Că tot se termină şcolile şi vine vacanţa de vară, eu am de gând să ies din dulapul meu de om mare şi să mărturisesc: eu nu am terminat liceul.
Adică da, am dat într-un fel de transă Bacalaureatul şi, în aceeaşi transă, l-am şi luat, nu înţeleg cum, că am avut mereu senzaţia că nu am învăţat nimic. De plecat din liceu nu am plecat însă niciodată.
Pentru simplul motiv că acolo era foarte, foarte bine. O mie de prieteni, adăpost, muzică, party, încredere, emoţie, căldură, aşteptarea unei noi zile.
Şi atunci cum de am crescut? De ce nu am rămas acolo, dacă era atât de fără greşeală totul? Ce ne-a tras înspre vârsta adultă? Responsabilităţile, munca, despărţirile de tovarăşii alături de care ne-am spart capetele furând cireşe?
În numele cărei promisiuni se schimbă ceva frumos? Cum de avem tupeul şi inconştienţa să spunem că după liceu viaţa de-abia începe? Începe un fel de viaţă, amăgindu-ne că vom fi liberi, ne vom distra la infinit, vom cunoaşte oameni noi, speciali şi superbi…
…care ne vor omorî visele pe care ni le-am clădit cu atâta grijă în adolescenţă. Distracţie care la un moment dat va eşua, vom obosi, le vom fi văzut pe toate, vom deveni blazaţi şi înţelepţi şi opaci şi morţi pe dinăuntru, dar oameni mari şi plini de sensuri pe care nu le mai pătrunde nimeni. Libertate vom avea, desigur. Libertatea de a face alegeri greşite până când forţăm Marele Râs, de a ne plictisi cu propriile noastre persoane şi cu cele de lângă noi, de a ne dori în fiecare minut al fiecărei zile să fim altundeva şi altundeva şi altundeva.
Prostia adolescenţilor este că vor să se facă oameni mari. E scuzabilă, pentru că tinerii nu au minte, se crede. Prostia noastră, a adulţilor, nu poate fi. Nu ne putem întoarce, căci vor râde de noi. Şi nici în faţă nu mai mergem de multă vreme. Doar ne prefacem. Gata, avem job, avem o jumătate la care trebuie să municm ca lumea s-o vadă perfectă, avem copii alintaţi şi urlători, din cei o mie de prieteni au mai rămas trei cu indulgenţă, dacă ai avut noroc.
Asta este existenţa magnifică şi spectaculoasă care te-a pândit ca un animal disperat din clipa afişării rezultatelor de la Bac. Acum de-abia îi înţeleg, puţin-puţin, pe cei care pică examenul vieţii lor.
Aşa funcţionează robotica omenirii azi. Lasă liceul, du-te în lume. E ceva deosebit acolo, iar dacă nu l-ai descoperit e, cu siguranţă, numai vina ta. Atâtea lucruri frumoase şi tu nu le vezi. A, poate pentru că ai slujbă şi rate şi copii şi părinţi bolnavi. În liceu nu-ţi plăcea, era greu. Trebuia să înveţi şi să iei Bacul.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
