Am emigrat cu ideea bine implantată că “ţară ca a mea/nu mai are nimenea!”, înghesuită într-o maşină plină de genţi şi de femei care plecau la muncă în Italia.
Priveam pe geam şi ochii mi se lipeau de fiece plop, de fiece gard părăginit, de fiece corcoduş! Priveam şi mângâiam printre lacrimile ochilor fiece bătrânică în toiag, fiece grup de tineri adunaţi în faţa vreunui magazin sătesc.
Păcătoşi păreau, aşa cum stăteau în jurul unei sticle de vin, cu şlapi în picioare şi gura mare… dar erau “ai mei”!
Am ieşit din ţară cu sentiment de vinovăţie, ca şi cum aş fi abandonat şi eu aceste bătrânele în toiag, ca şi cum aş fi putut vopsi acele garduri părăginite şi n-o făceam.
După câteva luni am înţeles că în afara graniţelor România înseamnă doar Dracula şi Ceauşescu!
Povesteam despre mănăstirile Moldovei, despre deltă, despre daci…
Dar au şi ei catedrale gotice, Alpi, deltă, Veneţia, Roma, statui şi temple romane la tot pasul.
Povesteam despre Festivalul Medieval de la Sighişoara… dar ei au întreceri medievale şi parade în costume de epocă aproape în fiecare oraş. Povesteam despre Eminescu şi Brâncuşi… dar ei au pe Dante şi Michelangelo. Despre Brâncuşi auziseră unii, dar din alte surse.
România are artişti de valoare şi peisaje minunate despre care nu se ştie nimic. În toţi aceşti ani nu am găsit nici o agenţie de turism care să organizeze vreo vacanţă în România. Între cele două ţări se mişcă doar emigranţii; unii îşi invită acasă la ei prietenii italieni. Atât.
Nenumărate societăţi culturale se zbat neajutorate şi fără fonduri de nicăieri să menţină un interes oarecare măcar în inima conaţionalilor.
În ciuda tuturor… patriotismul e o valoare constantă. Nu are legătură cu personalităţile de valoare, ci cu bătrânele care se sprijină în toiag, cu umbra copacilor de pe strada ta, cu înţelepciunea sfătoasă a ţăranilor şi cu duioşia pe care o simţi la gândul că ei încă scot apă din fântână cu găleata. Eu una mă mândresc că oamenii mei reuşesc să reziste şi să supravieţuiască într-o ţară zdrobită de războaie şi de dictatură.
Aceşti oameni simpli aprind uneori vreo lumânare la “Vii” şi se roagă pentru sănătate şi atât.
Cred că înainte să ne întrebăm ce crede lumea despre noi… ar trebui să ne întrebăm ce crede România despre ea însăşi!
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
