S-a întâmplat să devină fotograf şi a fost unul dintre cei mai buni, chiar dacă, în timpul vieţii şi multă vreme după ce a murit, puţini au cunoscut-o şi chiar mai puţini au apreciat-o. Născută în 1898, în Springfield, Ohio, la 23 de ani Bernice Abbott a plecat la Paris să studieze sculptura.
Berenice Abbott, în New York City, când avea 81 de ani; Berenice a murit la vârsta de 93 de ani. Fotografie Hank O’Neal
Când Man Ray, unul dintre artiştii fotografi ai vremii, căuta un asistent care să nu ştie nimic despre fotografie, dar să vrea să stea cât e ziua de lungă în camera obscură pentru a prelucra fotografii, Berenice – între timp şi-a franţuzit numele adăugându-i încă un e – şi-a testat norocul şi se pare că s-a potrivit cu ceea ce îşi dorea Ray. Mai târziu spunea că a început să înveţe repede fotografia, de parcă ar fi făcut asta dintotdeauna. Impresionat de aptitudinile ei, Ray îi lasă la dispoziţie studioul pentru a-şi realiza propriile fotografii. Veneau la studio şi se lăsau pozaţi de ea tot felul de artişti, scriitori, printre aceştia James Joyce, Jean Cocteau sau Janet Flanner.
James Joyce; fotografie de Berenice Abbott
Îşi lansează repede şi prima expoziţie la Paris, petrece o vreme la Berlin pentru a descoperi mai mult din arta fotografiei, se întoarce apoi la Paris şi îşi deschide un studio foto.
În Paris şi-a aflat talentul şi pasiunea, însă în New York şi le-a explorat şi împlinit. S-a mutat în America, atunci când, într-o călătorie scurtă acolo, şi-a dat seama de potenţialul fotografic pe care îl are oraşul.
În fotografiile ei alb-negru cu New York-ul anilor 30, proiect numit Changing New York, sunt prinse poveşti despre un oraş pe care l-a străbătut ani la rând la pas, l-a privit cu răbdare, surprins în imagini expresive, într-o estetică frustă. Îi şi displăceau fotografiile în care realitatea era măsluită.
Sunt mai bine de 70 de ani de când a făcut aceste fotografii, cu viziune şi stil, şi îmi par poeme despre viaţa unui oraş şi atunci uimitor, cu portrete ce devin documentare, lăsând o amprentă în acel prezent agăţat de butonul camerei foto, devenit cu secunda următoare trecut.
Fotografia îi ajută pe oameni să vadă, spunea ea, şi aceste vorbe mă fac să mă gândesc tot la Ruth ale cărei fotografii m-au învăţat să privesc şi să iubesc excentric şi complet lumea asta a imaginii.
Totul e efemer, se spune, nu însă o fotografie cu poveste. Te convingi privind aceste imagini care, orice-ar fi, de expirat nu vor expira vreodată…
New York, 1932
Reclamă, New Jersey, 1935
New York, 1935
Chioşc de ziare, New York, 1935
Vânzători, New York, 1936
Columbus Circle, New York, 1936
Newyorkezi, 1936
New York, 1936
New York, 1936
New York City’s Radio Row, 1936
New Jersey, 1954
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
