Aveam doar trei zile libere !
Trebuia să curăţ, să văruiesc şi să mă mut cu tot calabalâcul într-o nouă casă.
Mult curaj şi bani puţini.
Cu respect faţă de principiul “ce-i făcut cu mâna ta e sfânt!”, m-am înarmat cu două găleţi de var, bidinele, pensule, perii, clor, mătură şi biscuiţi.
După trei ore de văruit ( mie-mi trebuie mult!) înţelesesem că tărăşenia depăşea capacităţile mele de “made by myself”!
Eram la parter, cu ferestrele deschise şi bidineaua disperată.
Pe afară trecea în sus şi-n jos un ţigan, mustăcind discret.
Avea o cicatrice teribilă pe faţă.
⁃ Sunt Stelică!
După ce s-a recomandat din drum, s-a oferit să mă ajute.
Am calculat rapid că mi-e mai teamă de pereţii ăia decât de cicatricea lui şi ne-am apucat de treabă în echipă.
Tăcea şi muncea! La 12 noaptea am terminat, epuizaţi… Dimineaţă a venit să controleze şi, perfecţionist, a hotărât că mai dă “o mână”.
Stelică făcea orice trebuşoară ca să-şi hrănească cei patru copii. Spărgea lemne, săpa, văruia, repara balamale şi instalaţii electrice, era meşterul “last minute” al femeilor din zonă. Şi cum sunt multe femei divorţate sau neînchegate într-o relaţie serioasă, Stelică nu-şi vedea capul de treburi.
Într-o seară a călcat pe bec: a furat un sac de cartofi de la IAS, a opus rezistenţă când a fost prins, a înjurat şi s-a zbătut până când a reuşit să scape. A stat ascuns vreo săptămână, dar organele vigilente nu s-au lăsat! Povestea lui s-a terminat cu 7 ani de puşcărie. Au cântărit mai mult înjurăturile decât sacul de cartofi.
Nevasta şi copiii au ajuns în drum, s-au aciuat pe unde-au putut.
Au trecut 20 de ani de când l-am cunoscut.
Şi încă mă întreb de ce oare oamenii necăjiţi se ajută unii pe alţii?!
De ce nu mi-a sărit niciodată în ajutor vreo persoană importantă?!
Şi, în definitiv, cum se hotărăşte cine e important sau nu?!
Pentru mine, oamenii cu buzunarul plin de bani nu au fost niciodată importanţi.
Pentru că sunt inexistenţi, trec nepăsători pe lângă tine şi pe lângă tine şi pe lângă tine…
Nu s-ar opri niciodată în faţa unei ferestre deschise a unui apartament de la parter. Şi, chiar dacă s-ar opri şi-ar vedea o femeie văruindu-se, ar pleca în grabă, cu teamă că vreo picătură de var i-ar putea atinge.
Citiţi şi
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
De ce nu se mai căsătorește lumea?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
