fapt, am mers să le văd doar pe sărite, scandalizat de faptul că scenariul din Celebrity era furat de Woody în întregime din albumul de benzi desenate al lui Lauzier La Curse du Rat.

Da, furat căsuță cu căsuță, de parcă banda desenată ar fi fost doar un story board al filmului, iar Lauzier nici măcar nu e pomenit la generic. Straniu, nimeni nu a protestat…

De astă dată, însă, e un film ieșit în întregime din nevroza lui Woody Allen. La aproape 78 ani, cu 42 de filme la active, e limpede că o să continue să le scoată în ritmul ăsta: taică-su a murit  la 100 de ani, maică-sa la 96. Cei doi părinți care, cum apare din hilarantul documentar despre el al prietenei lui Barbara Kopple (Wild Man Blues, 1997), au regretat toată viața că fiul lor s-a apucat de filme (pe care ei nu mergeau să le vadă): “Noi voiam să fie dentist”, spune în documentar aproape centenarul tată cu regret).

În Blue Jasmine, bărbatul lui Cate Blanchett (Jasmine French) e un Bernard Madoff abia deghizat. Jucat de Alec Baldwin mai cinic și arogant ca oricând, “Madoff” e oglinda unei lumi în care finanțele o iau razna.

Blue Jasmine e însă un film psihologic mai degrabă decât politic. Personajul e femeia escrocului, matcă seducăoare și improductivă, învățată în lux, care a pierdut tot și care trebuie să trăiască acum luând-o de la capăt şi învățând să se adapteze într-o lume care îi e străină: lumea oamenilor obişnuiţi. Întrebarea e: cum trăiești dupa aşa cădere? După ce ai pierdut iahturi și casă lângă Central Park şi cai de curse şi trebuie să te muți cu soră-ta vitregă într-un apartament minuscul din San Francisco?

Cate Blanchett joacă veninosul personaj al femeii middle-aged care te seduce fără să aibă nimic simpatic… Nu e nici măcar manipulatoare din calcul, nu e o călugăriță erotică (precum insecta devoratoare de masculin), nu e o mantă religioasă, ci o seducătoare indiferentă, handicapată afectiv cu un cocktail într-o mână (“Stoli Martini with a twist of lemon” – “Stoli” de la Stolichnaya, desigur) și telefonul în cealaltă.

Femeia veninoasă și profund dăunătoare, da, care nu e rea, dar este de o nepăsare criminală. Inutilă, cu frumusețea trecătoare. Nu are niciun talent în afară de a conversa despre banalități obscen de scumpe. Bijuteriile i se cuvin. Realitatea lumii nu o atinge. Când totul se prăbușește și trebuie să muncească resimte asta ca pe o enormă nedreptate.

Filmul evită caricatura grație castingului. Cate Blanchett este dureros de convingătoare. Atât de convingătoare încât, deși e odioasă, spectatorul îi dorește să reușească, ceea ce e principalul scop al narațiunii cinematografice…

Da, neverosimilul bâlbăit şi copilăros Woody Allen, singurul regizor occidental care își permite să introducă grosolane clișee antisemite în filmele sale, Woody Allen înțelege femeia. Încă de la Annie Hall, cu Diane Keaton, cele mai mari roluri ale lui le-au făcut femeile. Mia Farrow : 13 filme (înainte ca Woody să o înșele cu fiica lor adoptivă, ca într-un grotesc scenariu psihanalitic despre incest);  trei filme cu Scarlett Johansson, ba chiar practic cu toate marile actrițe actuale, Penelope Cruz, Judie Foster, Julia Roberts, Uma Thurmann, Demi Moore, prea multe de înşirat…

Un film “vintage”, elegant, răutăcios. Un film al umorului fără milă, pentru că mila ar fi destinată unei specii care nu o pricepe și nu o resimte.



Citiţi şi

Aceste fotografii, aceste momente în timp…

Bare is Beautiful (Fără fard e minunat)

Epoca oamenilor a trecut

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. 21. Ileana Andrei / 26 January 2014 0:07

    L-am văzut şi, după părerea mea, neavizată evident, nu este un film exceptional. Dar este o Cate Blanchett foarte convingătoare, da.

    Reply
  2. Andi V. / 21 January 2014 14:33

    Multumesc pentru recenzie. In mod cert voi cauta sa-l vad.
    Ca un comentariu complet paralel, auzind zi de zi oameni care cer tortura sau moarte pentru cei puternici si bogati care si-au abuzat pozitia, “blestemul” care cade asupra personajului jucat de Cate mi s-a parut intotdeauna preferabil. Cred ca amaraciunea lui “ce am fost si ce-am ajuns” e o puscarie mult mai puternica decat oricare alta, mai ales pentru oameni atat de superficiali. BTW – povestea sufera si alte paralele, dincolo de Madoff. Nu este singurul care a “patit-o” – Kenneth Lay (Enron), Conrad Black (Hollinger International), Bernard Ebbers (Worldcom) – toti si-au lasat consoartele in aproape-mizerie. 🙂

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro