Toată lumea îi știe. Mă rog, cei care au mașini, deci aproape toată lumea. „Șefu, trăiască-ți familia, dă și matale ceva și am io grijă de mașină cât ești mata înăuntru!” „Da’ cum ai, mă, grijă de ea, te duci cu ea la revizie în locul meu? Îi faci tu plinul? Îi sufli în eșapament s-o ții caldă?” „Nu, șefu, am grijă să n-o zgârie ăștia…” Cine sunt „ăștia” nu te mai chinui să afli, că deja ți-e silă, îi dai milogului 2-3 lei și te duci în treaba ta. Între noi fie vorba, dacă am vreodată draci pe mine, nu le dau bani și-mi găsesc mașina zgâriată, le fac traheea papion!
Așadar, o scenă banală de București, 2011. N-aș fi înșirat-o aici dacă nu mi-ar folosi ca termen de comparație. Povestea care urmează a început acum câteva luni. Tot parcam pe la Mega Image-ul de la Hala Traian din motive de „iubitule, iei și tu un vin rosé, că am făcut paste?”. Ia iubitul, că iubita gătește minunat…
Prima dată când l-am văzut apropiindu-se, m-a încercat o ușoară mâncărime în palmă. Nu mai știu dacă era stânga sau dreapta, dar singur nu era de luat bani, ci de dat palme. Am oroare de cerșetorii jegoși și cu tupeu, mai milă mi-e de câinii care te privesc cu ochi umezi. „Tu-mi lipseai, cred că mă păgubești de un șut în dos dacă nu dispari înainte să facă alarma click” am gândit în timp ce mă pregăteam să cobor din mașină. Cu geana pe țigănușul de 8-9 ani care se apropia, n-am putut să nu observ ceva. Era altfel. Avea o sclipire de inteligență în ochi, un zâmbet în colțul gurii și un mers destul de sigur pe el. A venit la ușa mea, mi-a deschis-o și m-a dat pe spate: „Bună seara, ce faceți?” „Ete al dracu’”, m-am gândit, „ăsta e de-al meu, are PR-ul la purtător”. După care mi-a dat-o la temelie: „ce mașină superbă aveți”! În momentul ăla am crezut că sunt la candid camera, că cineva îmi joacă o farsă, că sunt în direct la vreo Hala Traian TV, ceva. Am coborât precaut, i-am dat 5 lei și i-am zis-o, ca să-i arăt cine e specialistul în comunicare: „stai aici și păzește-o!”, de parcă el urmă să-mi propună să mi-o tuneze!
Scena cu ”bună seara, ce faceți?” s-a tot repetat periodic de-atunci, cu remunerația de rigoare din partea mea. Ieri, omul meu a mers mai departe. ”Bună ziua, ați venit la cumpăraturi? Mergeți înăuntru, eu am grijă de mașină și vorbim când vă întoarceți!” Dat fiind că îndemnul lui se potrivea cu intenția mea, am intrat în Mega și m-am apucat de cumpărături. La un moment dat, mă trezesc cu el în magazin, lângă mine, apucându-mă de braț. A deschis gura să zică ceva, moment în care a fost întrerupt de apariția unei doamne blonde, modelul sub-șef de magazin. Al meu, repede ”săru’mâna, v-ați vopsit, să știți că vă stă foarte bine așa!”. Bă, ești prost, ăsta tre să fie fi-miu, ăla pe care nu l-am avut niciodată! Cucoana (45-46, cu un trecut glorios… ) s-a înroșit toată, de unde se vede treaba că unele femei nu s-ar împiedica de instinctul matern în eventualitatea unui compliment venit la momentul potrivit… Așaaa… Odată relația long term ranforsată, puștiul se întoarce către investiția mai recentă, adică eu. „Șefu’, uite, promit să nu mai vreau niciodată bani, dar am și eu o rugăminte. Vreau și eu să-mi cumpărați un pui de-ăla pentru grill, să-l duc acasă, să-l facă mama pe grătar!”. Mărturisesc că mi-am dres glasul ca să nu devin mai sentimental decât era cazul…. Mi-era milă de el și de soarta lui. I-am luat un pui din frigider, l-am pus în coș și hai la casă. „Dați-mi mie coșul să-l duc!”. „Lasă-mă, bă, că nu-s handicapat, mi le duc și singur” îi răspund eu ușor țâfnos pentru momentul de slăbiciune pe care mi-l provocase mai devreme. „Nu, nu, dați-mi ceva să duc și eu, să pară că am cumpărat ceva, să nu zică ăștia că cerșesc în magazin”. Ete’ al dracu’, e și bun strateg! L-am lăsat să bage el cumpărăturile în pungi…
Am ieșit împreună din magazin și m-am bucurat să-i văd luminițele din ochi în timp ce mă saluta din fuga spre casă, cu trofeul lui în brațe. N-am putut să nu mă gândesc că am întâlnit oameni cu infinit mai multă școală și „educație” și care n-au înțeles nimic din arta comunicării. Sper, spre binele lor, să nu le fie vreodată foame și să n-aibă cardul la ei…
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
București, centrul cărei lumi? Vedere din capitală
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
