Facem, adesea, conexiuni. Ne plimbăm în parc cu o persoană și, când mai trecem pe acolo, ne amintim de ea. Ascultăm o melodie și gândul ne zboară la cine ne-a recomandat-o. Ni se pare că simțim în aer parfumul cuiva drag și tresărim cu emoție. Cele mai puternice conexiuni se bazează pe repetiție. Când frecventăm un loc, când lăsăm pe repeat o melodie, când facem anumite lucruri periodic, poate chiar zilnic. Ajungem să ne trăim viața așa, plimbându-ne pe stradă și amintindu-ne, din clipă în clipă, de o persoană, de o întâmplare, de o perioadă.
Ce se întâmplă, însă, când amintirea devine dureroasă? Atunci când melodia pe care o asculți la radio îți amintește de cineva care nu mai este parte din prezentul tău. Când mergi pe o stradă care îți amintește că, într-o seară, acolo s-a născut un zâmbet. Când intri într-un local și îți sare în ochi exact masa la care ați stat ore în șir, în fiecare zi. Cum poate un lucru atât de frumos să devină insuportabil de dureros? Melodia aceea care îți place, acea străduță liniștită, acea masă retrasă, intimă, acestea devin, brusc, izvor al durerii. Și ce se întâmplă când nu ai găsit remediul?
Speranța este un lucru bun. Poate cel mai bun dintre toate. Gândul că acel zâmbet se va întoarce, că acea durere va dispărea. Speranța este tot ceea ce ne rămâne. Credința că lucrurile se întamplă așa cum trebuie să se întâmple. Credem în speranță că este panaceu, remediu universal. Dar, până atunci, conexiunile dor. Și trebuie să învățăm să trăim cu ele, să luăm din ele tot ce este bun. Amintirea. Grija de a nu repeta o greșeală. Atenția de a prețui fiecare lucru frumos în viața noastră. Sweet cranberry. Aroma unui ceai dureros de dulce. Dulce prin aromă, dureros prin amintire.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
