Pe repede înainte

6 November 2013

De la fereastră am văzut o femeie roșcată, tunsă scurt, îmbrăcată în blugi, cu mersul ușor descentrat. Mersul era hotărât, chiar dacă pășea un pic ciudat, poate de la ghetele alea care nu îi ofereau prea multă stabilitate. Trecea fumând pe trotuarul din spatele blocului și se îndrepta foarte grăbită spre destinația ei, unde mai avea sigur de făcut cel puțin două lucruri deodată. Da, se grăbea foarte tare și fuma.

Și cum am prostul obicei de a medita din te miri ce, am început să mă gândesc ce poate fi în mintea unei femei care fumează din mers pe stradă. Vorba vine mers, ăla era mai degrabă marș forțat.

Asociez fumatul cu relaxarea sau cu o activitate de obicei staționară. Nu fumez în alergare, nu fumez când fac sex sau când gonesc cu bicicleta. Femeia asta mergea grăbită și fuma grăbită. Ok, trăim într-o lume de grăbiți care se grăbesc către nimic, am înțeles asta, dar mi se pare prea de tot.

Când fumezi, implicit faci un gest autodistructiv, să fim sinceri. Dacă ne grăbim și nu ne alocăm pentru noi nici măcar cinci minute înseamnă că nu ne iubim suficient. Ni se întâmplă de multe ori să nu avem cinci minute să bem un pahar cu apă, să mâncăm un fruct, să ne odihnim ochii de la computer. Ok, nu suntem genul să ne iubim atât de mult încât să trăim sănătos și pe deasupra preferăm încă să fumăm. Dacă și așa ne otrăvim, nici pentru otrava asta nu avem timp să stăm tihniți cinci minute? Nici măcar beneficiul relaxării de pe urma ei nu mai știm să il avem?

Dacă și așa te omori, măcar fă-o cu stil.

Îmi amintesc cum glumea taică-meu când zăboveam seara până târziu: „Hai, liniște și la culcare, să dormim repede că nu mai e mult până dimineață.“



Citiţi şi

Tulburările de somn în perioada Sărbătorilor. De ce apar și cum pot fi gestionate? Sfaturile specialistului somnolog

Cum să completezi un look minimalist: îmbracă-te frumos fără stres

Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Maria / 8 November 2013 9:07

    la multi ani,Gabriel!!! sa privesti,sa simti,sa meditezi si sa gasesti mereu,numai frumosul…departe de “nimic” 😉

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro