Greu de răspuns la o astfel de-ntrebare şi, mai rău, dificultatea tinde, în privinţa acestui subiect, către imposibilitate. Nutriţioniştii noştri cei de toate blogurile, intervenţiile televizate sau volumele publicate au pentru noi conduite alimentare, diete şi chiar reţete. Să ne-alegem. Şi-am purcede către înţeleaptă alegere, dacă sfaturile lor nu s-ar bate, până la o spargere ce exclude o eventuală reconstituire, cap în cap, iar asta ţinând cont că fiecare are mai multe capete. Deci, măcel în toată regula.
Şi-atunci, ce ne facem? Păi, ce să vă spun? Iaca poveste scurtă şi trăită. Când am început să scârţâi pe ici, pe colo, m-am dus la doftori. Dă-i cu sfaturi, ia cu medicamente, ţine şi regim. Ioc rezultate! Unul dintre ei mi-a zis:„Mănâncă şi tu ce-ţi cade-n vălul palatin şi exclude, în urma experienţei directe, ce nu-ţi pică bine. Când ţi-aduci aminte, distanţa în timp o stabileşti singură, mai încerci ce ţi-a făcut rău cândva, vezi dacă organismul s-a mai dat pe brazdă. Cam asta e.“ Şi-a mers.
Aşa-i şi cu dietele ce trebuie să ne ţie sănătoşi şi supli precum sfinţii lui Andrei Rubliov. Din mulţimea de faceri de bine şi opusele lor înspăimântătoare, s-alegem ce-i potriva noastră. Dar iată că problema asta o are şi Andrei Pleşu, aflat în stare de perplexitate din cauza mulţimii de păreri ale… specialiştilor.
„Pînă la pubertate, eram aproape anorexic. Am fotografii de pînă la 12 ani care par a fi făcute cu un aparat Roentgen: mi se văd coastele ca la o radiografie. După 14 ani, martirizat de obscure jocuri hormonale, am început să mă îngraş. În adolescenţă, am slăbit din nou. Apoi m-am reîngrăşat. Oricum, foarte devreme, am devenit un melancolic căutător de diete.
Medicii mă dojenesc, legînd toate neajunsurile mele organice de o siluetă scăpată de sub control, iar amicii ştiu că, dacă vor să-mi facă un compliment, trebuie să-mi spună des: „Ai mai slăbit!” În sfîrşit, cei care mă detestă nu ezită să-mi ia peste picior conturul, aşa încît să rezulte că mă îndop zi şi noapte, că fac orice pentru o sarma, că sunt urît, greţos, porc păros, înecat în valuri de grăsime etc. Fiecare, după anvergura urii şi imaginaţiei proprii.
Să ne înţelegem: nu sunt uşă de biserică. Sunt pofticios şi, eventual, lacom. Nu reuşesc să mă feresc, întotdeauna, de oarecari excese. Dar mă străduiesc. Rîndurile de faţă nu vor să fie însă o confesiune lăcrămoasă despre eforturile şi eşecurile mele alimentare. Ci consemnarea unei crescînde perplexităţi.
Urmăresc de mult, cu atenţie, „bibliografia” nutriţioniştilor profesionişti şi, pe urmele cetăţeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb şi eu, timid, dar tenace: Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?“ Puteţi citi textul integral aici.
Citiţi şi
“Ce să fac ca să slăbesc? Ce să mănânc? Dă-mi o listă!” Iată lista doctorului Adrian Copcea
