Și darul traistei mele pentru mine e o scolioză frumoasă, să mă bucur de ea până la adânci bătrâneți. Am visat o traistă ca a Veronicăi, din filmul cu același nume, de prima oară. Acum o am. Și pentru că mama nu e Zâna cea Bună din povești și nu m-a păzit cum se cuvenea, am mai primit ceva de la ursitoare. „Și să n-aibă tenul ca fotomodelele”, spuse ursitoarea neinvitată la botez, atingând cu bagheta magică fruntea bebelușei. Și acum, bineînțeles, cine cară în traista ei magică batonul corector şi fondul de ten? Zilnic? Bineînțeles eu.
Dar neajunsurile nu se opresc aici. Întâmplarea face că n-am de la natură nici gene prea lungi, nici buze roșii ca Albă-ca-Zăpada, nici păr lung ca abanosul. Și pentru asta, car după mine, de frică să nu mă prindă în offside vreun moment Kodak, un portfard utilat complet, plus peria de păr.
De pe tava-minune, la turtă, am luat niște bani, o floare și un pix. Nu știu ce s-a întâmplat pe parcurs cu banii, ca în afară de momentul de la doi ani nu i-am mai văzut decât făcându-mi frumos cu mâna în timp ce se grăbeau să plece de la mine, iar cu floarea, sincer, iar nu știu ce s-a întâmplat pentru că până acum câțiva ani eram urâtă cu patimă. (Acum mi s-a terminat patima.)
E, dar pix. Pix am mereu în geantă, că-mi place mult de tot să scriu. Atât de mult, încât simt necontenit nevoia să notez câte ceva. Și atunci, normal, am în geantă, mereu, și câte o agendă.
Cu cititul nu mai știu de la cine mi s-a tras necazul, cert e că fără o carte nu ma încumet să plec. Poate apare vreo coadă, RATB sau metrou, în calea fericirii mele.
Am o problemă psihică legată de curățenie, plus că uneori te trezești prin câte o toaletă străină, nedotată cu cele necesare. Mai car deci, în aceeași traistă, și servețele: umede și uscate.
Dacă totuși n-am chef să citesc, poate să ascult niște muzică am. Am și căști cu ocazia asta. Da, tot acolo. În traistă.
Cheile de la casă să zicem că nu-s vreun moft, dar cele trei carabiniere cu flori colorate, care cântăresc, așa, cam cât un porumbel, ar cam fi.
Mai dețin și un număr variabil de brichete, depinde câte fur în ziua respectivă. Mă rog, în general sunt minimum două, vorba cântecului. Țigări, da acelea de care mă tot las de vreo doi ani, și lichid dezinfectant pentru postludiul actului fumăcios.
Gumă de mestecat, parfum și o căciulă pentru vremuri care se lasă cu dureri de urechi. Și dacă tot am ajuns la urechi, să ne legăm și de ochi. La care port ochelari, pentru care am nevoie de alt tip de șervețele. Tot umede, dar altfel de umed.
Nu mi-am propus să bat vreun record al numărului de tâmpenii pe care le car după mine, pentru că altfel poate menţionam și faptul că uneori am și vreo două-trei caiete în plus, după mine, pentru diversele activități la care iau parte. Sau faptul că mai mereu am bomboane, vara – Skitlles, iarna – de pom. Și acadele. Chupa Chups.
Cum spuneam la început, dacă nu vedeam Veronica și dacă n-aș fi avut nevoie de fond de ten, poate nu ajungeam mai ceva ca poștașul. Cu care nu semăn defel. Eu nu sun niciodată, intru direct.
Citiţi şi
Grija pentru copiii noștri: scolioza și puterea prevenției
Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
