Femeia îşi plânge iubirea moartă în faţa mea, iar în spatele ei este o chiuvetă veche şi în stânga o fereastră prin care se vede lumea agitată şi cenuşie din ziua dinaintea noului an.
„De ce să caut altul”, îmi spune, iar lentilele ochelarilor pe care îi poartă fac ca lacrimile să-i pară mai mari şi mai strălucitoare. „Altul ca el nu mai există”. Iubirea ei cu luptă, iconică, pe care o vedem în filme şi încercăm să ne convingem că nu există. Iubirea ei pe care ne-o propunem să o găsim, din Prima Dimineaţă a Noului An, pe lista care cuprinde şi „Am să slăbesc” şi „Nu am să mai am încredere în oameni”.
Femeia plânge şi îmi spune: „Nu ne-am certat niciodată şi a fost singurul bărbat cu care am făcut sex, în toată viaţa mea. Unde mai găsesc eu altul ca el, care să-mi aducă, în fiecare dimineaţă, micul dejun la pat? La ce să caut altul?”
Mă uit la fiu-său, iubirea mea. Noi tocmai ce ţipaserăm unul la altul, în dimineaţa aceea, şi ne gândiserăm dacă mai are rost relaţia. Am vrea şi noi povestea Lor, dar nu ştim cum să ne ascultăm unul pe altul, încă, îmi spun în gând.
Iar el se uită la mine, în timp ce eu mă uit spre cărămida caselor în construcţie, care se văd pe geam. Femeia priveşte cu ochii în lacrimi, prin aceeaşi fereastră, însă înapoi, în timp.
Aş vrea să-i spun ceva, s-o consolez, însă tot ce-mi iese pe gură e „Ai văzut ce terasă frumoasă îşi fac Ăia, din casa Aia?”
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
