Dintre toate motivele care mi-au fost oferite de către cliente venite la sesiuni de stil vestimentar, cel mai des invocat a fost: “nu am stil, ajută-mă să-l găsesc!“ Evident, nu are rost să glumesc (“hai să dăm anunț la obiecte pierdute!“) pentru că găsirea, definirea, însușirea unui stil vestimentar este o călătorie în tine însăți, este o descoperire a ceea ce te reprezintă (de la tipuri de buchete de flori, destinații de vacanțe, profesie, modalități de relaționare, reviste, cărți, muzici și filme preferate, felul în care îți legi părul sau în care te machiezi, modul în care îți decorezi spațiul sau în care ai grijă de corpul tău, felul în care abordezi viața și experiențele), dincolo de orice fel de etichete ar pune consultanții de stil sau designerii, dincolo de ce se poartă și ce tendințe apar în modă.
Dar pentru asta e nevoie de un efort, de motivație, de “digging below the surface“, de trecere dincolo de formule, de înțelegere a propriei persoane, așa cum au făcut-o câteva femei și câțiva bărbați care mi-au permis să le redau poveștile.
“Îmi spunea că mă place mai mult când mă îmbrăcăm în fuste sau rochii, ultra-feminină și eleganță. Eu, în schimb, mă simțeam deghizată…“ Asta îmi spunea Natalia care, la 30 de ani, trăia sfârșitul unei povești de dragoste, cu un iubit mai în vârstă decât ea, ca pe o eliberare. “Să mă încalț în bascheți și jeanși, să nu mă mai simț constrânsă de gesturi, de priviri, era ceva cu totul nou, aveam brusc senzația că respir din nou!“ Pentru ea, ca și pentru altele, acea ruptură are simbol inițiatic – în sensul că era momentul zero al unui drum care o ghida către ea însăși, spre descoperirea unor motive care o făcuseră să își trăiască viață într-un anume fel. “Am încercat tot timpul să mă opun: părinților mei, bărbaților cu care am fost și care își făcuseră o impresie falsă despre mine. A-mi găsi stilul a însemnat pentru mine să mă regăsesc, fără măști și fără compromisuri, să nu-mi mai fie teamă de privirile celorlalți și de criticile care mă paralizau.“
Pentru Paula, stilul personal este antiteză singurătății, se naște din complicitatea cu celălalt. “Aveam o imagine cam vagă despre mine. Înotam în puloverele mele largi de studentă, nu mă interesa dacă îmi prind părul în coadă sau dacă îl las vâlvoi, pantofii cu toc nu erau pentru mine. El, și numai el, mi-a permis să aflu cine sunt, să îmi dau seama că nu există nimic mai frumos decât a te simți frumoasă datorită privirii celui iubit“, mi-a povestit ea în timpul uneia dintre întâlnirile noastre. Povestea ei de dragoste a motivat-o și să slăbească două numere. “Mă simțeam mai bine când mă știam iubită, era ca și cum privirea lui îmi redesena silueta.“
Magda, care locuiește singură, nu împărtășește această opinie, ba din contră. “Eu spun “nu“ celor care merg pe ideea de frați siamezi, fie că vorbim de afectiv sau de stil. Eu îmi revendic dreptul de a fi o pagină albă în fața modei! În fiecare sezon, mă las în voia schimbării, a descoperirii. Azi port o fustă brodată și mary janes, mâine în pantaloni de piele și botine fetish, poimâine jeanși și ghete înalte… A mă îmbrăca la fel ca ceilalți, a purta o uniformă înseamnă a muri puțin, a renunța la o parte din mine, a mă exila voluntar“, îmi vorbea cu convingere această frumusețe care își schimbă culoarea părului la fel de des ca pantofii. Stilul l-a descoperit după o succesiune de capricii, de hazarduri controlate și de cedări în față unor piese de care pur și simplu s-a îndrăgostit. Oricum, nu a avut timp să se plictisească…
Adevărul e că puține lucruri sunt mai dureroase decât prezența unei femei îmbrăcate, machiate și prizoniere ale alurii pe care o avea pe vremea ultimei sale întâlniri (sau relații) romantice: plete foarte lungi, ca ale unei tinere de 20 de ani, la o femeie de peste 60; ochi puternic machiați sau un coc foarte înalt, rămas acolo din anii ‘70; fuste prea scurte sau bluze foarte decoltate; rochii din catifea puțin prea lucioasă, rame de ochelari prea mari… E o chestiune de actualizare, de a-ți accepta cu grație și înțelepciune propria vârstă, propria viață, de a reconcilia vârsta biologică cu cea emoțională.
În urmă cu câteva luni, am întâlnit pe stradă o fostă colegă de liceu. Chiar și după 10 ani, a rămas fidelă impermeabilului ei cu mâneci raglan (“…pentru că am citit că acum se poartă retro și trenchurile sunt întodeauna în vogă!”). Am avut impresia că lumea ei se oprise în loc. Trăsăturile ei, la fel de delicate, erau acum înfrumusețate de câteva riduri abia apărute la colțul ochilor, și i-am văzut în păr și strălucirea unui fir alb. Cu toate astea, nimeni nu îi sugerase să își tundă părul, prins și astăzi în aceeași eternă coadă de cal, la fel ca în liceu. Era ca și cum, la un anumit nivel, ea trecuse pe lângă ea însăși. La fel ca și blonda de 45 de ani, îmbrăcată într-un jeans mult prea mulat și incapabilă să renunțe la decolorările prea frecvente, sau ca roșcata cu brățări puțin prea zgomotoase și care se încăpățânează să creadă că negrul și fustele lungi sunt “clasice”.
Pe lângă tot procesul de explorare, a-ți găsi stilul înseamnă și a-ți impune o disciplină cotidiană: să fii atentă la schimbările siluetei, să ții ochii deschiși asupra lumii în continuă schimbare, să înțelegi când stilul de viață cere o evoluție a garderobei.
Niciodată, ca până acum, nu au fost femeile mai răsfățate de modă și de propunerile care li se fac. Paradoxal, niciodată ca până acum femeile nu s-au simțit la fel de pierdute în față unui asemenea self-service al consumului de modă, în care magazinele rulează haine cu o repeziciune uimitoare, sezoanele se schimbă o dată la 3 luni, coaforii au devenit “sculptori” iar machiorii “artişti”. În urmă cu câteva sezoane, dosarul de prezentare al colecției Soniei Rykiel conținea doar o oglindă, pe care se putea citi: “Sunt oare cea mai frumoasă?”
Cea mai bună metodă de a-ți găsi stilul este de a nu semna un contract pe viață cu acesta. Din contră, îți este permis să te lași ghidată de stările tale sufletești, de hazardul vieții, de întâlniri frumoase, de iubiri, de călătorii. Bărbații sunt, fără îndoială, la fel de sensibili la aceste căutări. “A înfrunta un sistem de reguli, rămânând exigent cu mine însumi, a-mi crea propriile repere, a mă educa vestimentar în permanență, asta înseamnă pentru mine să-mi găsesc stilul“, mi-a scris Octav, un avocat care după ani de uniformă “costum și cravată” nu a mai avut nevoie de “cârje sociale” (după cum spune chiar el) pentru a intra într-o întâlnire de afaceri. “Recunosc că, în mediul financiar și judiciar, regulile sunt foarte rigide. Conservatorismul face imposibil ca un bărbat, chiar dacă e în top management, să vină la birou îmbrăcat în jeanși și cu un pulover, chiar dacă ar fi de cașmir!“
“E ca și cum, de fiecare dată, oglinda se descompune și îmi oferă o imagine parțială a mea. Cumpăr o haină roșie spunându-mi: “voi avea curaj să o port, face bine la moral!” După câteva zile ajung să o urăsc, refuz să o mai port, îmi dau seama că îmi cer mie prea mult…“ Este variantă Deliei care, pentru a evita să iasă din zonă ei de confort, poartă doar ținute foarte stricte, aproape asexuale: pantaloni negri drepți, balerini simpli, pulovere sau tricouri negre la bază gâtului. Delia și-a găsit un fel de “no man’s land“ al stilului, refuzând să înfrunte orice îi provoacă anxietăți stilistice. Teamă de a fi prea “aşa“ sau insuficient de “altfel“ o face să vadă stilul ca pe un război căruia nu vrea să îi cadă victimă. Cu toate astea, ea știe că este nevoie doar de puțin timp, puțină tăcere, mai puțină critică și mai multă relaxare, pentru ca lucrurile să se așeze la locul lor, pentru ca sufletul și corpul ei să fie mai puțin maltratate de ritmul pe care li-l impune.
La sfârșit, food for thought: stilul este o poveste cu multe variante, care ne arată cât de important este să fim pe aceeași lungime de undă cu noi înșine – iar veșmintele nu sunt decât una din multele maniere de a ne exprimă unicitatea.
Citiţi şi
Ținute pentru domni, în funcție de geaca purtată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
