Dakota Rose şi Venus Palermo sunt două fete de 16 ani care, ca multe alte mature şi minore de pe planetă, fac în aşa fel încât să semene cu păpuşile sau personajele de desene animate. Vai, săracele de ele! Ba, pardon, de ce “vai”?
“Specialiştii le recomandă părinţilor care au fete să se gândească de două ori înainte de a le cumpăra o păpuşă Barbie”. Asta a ajuns să se scrie pe site-urile româneşti justiţiare.
Am eu o impresie, de ceva vreme încoace, că toţi oamenii tânjesc după absolut. Toţi sunt profesori într-ale idealurilor înalte, toţi marchează cu propriul sânge copacii, cât să indice traseul către creastă, toţi ştiu să scuipe (în sân) şi să ne răsucească în coaste cheiţa, ca să mergem pe drumul bun. Cum sesizează un derapaj al altcuiva de la desăvârşire, cum se transformă în judecători şi dau verdicte. Superficialitatea e o boală. Idealurile mărunte sunt “câh”. Rămânerea pe luciul apei, în plutire, trebuie soluţionată grabnic cu două greutăţi pe glezne.
Aşa şi cu copiii. Suntem experţi în a identifica ce e mai bine pentru ei. Toţi ei. Laolaltă. În grămezi, în snopuri. E bine să meargă la şcoală, nu e bine să se rupă de ea şi să pornească singuri pe drumul vieţii, mânaţi de suflul sistolic şi grija pentru nimic. E bine să stea cuminţi, cu mâinile la spate. E rău să fie agitaţi sau gălăgioşi. E excelent dacă au idealuri, scopuri, dacă ţintesc sus, dacă termină o facultate, dacă investesc în mintea lor, dacă îşi întemeiază o familie, dacă sunt cetăţeni respectabili, dacă ajung la pensie. E rău dacă sunt prea atenţi la cum arată, dacă aruncă banii (altora) pe obiecte, dacă sunt leneşi, nestatornici, dacă aleg calea uşoară. E rău dacă sunt homosexuali, e rău dacă fumează, e rău dacă se iubesc prea devreme.
Înţeleg de unde pleacă dorinţa asta, socială, ca o normă să existe. Dar nu şi de ce ea trebuie să ni se potrivească tuturor. Fetele astea două de mai sus sunt la vârsta la care îşi descoperă corpul, se compară cu mama, cu surorile, cu colegele şi simt nevoia să se diferenţieze de ele sau să le transforme în modele. Pot să aibă păpuşi sau nu, tot vor observa detalii pe care mintea de adult le ignoră şi vor încerca să acţioneze asupra lor. E vârsta la care ipocrizia părinţilor, care ar jura că nu contează aspectul fizic şi că toţi copiii sunt frumoşi, dar mai ales dacă sunt ai lor, e irelevantă pentru ele. Vârsta la care puţin le pasă de ce e bine şi ce-i rău, universal vorbind. Sunt mai încăpăţânate, mai nedrepte şi mai ridicole acum ca oricând. Şi poate trec peste etapa asta, poate nu.
Nu văd de ce stârnesc atâtea reacţii negative astfel de comportamente. Fetele şi femeile ca ele se machiază, dau din genele false ca păpuşelele, zâmbesc cu gura mică, rujată, la webcam şi primesc acasă cosmetice pe care le promovează pe Youtube. Au fani, vorbesc cu ei, probează haine. Au un fix, ori patologic, ori mimat, prin care, da, câştigă bani relativ uşor. Vând o imagine. Se transformă într-un produs. Ne e teamă că devin modele? Ne e teamă de cam multe lucruri…
Nici în “normalitatea” păzită cu trei cruci la intrare nu e neapărat mai bine. E bine că sunt şi oameni fără zeghe, chit că sunt adolescenţi, adulţi, bătrâni. Servesc ca element de comparaţie. Şi, culmea, ne dau peste nas de cele mai multe ori, cu teoriile noastre cu tot, când aleg căi nebătătorite şi ajung în vârf. Chit că se machiază ca păpuşile, chit că vor să sfideze aerul, să coboare în mină, să facă plajă goale, să traverseze oceanul. Îndrăznesc sau sunt inconştiente, se dedică unui scop sau merg orbeşte înainte, sunt urmate sau urmează pe alţii, câştigă în cele din urmă sau pierd. Ne arată că n-am anticipat chiar toate modurile în care o viaţă poate să se deruleze. Şi poate cândva, peste zeci de ani, ce fac ele acum va fi norma. Ce le vom reproşa atunci?
Nu ştiu dacă toată viaţa e o formulă matematică, am urmat calea sigură, a ştiinţelor umaniste. Tot ce ştiu, acum, la 24 de ani, e că nu doar 1+1 fac doi, ci şi 3-1, 5-3, 308-306…
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
