Nu a fost odată ca niciodată. Nu a fost nicicând, niciunde. Nu era nicio ea și niciun el. Nu exista niciunul și niciuna. Stelele nu străluceau, iar speranțele încă nu rămăseseră de veghe la căpătâiul niciunui suflet. Cuvintele nu aveau niciun sens, iar dorințele nu se pierdeau printre degete fără niciun fel de astâmpăr. Niciun fel de imagini nu se nășteau, căci văzul nu își deschisese ochii. Sensurile nu aveau noțiune, iar apropierea nu își găsise rostul. Pe atunci, nimic nu era cum este acum pentru că atunci nu avea nici sunet, nici simț, nici vocale, nici consoane, nici erori, nici perfecțiuni.
Poveștile nu fuseseră inventate pentru că nimeni nu știa să viseze. Nici aluziile, nici metatextul, nici metafora, nici măcar atributul nu se regăseau pentru că semnele nu își ridicaseră idoli. Nici iubirea nu se născuse, pentru că nu exista încă adevăr sau minciună. Nu se construiseră castele pentru că valurile nu știau să vină la mal.
Tristețea și fericirea nu cochetau pentru că nimeni nu știa să plângă. Nu se inventase nici apusul, nici răsăritul, astfel că nimeni nu știa cum să picteze uitarea. Nu se auzea nicio muzică pentru că tălpile nu știau să pășească nedelicat, iar auzul nu învățase să asculte. Nu se zideau logici pentru că a și b nu erau parte din nicio ecuație.
Nu știu cum a început și nici nu știu pe altcineva care nu știe pentru că memoria nu se hrănea, pe atunci, din amintiri. Nu exista interesant și interesat, nici ironie și nici seriozitate și nici măcar vânt să le sufle în pânze. Nimeni nu se întreba nimic și nimeni nu se mira niciodată.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
