Cu respect şi umilinţă pentru cuvânt!
Iisus a scris o singură dată în timpul vieţuirii lui pământeşti.
“Să arunce prima piatră cine e fără de păcat!”
Şi atunci, pe nisip! Cu degetul! Adâncit în gânduri!
Zice-se că era într-o sâmbătă, zi de Sabat, când grupul de bărbaţi furioşi voiau pedepsirea femeii adultere. Greu de crezut că o astfel de faptă poate avea loc în zi de sărbătoare, dar mai ştiu că netrebnicii nu respectă decât regulile lor!
În ziua de Sabat nu se ară câmpul, nu se zideşte, nu se aprinde focul…nu se scrie! Decât pe nisip sau cenuşă, spre a fi spulberate cuvintele…
Iisus a scris o singură dată, dar el însuşi era Scriere, cu trupul şi dragostea lui.
Unde-am ajuns şi ce vânt ne-a purtat departe de noi?!
Avem totul, tehnologii, programe, încă mai avem şi nisip!
Odată, scrierea era o trudă, o construire, o înălţare responsabilă a unui mesaj destinat să dureze!
Odată, scrierea cu sine era un mod de a transmite valorile, de a îmbuna, de a ploua cu stele…
Nu mai avem timp acum. Nu mai avem răbdare să privim în jur, nu avem chef să lăsăm un mesaj care să dureze.
E goana după senzaţional, pălăvrăgeli inutile şi vedete de doi bani. Vulgarităţi, picanterii, insulte şi vorbe de nimic.
Odată, scrisul era o creaţie, o trudă săpată în piatra conştiinţei celor ce urmau să vină!
Ne-am pierdut?
Să ne căutăm atunci!
Poate că trebuie doar să gândim că viaţa noastră e o literă.
Singură, unică, dar cu atât mai importantă pentru un text ce va rămâne!
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
