Ați observat cum unii oameni sunt în total dezacord? Cu ei înșiși, cu alții, cu lumea largă, cu Universul, cu baba de pe scări şi chiar cu pianul vechi din pod. Culmea este că majoritatea știe asta și persistă în calpul personalității ciuntite cu intenție. Asta numesc eu minciună sfruntată. Asta e minciuna adevărată (sic!).
Proiecția unei imagini a sinelui convolut-distorsionate, dar credibile este o încercare foarte grea chiar și pentru cei bine pregătiți pentru personificări de modele admirate. Cum ar fi actorii profesioniști. Până și în cazul lor, numai cei cu talent mult peste nivelul scândurii ne pot păcăli oleacă, dar niciodată la nesfârșit.
Trăitul acesta e treabă grea, nu așa cum crede lumea. Trăitul acesta, cu model nou pe dicton vechi – „Carpe diem“ –, se dovedește slab în cusăturile însăilate de un cârpaci educator părinte. Slab în fața adevăratelor încercări ale vieții reale. Slab în fața oglinzii. Slab în fața judecății sinelui. Slab în fața viitorului.
Oamenii de azi, oamenii de ieri și poate şi oamenii de alaltăieri uită mereu că evoluția ne-a înzestrat cu simțuri pe care supraviețuirea le-a perfecționat continuu. Unele simțuri le folosim excesiv, pe altele destul de puțin, iar de altele am și uitat că le avem. Bunul simț, de exemplu. Adică acea parte care vine din adâncurile memoriei celulare, din vremea cavernelor și care ne-a diferențiat de animale prin discernământul asupra a ceea ce se cade și ceea ce nu, asupra a ceea ce este drept şi ceea ce este nedrept, asupra a ceea ce este bine și ceea ce este rău, asupra a ceea ce suntem și ce părem a fi.
Un alt simț pe care îl folosim dezacordat este simțul ridicolului. Depistăm instantaneu ridicolul în ceilalți, dar uităm să ne uităm la noi înșine. Dacă am respira adânc înainte de a râde de ciob, am vedea oala spartă. Dacă ne-am aminti și de simțul măsurii, chiar am începe să și conviețuim, la început cu noi, apoi cu ceilalți. Apoi ne-am face frumoși…
Oamenii frumoși sunt numai acei oameni care reușesc să pună în acord subiectul vieții lor cu predicatul acțiunilor lor. De la înfățișare până la ținută și vorbă. De la ceea ce fac până la ceea ce sunt. De la ceea ce simt până la ceea ce transmit. De la ceea ce visează până la ceea ce realizează.
Așa de repede cum cernem corectitudinea limbajului, așa de repede cernem oamenii. Cine crede că păcălește pe cineva încercând să se arate altfel decât este poate fi liniștit. A reușit. Dar numai pe sine însuși. Un timp. Până vine disperarea. Atunci vin și mușcarea pumnilor, dar și scrâșnetul dinților.
Ce este grozav însă la oameni este că aproape niciodată nu e prea târziu să te faci om frumos…
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
