De la o vreme, 25 octombrie și 10 mai sunt zile în care caut să mă adun de prin lume și să vin la București; știți… ca atunci când serbezi zile importante în familie și vii acasă, pentru a fi lângă ai tăi. N-aș putea spune exact când a început să se înfiripe această preaplăcută datorie.
Multă vreme, Regele mi-a fost creionat în tonuri sumbre, proiectat pe fundalul unui trecut greu, din care nu se întrevedeau perspective. Nimic nu prevestea ziua în care s-ar fi putut afla din nou printre români, pentru că un anume regim decreta că Regele aparține altui timp istoric și altui spațiu geografic.
Și totuși, într-o zi, se putea întoarce. Un alt regim a decretat, însă, că el trebuie să rămână în alt spațiu geografic și că nu-și poate relua locul într-o istorie răsturnată; era o istorie pe care Omul Nou, după ce și-a suprimat Creatorul, voia să o remodeleze, defulându-și frustrările celui prea tutelat.
Portretul abia schițat cândva căpăta consistență și poate că cel mai bine i-am perceput trăsăturile mai întâi prin prisma entuziasmului tatălui meu la aflarea vestii că revine în țară (era prima dată când simțeam un respect autentic în glasul lui atunci când vorbea de un lider) și apoi prin prisma dezamăgirii și încrâncenării lui atunci când Regele a fost nevoit să ia cale-ntoarsă.
Dar tata era obișnuit cu încrâncenările mocnite ce i-au măcinat tinerețea și maturizarea… Abia când, mai târziu, am văzut miile de români întâmpinându-l pe Rege, am înțeles cu-adevărat sacralitatea legăturii cu poporul său. Această legătură sacră îi face și astăzi pe români să vină de prin diferite colțuri ale lumii sau ale țării, ca să fie mai aproape de Regele lor în ceas aniversar.
Am întâlnit ardeleni, moldoveni care nu l-au văzut niciodată pe rege, dar vin la București, pentru a-l sărbători. Nu i-am auzit să fi venit și pentru a sărbători vreun președinte. Tributari acumulării de produse și funcții, ne definim frenetic în funcție de ce avem, uitând cât de important este să știm cine suntem. De fiecare dată când ne vorbește, Regele ne amintește, simplu și firesc, cine suntem.
Ca un adevărat reper identitar, ne amintește cine suntem chiar și atunci când noi, pierduți în tumultul cotidian, uităm că avem un Rege. Avem un Rege și ca Dânsul suntem noi. De acolo de unde suntem, să ne oprim o clipă și să spunem astăzi în sinea noastră: „Gând pios, Majestate, la mulți ani!“ E un gând pe care nu îl vor auzi cei din jur, dar care își va găsi ecou în sufletul nostru de români.
Și, dacă veţi găsi îndemnul, rostiți-l!
Este o binecuvântare că încă putem spune: „La mulți ani, Majestate!“
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
