Nu e chiar clar cine-a fost Suzette, dar clătitele care-i poartă numele sunt grozave. Acum, veți zice, tot chichirezul trebuie să fie sosul, fiindcă cine nu știe să facă clătite? O ști, nu zic nu, dar eu am o rețetă cu stea în fruntea bonetei unui chef și vă garantez atâtea ah-uri, oh-uri și fețe extaziate câte nu puteți duce. Că după aia le mai trageți la tigaie în sos sau nu, vedeți voi. Mai ales că pentru asta va trebui să vă jucați un pic cu focul. 🙂
N-am cântărit niciodată făina, untul ori să fi măsurat laptele. Dar am ajuns la o formulă prin care, folosind 2 ouă, jumătate de cană (de ceai) de făină și cam 3/4 din aceeași cană, cu lapte, îmi ies cam 10 clătite subțirele. Iac-așa fac: separ gălbenușurile, pun un praf de sare și o jumătate de linguriță de zahăr brun vanilat natural (făcut pudră la mixer dintr-o jumătate de kg de zahăr și miezul unui baton de vanilie) și le dau la roboțel câteva minute. Adaug făina și laptele și le zăpăcesc încă vreo 5 minute. Separat topesc prin încălzire ușoară cam două linguri de unt, îl las să se răcorească atât cât să nu se întărească la loc, îl torn peste compoziția din mixer și le mai zbat vreo două minute. Apoi încorporez cu o lingură cele două albușuri bătute spumă și gata-i compoziția. Clătitele le fac în tigaia în care am topit untul, înfierbântată bine. Șterg cu un servețel urmele de unt care s-au ars înainte de a face prima clătită, la restul nu mai este nevoie. Nu mai ung tigaia, e suficient untul din amestec. Dacă vreți vă opriți aici și le umpleți cu ce dulceață vă place, bine. Dacă nu, continuăm cu prepararea sosului. Pe care eu îl fac tot din ochi, ca o gospodină experimentată ce mă aflu din când în când. 🙂 Dar am să vă dau totuși rețeta pe care am folosit-o întâiași dată…
3 linguri de zahăr brun
250ml suc proaspăt de portocale (de la 2-3 portocale)
coaja de la o portocală rasă sau tăiată julien
1 linguriță zeamă de lămâie
1 lingură de Grand Marnier sau Cointreau
50g de unt
Unii recomandă să topești întâi zahărul și apoi să adaugi sucul de portocale – un pic riscant, fiindcă pot sări stropi foarte fierbinți -, alții, să topești întâi untul cu zahărul brun și coaja de portocală până se caramelizează și apoi să torni zeama de citrice. Eu așa fac. Când amestecul acesta fierbe din nou, tragi tigaia de pe foc și așezi frumușel clătitele împăturite, câte încap, fără să le încaleci. Și acu’-i-acu’ – torni lichiorul și înclini tigaia până ce aburii acestuia se aprind. Nu te speria, cum ai dat deoparte tigaia și ai întors clătitele și pe partea cealaltă, cum se sting flăcăruile albăstrii. Poți să și sufli! Alcoolul nu e mult, așa că n-au viață lungă oricum. Le mai tragi clătitelor un clocot scurt, sosul deja s-a îngroșat, iar mirosul deja te-a îmbătat. (Dacă nu-ți plac aburii, folosești un purificator aer.)Așa încât gustul doar va desăvârși starea. Și după, scapă de mai poți de întrebarea: când ne mai faci clătitele alea grozave? 🙂
Citiţi şi
Dulcețuri, dulcețuri (și rețetă de clătite cum n-ați mai mâncat!)
Datarea produselor alimentare nu are legătură cu siguranța consumului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
