Când europenii, nespălați și în marea lor majoritate neștiutori de carte, pe la 1099, au ajuns în prima cruciadă la porțile Ierusalimului, au dat cu nasul de tânărul și extrem de liberalul islam de la acea vreme.
Cei ce au avut urechi să audă și ochi ca să vadă au luat acasă cu ei, la întoarcere, câteva din bunele obiceiuri ale proaspăt și vremelnic cuceriților „barbari”. Astfel, au adus nu doar bogății materiale care le-au permis construirea primei cetăți a înțelepciunii, la Oxford, ci și scrieri, manuscrise pline de înțelepciunea poeziilor și poveștilor arabe, în care femeia era socotită nu doar o egală a bărbatului, ci mai presus de el. O adevărată încântare a simțurilor, o poezie a pasiunilor pe care ei, „barbarii” aceia, o prețuiau și o cântau.
Puțin mai târziu, între 1211 şi 1216, în Asia, hoardele lui Gingis Han cuceresc nordul Chinei și supun capitala Beijing. Odată instalați la curtea chineză cea molatică, asprii războinici mongoli, puțind a piei de capră și a sudoare, au fost cuceriți, la rândul lor, de fermecătoarele curtezane. Curate, parfumate, dar mai ales, deținătoare ale unei filosofii de viață care le permitea să ajungă din cucerite cuceritoare, prin simpla putere de seducție. Încetul cu încetul, războinicii au fost transformați, prin intermediul curtezanelor, în vajnici funcționari de stat care au condus destinele Chinei timp de câteva secole.
În vremuri mai apropiate nouă, un tânăr lipsit de inspirație și fără răbdare își transformă proaspăta soție într-o femeie lipsită de dorință. Pe care o împinge, inevitabil, în brațele altuia care, cu tact, îi împărtășește acesteia tainele propriei feminități.
De la un capăt la altul al istoriei, femeile au jucat un rol cel puțin la fel de important ca și protagoniștii marilor cuceriri consemnate de istorie. Un rol discret, de cele mai multe ori, dar foarte mare, dacă nu chiar definitoriu. Pentru a accede la educație și, prin ea, la libertatea lor fizică și spirituală, nu de puține ori au ales să fie curtezane. Trăindu-și viața după propriile reguli, nu după cele impuse de o societate a bărbaților.
Dacă bărbații ar avea curajul să-şi recunoască propriile limite și ar încerca să studieze un minimum de istorie a relațiilor conviețuirii, lumea noastră ar putea fi ceva mai des „lovită“ de armonie.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
