Te găsisem sprijinită pe colţul unei neîntinderi de zi, privind tăieturile dintre oameni ca pe nişte spice de grâu ce ascut vântul amurgit în descântec.
Surâsul tău mi se suise verb în streaşina căutăturii, cu care nu te mai puteam picura. Atingeam cu pătratul umerilor goliciunea pătratelor ce ne despărţeau despărţiturile. Atingeam neatingerea.
Căinţe moi, jovialităţi de vată pe băţ şi încă cumva. Puţin, dar foarte puţin din răstimp.
Timp.
Tu ţi-ai descusut un buzunar şi mi-ai întins conţinutul de ocru al unui căuş. Eu am spart un ou de sfârşitul unei fotografii şi ţi-am descusut pe pleope inima unui gălbenuş. Priviri de semiton, tu, monocromii de negativ, eu, sepii ascultând la balcon în acvaforte, dincolo.
Ţi-am pipăit atunci pentru prima oară sufletul, c-un petec de petrol şi-un ciob concav de beznă. Şi nu ţi-a plăcut. Dar nici mie nu mi-a fost diferent.
O vreme ai adormit, dinapoi. O alta m-ai păzit absentă, cum se păzesc cuvintele de ochi verticali. O ultima, aproape nu.
Te parfumam pirotehnic, cu lumină. Şi a început să ne fie. Şi a început să ne cadă. La nici unul. Dar tu te erai într-un alt cinematograf. Dar tu te erai.
Foarfece cu dinţi de hârtie, eu, incisivi cu smalţ de marţipan, tu, marmură de mausoleu din frişcă, dincoace.
Tuş.
Furişez noaptea într-un început de fagure şi mă întorc de cealaltă parte. Jumătate oglindă. Jumatate tăiş. Curg de-a lungul unui recul de stilou şi maculez necuvintele. Salivez cenuşă. Chibrit.
Te uit de sprâncene, cum se uită axila de rădăcini. Amintiri verzi de cafea. Roşu părăsit de prăpastie. Porţelan cu arătător. Calciu şi-argint.
Părăsesc catifeaua de propria gravitaţie şi mă ascund într-un bec stins. Gând filiform de umbră. Contur neatins de obişnuinţă.
Văz.
Timbrul tău ascute spaţiul de ochi dintre doi. Plic rătăcit între două adrese nescrise. Gabarit depăşit pe-o cărare de maci. Te desculţi de urme şi încaleci o notă înaltă. Căpăstru în paşi de apă minerală. Potcoave de fum. Potcoave şi fum.
Doi dintre noi o iau înainte, în pustnicia de-albastru strepezit. Ochi zgâriaţi de neclipire. Neatingeri la borcan, pentru pagini albe. Noapte şi eu, noapte şi tu. Noapte şi tu. Noapte şi eu. Dimineţi de aluminiu tăiat în argonul dintre patru vocale. De fiecare ne-parte. De partea ne-fiecăruia.
Papile de arcuş, voi, sacâz de unghii, noi, cvartet de var nestins, aici.
Şi aici.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.