Când te uiți la fotografiile lui Rodney Smith, s-ar putea să-ți amintească de René Magritte, artistul suprarealist belgian, cunoscut pentru calambururile sale vizuale și, în general, pentru imaginile “conceptuale” care-ți dau de gândit. Arta suprarealistă, în general, combină ce este mai bun din ambele lumi: o reprezentare realistă a obiectelor, unde e nevoie de talent și capacitate tehnică, și o imaginație fantastică, care ne trece pragul raționalului și al cunoscutului, ca să putem explora misterele subconștientului.
Suprarealismul oferă o evadare din lumea reală, sondând totuși adâncimile unei realități mai profunde: realitatea dorinței umane; a viselor și a coșmarurilor noastre; a speranțelor și a fricilor noastre; a trecutului nostru colectiv și unui viitor vizionar, pe care abia ni-l putem imagina. Suprarealismul poate fi și jucăuș: cel puțin în mâinile unui artist ca Miró sau în imaginația ligvistică a lui Magritte, ale cărui picturi sunt pline de paradoxuri.
Educația și drumul profesional al lui Rodney Smith este cumva neobișnuit pentru un artist. În 1973, și-a luat masteratul în Teologie la Universitatea Yale, unde și-a descoperit și pasiunea pentru fotografie în urma studiului cu Walker Evans. Iar fotografiile lui de mare succes, făcute la cererea unora dintre cele mai mari companii americane – American Express, I.B.M., Merril Lynch, Bursa din New York și VISA (între multe altele), arată că nu s-a izolat într-un turn de fildeș.
A numi suprarealismul lui Rodney Smith eclectic ar putea părea cumva redundant, pentru că, până la urmă, arta suprarealistă este, de obicei, eclectică. Dar cum Rodney Smith adaugă mult romantism imaginilor sale și în același timp se joacă cu iluzii optice, surprize și calambururi vizuale, eclectic este cel mai bun termen pe care l-am găsit pentru a-i descrie arta.
De fapt, este un termen pe care chiar fotograful îl folosește pentru a se descrie. Chiar dacă arta nu este întodeauna autobigrafică, cred că, în acest caz, nu există o introducere mai bună în fotografia suprarealistă neconvențională și eclectică – care e plină de personalitate – decât descrierea spirituală și revelatoare pe care artistul și-o face singur pe website-ul propriu:
Citiţi şi
Dragostea poate fi o dependență
IRLANDA – femei combatante. Istoria unei fotografii
Ormond Gigli și cea mai bună fotografie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
