Am găsit-o ascultând Nicu Alifantis. Şi m-am enervat. Femeile au ceva aparte când ascultă Alifantis. Se uită în gol, într-o zare doar a lor. Când un bărbat priveşte spre alte orizonturi vrea să plece, îl cheamă ceva, ceva ce va căuta mereu în depărtări, dar e în el, ascuns, mic, într-un colţ al inimii. I se micşorează ochii, ca şi cum se uită direct în lumina primordială, şi mintea lui creează un punct la care trebuie să ajungă orice ar fi… altfel rămâne cu privirea fixă uneori şi ani. Când o femeie priveşte în zare aşteaptă ceva să vină la ea, ca şi cum i s-ar cuveni, vede cum dorinţa ei lăuntrică se materializează undeva departe şi apoi se apropie (pe un cal alb, într-o pungă de cadouri, cum o fi, dar vine), iar dacă nu se întâmplă aşa, privirea îi poate rămâne fixă uneori şi ani.
Nicu Alifantis – Cântec de grădinar
Adică nici măcar nu asculta melodia care ne place nouă de pe „Cântece de şemineu”, aia cu marinarul gras şi chel care pleacă mai departe pe mare după ce a înşelat o femeie dintr-un port oarecare. Eşti nebună, i-am spus, ce asculţi asta cu flori de tot felul, nu vrei să revenim la glumele noastre favorite? La marinarul care minte, îţi aminteşti cum râdeam cu subînţeles, privind televizorul lăsat fără sonor? Sau la cum mă alintai spunând că unul gras şi chel mai poate avea succes la femei? Ne distra pe amândoi, ne plăcea… sau nu?
Am găsit-o ascultând Nicu Alifantis şi se uita pierdută în zare. Ce aştepta? Numai Dumnezeu ştie ce e în mintea lor când ascultă chestii din astea. Să îi pun o floare pe prispă? Nu avem prispă aici şi, dacă am avea, umplem aiurea locul cu flori când putem pune arme pe pereţi, cuţite cu prăsele din corn de cerb, săbii cu şanţul de sânge ornat cu flori maure… ştie ea, lucrurile care ne încântă pe amândoi…. sau nu?
Aveam atât de multă treabă împreună. Trebuia să povestim despre războaiele ce or să vie, să facem planuri de viitor, doar ca să aibă şi Dumnezeu de ce să zâmbească şi apoi, când redevenim romantici, să ne imaginăm amândoi pe un cal appaloosa ce ne poartă spre locuri ce instinctul lui de animal sălbatic le simte minunate. Ori ea bâiguia despre vacanţe în locuri exotice, despre plaje cu broscuţe ţestoase… parcă muzica îi spălase ochii de preeria unde urma să fim liberi şi o înlocuise cu o prispă cu flori. Nu mai era femeia mea iubită, ci o muiere a altuia, vrăjită de sunet şi de vers.
Până la urmă am lăsat-o să mă înşele cu muzica ei, cum ar face-o cu un bărbat venit din zare doar pentru că l-a chemat ea privind în gol şi visând. 3 minute şi 40 trec repede! Dar dacă Alifantis lasă urme? Atunci o să văd cum în următorul vis comun o să pun cumva şi o floare – lalea, trandafir, ghiocel sau, dacă vreau să fiu original, amaranth – la hăţurile unui appaloosa pătat şi greu de strunit…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
