Am omorât-o pe Bianca

20 October 2013

Bucătăria mică, ușor întunecoasă, era luminată spectral de dreptunghiul albăstrui al laptop-ului. Femeia ezita, lunecând cu săgeata în sus și în jos pe enunțul implacabil de pe FB… “Dezactivare cont “… Din poză privea languros, cu sclipiri jucăușe în ochii verzi, migdalați, cealaltă… frumoasă… tânără… sveltă… Bianca… alter ego-ul ei virtual… femeia pe care singură o inventase, acum vreo trei ani, furând pozele unei amice plecată de mult în Australia și lipindu-le iscusit unei povești de succes….o fată frumoasă, tânără, deșteaptă, sensibilă, poetesă de ocazie, amazoană pe motociclete și cai….sălășluind la malul mării, într-o casă pătrată, albă, oferită în dar de iubitul ei, Vadim… iubitul ei pe care nu-l iubea… mereu plecat cu afaceri, mereu ocupat, mereu cu gândurile împrăștiate în alte zări…

Totul începuse dintr-o joacă a nefericirii, a neîmplinirii… orașul strâmt de provincie, îngrămădit între dealurile tocite de vreme, cu străzi puține, soțul grăbit și stângaci în rarele nopți cu iubire, copiii crescuți dintr-odată și răspândiți în viețile lor, inevitabilele prânzuri de duminică la socri, cu pulpe de pui înotând într-un sos maroniu, și șarlota de ciocolată cumpărată de la cofetăria din colț, fusta gogoșar din șantung auriu, ce n-o mai încăpea de la Revelionul trecut, slujba sălcie de birou…

Și atunci, a apărut Bianca… adică a inventat-o pe Bianca… pe FB… și Bianca, cu păr lung de smoală și fața smeadă, netedă, luminată de ochi oblici, verzi-aurii, a devenit răsfățata spațiului virtual… toți bărbații doreau să și-o facă prietenă… toate femeile o invidiau… și-a făcut prieteni mulți, mulți… le povestea câte-n lună și-n stele… pleca cu ei pe șaua motocicletei în nebunești aventuri, frigea pastrama într-un luminiș de pădure, asculta picurul nocturnei lui Chopin, scurs cristalin din boxele laptop-ului complice, se îndrăgostea în fiecare zi de câte unul din frumoșii nebuni ai rețelelor de socializare, le dădea întâlniri la care nu apărea niciodată, îi asista competent, pe mess, în toate problemele lor de viață… și nu mai era singură…

Până-ntr-o zi… când unul din cavalerii virtuali a sunat la ușa apartamentului… a deschis… în fața ei, un personaj jegărit, cu o barbă nerasă de vreo trei zile, în care cu greu l-a recunoscut pe designerul de succes al recentelor ei tribulații amoroase virtuale, privea uluit la femeia între două vârste, cu părul scurt și aspru ca o bidinea, cu ochi obosiți, duși în fundul capului…

Bianca !?! …

Regret, domnul meu, cred ca ați greșit adresa… numele meu e Cristina… Și i-a trântit ușa în nas…

E noapte… în bucătărioara strâmtă de bloc, dreptunghiul albastrui al laptopului licărește imperativ “dezactivează cont “… Click…



Citiţi şi

Ziua în care am divorțat de mama

Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?

Nu sunt grasă, sunt nefericită!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Camelia Maria / 23 October 2013 11:43

    Bună ziua, Carmen!
    Niciodată nu m-am gândit la profilurile de pe Facebook în felul în care ai
    făcut-o tu. Dar, în acelaşi timp, niciodată nu m-am gândit că ar putea fi toate reale. Adică, toată nebunia asta cu internet-ul amestecă vieţi, chipuri, întâmplări, conectează dorinţe şi rezolvări nebănuite. Ne întrebăm ce căutăm pe Facebook? Nu ştiu să spun, mă gândesc de trei zile la asta. Curiozitatea, ca pisica….
    Dacă ai puţin timp, aş dori să-ţi istorisesc ceva, o povestire pe care am citit-o demult, când eram adolescentă, dar pe care nu o voi uita niciodată. Exista mai demult o agenţie care se ocupa cu răspunsul la telefoanele celor singuri – nu uita, te rog, că prin anii 80 nu erau numerele fierbinţi de azi şi nici call – center. Toţi oamenii care sunau se interesau de EA, o voce dumnezeiesc de caldă, o voce fără chip pentru ei, pe care imaginaţia lor o putea modela nestingherită. EA îi asculta pe toţi, încerca din răsputeri să găsească răspunsuri cât mai aproape de sufletul lor, îi simţeau mâna mângâindu-i dincolo de eter. Azi aşa, mâine la fel, până într-o zi în care ea se îndrăgosti nebuneşte de un băiat de la telefon. Adică, de vocea lui. El o invită în oraş şi ea refuză şi refuză mereu. Şi, în acelaşi timp, îşi dă demisia de la locul de muncă. Fata era grasă, urâtă, foarte urâtă şi şchioapă, iar , când a plecat, le-a spus tuturor – eu nu contez, dar visele lor , da. A ştiut tot timpul cine era şi cum arăta, dar şi că poate întinde o mână de ajutor celor deznădăjduiţi. Şi în caz extrem, când risca prăbuşirea unui suflet însingurat, şi-a sacrificat singura ei bucurie. Acesta este lucrul pe care l-am înţeles eu. Greşit sau nu, rămâne de văzut.

    Reply
    • Camelia Maria / 23 October 2013 12:11

      Nu ţi-am răspuns la întrebări, scuze, m-am lăsat dusă de val…
      Nu, profilul meu este real. Şi numele, la fel. Mie îmi place să ascult, să observ, să mă minunez şi nu cred că preaplinul sufletului meu ar putea fi la fel de plin şi pentru alţii. Şi când îmi spun părerea, o fac pentru că m-a interesat în mod deosebit ceea ce a spus “interlocutorul” meu. Nu-i obligatoriu să fim de aceeaşi părere.

      Reply
      • Carmen / 23 October 2013 13:39

        Of, of, of, tasta asta shoot…ce nu stie ea sa regleze si numele in functie de cine vrem sa fim! 🙂

        Apropo, povestioara e plina de invataminte! Dar cu totul altfel!
        Dar povestioara ta nu se compara cu povestea din articol, ca la cati interlocutori a avut “Bianca” imi e teama ca se scoala din mormant Maica Tereza si-si cere scuze!

        O zi buna!

  2. Carmen / 21 October 2013 23:08

    Doamna autoare, nu e dur deloc! Avem tot dreptul din lume atata timp cat suntem corecti si NU cautam adrenalina pe pielea altora.
    La ce fire romantica sunteti, la ce condei diferit si usor de remarcat aveti, procedati la fel?! Adica va amagiti, amagindu-i si pe cei din jur?
    Care putere?! Puterea ar fi fost inainte ca ea sa fie deconspirata!
    Asa, vorbim de fuga. De evitarea raspunsurilor. De lasitate.
    Dupa 3 ani de dubla, poate tripla personalitate, nu prea cred ca un simplu click i-a sfarmat visul. Visul, fara un ajutor adecvat, o sa se nasca sub un alt furt de identitate.

    Sunt curioasa cati s-au gandit la implicatiile ce vor sa vie in avalansa. Puterea unui astfel de exemplu.

    Reply
    • Monica Nistorescu / 22 October 2013 9:24

      Carmen….nu eu v am replicat, ci o cititoare…dar o fac acum…textul meu este o fictiune…un crochiu literar….n am considerat necesat disclaimerul cu ” orice asemanare cu personaje si evenimente reale este intamplatoare”
      Daca dumneavoastra ati identificat o cu o situatie reala, acest lucru nu poate decat sa dea mai multa carne si credibilitate plasmuirii mele….in alta ordine de idei imi pare usor rudimentar, ca sa folosesc un eufemism, sa va luati de Dostoievski si sa l acuzati ca personajul unuia din romanele lui a omorat o batrana….dupa care a mai si jefuit o….nu ca eu as avea vreo legatura cu marele scriitor, alta decat ca minexersez si eu penita in ale fictiunii…

      Reply
      • Carmen / 22 October 2013 18:45

        D.na Nistorescu, internetul e mare dar nu atat de mare, nu-i asa? Altfel cum ar fi reusit “personajul jegărit, cu o barbă nerasă de vreo trei zile, în care cu greu l-a recunoscut pe designerul de succes al recentelor ei tribulații amoroase virtuale” sa o gaseasca?! Dar dvs, stiti deja asta! 🙂

        Aveti dreptate, e chiar rudimentar, in acelasi sens eufemistic, sa comparati timpurile in care a trait si creat Dostoievski, cu timpurile in care avem aceasta conversatie virtuale.
        Atunci nu existau telefoane mobile si nici Dostoievski nu vorbea cu “fictiunea” la telefon 🙂

        Ati raspuns comentariului meu dar nu si continutului pe care il avea. Nu e nevoie de o continuare, comentariul dvs mi-a dat toate raspunsurile fara ca sa doriti acest lucru.
        Vreti s-o ajutati cu adevarat dincolo de exersarea penitei in ale fictiunii ? Atunci ajutati-o intai sa-si revina in real 🙂

  3. Camelia Maria / 21 October 2013 9:23

    Wow, Carmen, cam prea dur comentariul. Iartă-mă că spun, dar fiecare dintre noi are dreptul să-şi oblojească rănile sufletului închipuindu-se aşa cum ar vrea să fie, într-un loc în care, poate, nu va ajunge niciodată. Spiritul ei neînfrânt de sosul maroniu al pulpelor pregătite de soacră, a dat aripi şi avânt celorlalţi, celor care i s-au alăturat în aventuri şi în păduri luminate de Chopin… celor care, în vâltoarea zilnică, muşcă din partea otrăvită a vieţii, dar în spaţiul virtual îşi permit să îşi trăiască visele. Şi cel mai important lucru rămâne, după părerea mea, puterea de care a dat dovadă: în momentul în care un rătăcitor, ca şi ea, a trecut graniţa dintre real şi virtual, şi-a făcut inima ţăndări şi a închis poarta spre vis.

    Reply
  4. Carmen / 20 October 2013 10:04

    N-a inventat-o pe Bianca. O furat o identitate. N-a calatorit pe motocicleta ci vandut vise cu minciuni calcand pe suflete si strivindu-le. Inducandu-le voit in eroare. Seducand cu stiinta.
    In cazul asta, si cel care fura si cel care omoara, ar primi amnistie de la autoare!
    Si, generalizarea lasa de dorit. Toti si toate. Zau?!
    Minimalizarea unui astfel de comportament sociopat, nici pe autoarea acestui articol n-o onoreaza! Inducerea in eroare, minciuna, lasitatea or fi in ochii autoarei valori morale dar nu toti privim prin ochii ei, Doamne ajuta!

    Sunt mii de femei ca ea care au taria sa nu aleaga calea usoara, cea a inselaciunii!
    Sunt mii de femei care se accepta pe ele insele asa cum sunt, au grija de ele si au curajul sa iasa din “bucătărioara strâmtă de bloc” si sa-si creeze o viata reala fara sa-si bata joc de alte vieti. Genul asta de femeie calca in picioare tot. Femeia, iubirea, prietenia. Ea este baza misoginismului, neincrederii si vulgaritatii.

    Ar fi de dorit ca “activeaza cont real” – click, sa faca doar dupa ce-si ia tratamentul adecvat si este capabila sa realizeze raul facut.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro